Caldarea Lacului Gugu, Godeanu si Retezatul - Daniel Morar
21 Oct 2020

Grădinile suspendate ale Godeanului - sub vârful Gugu

Distribuie pe:
Munții Godeanu sunt înalți, neteziți, izolați prin zone joase periferice, în afara drumurilor principale, ocoliți de majoritatea turiștilor.

Munții Godeanu situați în vestul Meridionalilor reprezintă principalul nod orografic al grupei Retezat-Godeanu.

Din ei se desprind radiar celelalte culmi montane ale grupei: spre NV Munții Țarcu și Muntele Mic, spre NE, Munții Retezat, spre E Munții Vâlcan, spre SV Munții Cernei și Munții Mehedinți.

Munții Godeanu au fost primii munți în care s-au identificat renumitele platforme de nivelare (peneplene-pediplene), un fel de grădini suspendate. Cu alte cuvinte, suprafețele de nivelare ne indică modul în care s-a manifestat eroziunea în timp, cu etape de netezire și înălțare.

Cuveta

Aparent o cuvetă lacustră, în realitate un nivel inferior al platformei Borăscu - © Daniel Morar

Nu întâmplător denumirile primelor două suprafețe de nivelare (Borăscu și Râu Șes) au fost date de către marele geograf francez Emmanuel de Martonne (1907) pornind de la toponime din acești munți și au fost apoi generalizate la toți Carpații românești. 

Gradinile

Gradinile suspendate - campuri netezite cu zeci de mil. de ani în urmă sub Vf. Gugu - © Daniel Morar

O legendă spune că în Munții Godeanu există un munte sacru, cu formă piramidală, la hotarul Olteniei, Banatului și Ardealului, care servea cultului lui Zalmoxis, locuit de Gugulani, respectiv Vf. Gugu (2291 m), cel mai înalt din masiv. De altfel pe hărți, este înscrisă Peștera Gugului (Zamolxe) puțin la nord de vârful Merila Mică.

Vf.

Vf. Gugu, presupus munte sacru al Gugulanilor - © Daniel Morar

Traseul în circuit propus pentru astăzi este Lacul de Acumulare Gura Apei - Valea Lăpușnicului Mic - refugiul Gugu (Branu) - Șaua Branu - Vârful Gugu - retur - Șaua Branu refugiul Gugu (Branu) - Culmea Branu - Lăpușnicul Mic 

Harta

Harta traseu propus spre Vf. Gugu - site >Muntii Nostri

Lungime: aprox. 20 km, peste 1300 m diferențe de nivel  - în aprox. 8 h de drumeție

Gura Apei - Valea Lăpușnicului Mic - refugiul Gugu (Branu) (nemarcat - 1.5 -2 h)

La locul de vărsare a Lăpușnicului Mic în Lacul de Acumulare Gura Apelor (aprox 1100 m alt), pe un zid de sprijin al malului se găsesc indicațiile de intrare în traseu. 

Lacul

Lacul Gura Apelor - © Daniel Morar

Mesaj

Un mesaj pe zidul de sprijin - © Daniel Morar

Variantele

Variantele de traseu spre Gugu, pe malul Lacului Gura Apelor - © Daniel Morar

Varianta oficială, pe CR, face dreapta iar apoi urcă pe culmea Branu, iar cea de a doua, neoficială, cu marcaj neomologat, punct roz, face stânga, direct spre refugiul Gugu (Branu). 

Poteca

Poteca Punct Roz pe Valea Lăpușnicului Mic - © Daniel Morar

Marcaj

Marcaj suplimentar cu momâi - © Daniel Morar

Poteca mai mult sau mai puțin evidentă.merge paralel cu Lăpușnicul Mic, trecând uneori de pe un mal pe celălalt, cale de peste 1 km, apoi intră la dreapta în pădure.

Poteca

Poteca prin padure spre Refugiul Gugu - © Daniel Morar

Poteca

Poteca Punct Roz spre Refugiul Gugu - © Daniel Morar

Poteca este destul de bine conturată și urcă pieptiș până la limita forestieră superioară, unde se află refugiul Gugu (1686 m). Pe o vale la sud de refugiu se găsește și un izvor. 

Urcarea

Urcarea apriga prin padure spre Refugiul Gugu - © Daniel Morar

Iesire

După o oră de urcuș pe la umbră ieșim din pădure - © Daniel Morar

Refugiul

Refugiul Gugu (Branu) de la poala vârfului Branu - © Daniel Morar

Povestea

Povestea refugiului Gugu - © Daniel Morar

Traseele

Traseele din jurul refugiului Gugu - © Daniel Morar

După un popas și o gustare la refugiu avem de urcat o diferență de nivel de aproape 300 m până către Șaua Branu situată la 1960 m alt.

Indicator

Indicator spre Șaua Branu - © Daniel Morar

Continuăm spre Șaua Branu încă o jumătate bună de oră, cu o parte finală mai abruptă. Înainte de șa există un mic lac, mai mult baltă.

Urcare

Urcare spre Șaua Branu - © Daniel Morar

Lac

Lac temporar sub Saua Branu - © Daniel Morar

Șaua Branu - Vârful Gugu (2 - 2.5 h) - Cruce Roșie

Retur - refugiu Gugu (1.5 -2 h) - Cruce Roșie

Salutăm din mers micul smarald și pornim spre Vârful Gugu. Prima parte a traseului de după refugiu este o adevărată grădină botanică în aer liber, cu perspective superbe asupra Vârfului Borăscu și a căldărilor dinspre culmea principală a Godeanului, de sub vârfurile Stânișoara și Galbena.

Din Șaua Branu poteca se orientează spre sud, la stânga, urcând la început ușor pe un nivel inferior al platformei Borăscu, iar apoi pieptiș, pe un jgheab pietros, pe sub vârful Merila Mică, spre un nivel superior al platformei de eroziune. (al 2 nivel al “grădinilor suspendate”).

Coborare

Din Șaua Branu spre Vf. Merila Mică - © Daniel Morar

Jgeab

Jgeab pietros spre un nivel superior al platformei Borăscu - © Daniel Morar

Poteca urmărește mai tot timpul versantul vestic al muchiei, cu frumoase perspective asupra Munților Țarcu cu vârfurile sale: Țarcu, Căleanu, Nedeia, Baicu, Bloju etc. 

Lacul

Lacul Gugu și circurile dinspre Șaua Mâțului - © Daniel Morar

Poteca

Poteca de culme spre Vf. Gugu - © Daniel Morar

Masivul

Masivul Țarcu și Valea Râului Șes, care îl separă de Masivul Godeanu - © Daniel Morar

Pe culme putem găsi un festin de afine și merișoare, cu vitamine naturale. 

Afine

Afine si merisoare sub Vf. Gugu - © Daniel Morar

Spre est, de pe culme se disting vârfurile: Borăscu Mic, Vârful Galbena, Munții Retezat, iar pe măsură ce ne apropiem de Vf. Gugu putem vedea până spre Piatra Iorgovanului și Oslea. 

Culmile

Culmile platformei Borăscu, la est de Valea Mâțului - © Daniel Morar

Vederi

Vederi spre Retezatul Mic si Oslea - © Daniel Morar

O

O cuvetă lacustră secată - © Daniel Morar

Căldarea

Căldarea lacului Gugu de sub Vf. Gugu - © Daniel Morar

Urcarea

Urcarea finala spre Vf. Gugu - © Daniel Morar

Țarcu

Țarcu și micile căldari suspendate pe sub plaiuri - © Daniel Morar

Loc

Loc de cort pe Vf. Gugu  - © Daniel Morar

De pe vârful Gugu, cel mai înalt din masiv se deschide orizontul inclusiv spre Munții Mehedinți și Munții Cernei, spre sud și sud-vest.

Pe

Pe Varful Gugu, muntii Godeanu - © Daniel Morar

Continuarea culmii spre sud spre Vf. Moraru (2279 m) și culmea principală a Godeanului.

Vedere

Vedere spre Vf. Moraru, din culmea principală (2279 m) - © Daniel Morar

Refugiul Gugu (Branu) - Culmea Branu - Valea Lăpușnicului Mic (2 - 2.5 h) - Cruce Roșie

Coborârea înapoi spre Refugiul Gugu o facem pe lângă vârfurile Merila, apoi trecem aproape de refugiu și continuăm pe sub Culmea Branului.

Intrăm în grădinile suspendate ale Branului un loc din care am putea să admirăm frumoase apusuri și răsărituri.

Coborare

Coborâre prin Grădinile suspendate Borăscu - © Daniel Morar

Locul

Coborârea din Șaua Branu spre Refugiul Branu - © Daniel Morar

vederi

Vis-a-vis e cetatea Borăscului - © Daniel Morar

Următorul segment coboară moderat prin pădure până deasupra lacului, apoi poteca devine foarte abruptă și solicitantă pentru genunchi, pentru ca la final să facem conturul lacului pe drumul de cca 2 km.

Coborare

Coborare prin padure spre Lacul Gura Apelor - © Daniel Morar

Spre

Înapoi la bifurcația de poteci de pe Valea Lăpușnicul Mic - © Daniel Morar

Poteca

Poteca de pe conturul lacului Gura Apelor înapoi la mașini - © Daniel Morar

Sperăm că ți-a plăcut acest articol și ți-a dat inspirație pentru ture cu dor de ducă în Munții Godeanu, cu noua hartă de drumeție ➡️MN 25 Godeanu-Țarcu-Muntele Mic 

Redactare și format: Manu Muntomanu

Photo Credit: © Daniel Morar

MB05 - Trasee cu bicicleta în BUCOVINA

Această colecţie de hărţi realizată de editura Schubert & Franzke este o încercare îndrăzneaţă de a reuni sub o singură copertă trasee de bicicletă din Bucovina, una din regiunile istorice cu un potenţial turistic (cultural și etnografic) foarte bine reprezentat. Traseele de bicicletă au fost parcurse între anii 2018-2020, în …

31,00 LEI

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te

Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!