Am ajuns de seara in #TurnuRosu, judetul Sibiu, aici ne-am cazat la o pensiune, unde de altfel este si brutarie, interesanta chestie. A doua zi am pornit cu noaptea in cap spre Manastirea Turnu Rosu, iar de aici incepe efectiv urcusul spre creasta principala a Muntilor #Fagaras , intrarea pe partea lor vestica. Chica Pietrelor este primul varf de unde incepe creasta, iar apoi urmeaza un lung "bulevard" catre Lacul Avrig, locatie care ne-a fost si loc de campare peste noapte. Pe parcurs se gasesc si 2 izvoare si locuri de campare la Saua Apa Cumpanita, unde este chiar si un fel de refugiu / adapost si izvor langa. Acesta parte al Fagarasului este destul de salbatica, portiune unde am intalnit relativ putini oameni, si cateva turne de oi. De indata ce ne-am apropiat de Lacul Avrig peisajul a devenit din ce in ce mai predominant de stancarie, dar si de peisajele superbe care se deschid cu varfurile inalte ale acestor munti magnifici.
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!