Carpații Meridionali
26 Iun 2023

Ochii albaștri ai munților - lacurile glaciare din Meridionali

Distribuie pe:
Lacurile glaciare, adevărate opere de artă ale naturii, destinații turistice magice, fantastice, minunate.

De ce să vizităm lacurile glaciare.

• pentru că sunt lacurile situate la cele mai mari altitudini din Carpați;

• pentru că ele evocă o epocă, diferită de cea prezentă, din istoria naturală a Carpaților;

• pentru că ele etalează o diversitate peisagistică uimitoare;

• pentru a ne lăsa fascinați de forme, reflexii unice și culori.

Carpații

Relieful glaciar formează cel mai spectaculos tip de relief din Carpații României.

În inima munților Carpați se ascund comori neprețuite, bijuterii de o frumusețe rară și misterioasă, lacurile glaciare. Adevărate opere de artă ale naturii, oglinzi magice ale munților, ele reflectă cerul albastru ca safirul și pădurile verzi ca smaraldul. Uneori ai impresia că varietatea de nuanțe reflectată de acești ochi ai naturii, reflectă emoțiile munților, uneori albaștrii, visători, alteori verzi, misterioși, alteori cenușii, posomorâți. Este ca și cum ai privi în ochii unei ființe vii, care îți dezvăluie o lume întreagă de emoții și trăiri.

Carpații

Prumusețea unor lacuri glaciare carpatice este emblematică, așa cum este cazul pentru Tăul Porții din M. Retezat

Cum, când și unde s-au format lacurile glaciare?

Cum s-au format lacurile glaciare?

Lacurile glaciare din Carpați s-au format în două răstimpuri:

Mai întâi, în vremea glaciațiunilor cuaternare din pleistocen, au luat naștere cuvetele acestora. Acest proces s-a petrecut cel puțin în două moduri:

• Prin eroziune – prin acțiunea de subsăpare a ghețarilor, exercitată în cadrul circului glaciar, sau  în fața pragurilor de rocă mai dură de pe văi; astfel s-au format mini-depresiunile de subsăpare din cadrul circurilor sau de pe diferitele trepte glaciare.

• Prin acumularea materialului erodat – atunci când între valurile de morene frontale, stadiale sau laterale, au apărut mici depresiuni, care au putut acumula apele din postglaciar.

Carpații

Eroziunea glaciară a creat frumoase circuri suspendate sub Vf. Mușeteica, M. Făgărașului.

Carpații

Frumoasele morene laterale formate prin acumulare pe Valea Vasielu, M. Retezat.

A doua etapă a fost cea de acumulare, în aceste cuvete, a apelor provenite din precipitații, din topirea zăpezilor și din izvoarele alimentate de către acestea.

Carpații

Izvorul care alimentează Lacul Pietrele din M. Retezat

Când s-au format lacurile glaciare?

Metaforic vorbind, într-o vreme de mult apusă, când munții erau tineri și pădurile încă nu urcaseră pe ei. Aceste procese, în Carpați, au avut loc în timpul ultimelor două glaciațiuni pleistocene, Riss și Wurm, atunci când ghețarii carpatici au funcționat și și-au exercitat acțiunea erozivo-acumulativă. În timp absolut, procesele glaciare s-au petrecut în urmă cu 127.000 - 11.700 ani. Cu toate acestea lacurile sunt mai tinere, pentru că doar la finalul glaciațiunilor vechile cuvete glaciare au acumulat ape, adică în urmă cu aproximativ 10.000 de ani.

Carpații

Instalați pe vechile văi fluviale, ghețarii le-au șlefuit, le-au dat profilul rotunjit, în formă de U, creând frumoase circuri și văi glaciare, precum cele de la Podragu, M. Făgărașului.

Unde s-au format lacurile glaciare? 

Glaciațiunile cuaternare pleistocene au lăsat urme specifice la altitudini mari în munții noștri. În general, acțiunea erozivă a avut loc la altitudini de peste 1800 m, în vreme ce acumularea materialelor s-a produs și sub aceste altitudini. În Carpații românești există aproximativ 21 de masive montane în care se întâlnește (cu o dezvoltare mare sau incipientă) relieful glaciar:

• Carpații Meridionali: M Bucegi, M. Leaota, M. Făgărașului, M. Iezer-Păpușa, M. Parâng, M. Cindrel, M. Șureanu, M. Lotrului, M. Latoriței, M. Căpățânii, M. Retezat, M. Godeanu, M. Țarcu-Muntele Mic.

Carpații

Relieful glaciar cel mai bine dezvoltat este specific Carpaților Mridionali.

• Carpații Orientali: M. Rodnei, M. Călimani, M. Maramureșului, M. Țibleș, M. Suhard, M. Siriu.

Carpații

A doua grupă montană din România, ca amplitudine a reliefului glaciar, o formează Carpații Orientali, în special M. Rodnei.

• Carpații Occidentali: au doar forme glaciare embrionare, în M. Bihor și M. Vlădeasa.

Carpații

Carpații Occidentali au un relief glaciar incipient, slab evidențiat, așa cum se poate vedea sub Vf. Cucurbăta Mare, M. Apuseni.

Din diferite cauze nu în toate masivele enumerate s-au putut forma lacuri glaciare. Se estimează că în Carpații românești există aproximativ 270  de lacuri glaciare, în diferite stadii de colmatare. Dintre acestea, peste 80% sunt situate între 1800 și 2150 m altitudine (minim - 1416 m; maxim - 2297 m), cu o medie de aproximativ 1980 m. Masivele cu cele mai multe lacuri glaciare sunt: Munții Făgărașului - cca 102, Munții Retezat – cca 80, Munții Parâng – cca 28, Munții Rodnei – cca 23  etc.

Carpații

Lacul Mija, din Munții Parâng

Cea mai mare densitate de lacuri glaciare, incluzându-le pe cele mai întinse și pe cele mai adânci, se întâlnește în Munții Retezat. Lacul situat la cea mai mare altitudine este „Lacul 1” din Căldarea Hârtoapele Leaota, aflat (cf. Ică Giurgiu) la 2335 m altitudine. În aceeași căldare se află mai cunoscutul lac al Mioarelor (2286 m).

Carpații

Uneori lacurile sunt grupate în mari complexe glaciare, așa cum este cazul pentru complexul Bucura, M. Retezat.

Cele mai adânci lacuri glaciare sunt: Zănoaga (29 m), Tăul Negru (24,8 m), Galeșul (20,1 m), Podragu (18,7 m) și Roșiile (17, 6 m). 31 de lacuri au peste 5 m, iar 12 au peste 10 m.

Cele mai întinse lacuri glaciare sunt: Bucura (9,02 ha), Zănoaga (6,66 ha), Bâlea (4,76 ha), Tăul Negru (4,61 ha), Galeșu (3,88 ha), Iezerul Mare (3,84 ha). 18 lacuri au peste 2 ha.

Carpații

Lacul Zănoaga, M. Retezat, cel mai adânc lac glaciar din țară

Relieful glaciar

Relieful glaciar reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase tipuri de relief din lume, iar Carpații noștri găzduiesc unele dintre cele mai frumoase exemple ale acestei realități naturale. Astfel, este important să ne îndreptăm atenția către aceste minuni ale naturii și să le vizităm, nu numai pentru a ne bucura de peisajele impresionante, ci și pentru a înțelege mai bine procesele care au dus la formarea lor. Relieful glaciar are o „chemare” sălbatică, austeră, rece, dar, paradoxal, primitoare.

Carpații

Peisaj specific zonei alpine din Carpați, care poartă amprenta modelării glaciare.

Relieful glaciar este un tip genetic de relief care se formează prin acțiunea ghețarilor asupra terenului. Ghețarii sunt mari acumulări de gheață care se deplasează lent, iar în timpul mișcării lor, ei erodează și transportă materialul din jurul lor. Acest material poate fi depus într-o alta zonă. Rezultă astfel:

• forme de eroziune: circuri glaciare (căldări), circuri glaciare suspendate, văi glaciare (troguri) cu profil transversal în forma literei U și profil longitudinal în trepte (trepte și praguri glaciare), mini-depresiuni de subsăpare, umeri glaciari, șei de transfluență, roci mutonate (spinări de berbeci) etc;

• forme de acumulare a materialelor erodate: morene și blocuri eratice.

• formele de dezagregare, apărute în apropierea ghețarilor: custurile glaciare.

Carpații

Circuri glaciare din M. Țarcu, rezultate în urma eroziunii glaciare

Carpații

Morene glaciare din M. Făgărașului, formate prin acumularea și abandonarea materialelor transportate de către ghețari.

Carpații

Custuri glaciare (karling-uri) din M. Făgărașului, rezultate în urma proceselor periglaciare.

 Peste relieful glaciar, în postglaciar, s-au suprapus alte procese și fenomene. Peisajul glaciar, auster, este completat astfel prin pitoreștile lacuri glaciare de pe văi sau din circuri, prin spectaculoasele cascade care se avântă peste pragurile glaciare și prin diversitatea vegetației, instalată la finalul glaciațiunilor.

Carpații

Vegetația alpină formează împreună cu relieful glaciar un tip de peisaj deosebit de atractiv

Geoturismul

Este unul dintre tipurile de turism care se pretează excelent la acest tip de „chemări” naturale. Practicându-l descoperim, aflăm, învățăm, ne dezvoltăm! Învățăm despre procesele geomorfologice, despre cele climatice și,  învățăm, mai ales, să apreciem diversitatea peisajelor montane. Fiecare călătorie în natură reprezintă o oportunitate de a învăța și de a crește, așadar nu ezitați să vă aventurați în această lume fascinantă! Trebuie doar să o facem într-un mod prietenos cu mediul, prin promovarea turismului responsabil și sustenabil. Putem astfel contribui la conservarea acestor minuni naturale pentru copiii și nepoții noștri. În afară de urmele pașilor, pe poteci, nu lăsați nimic după voi! Natura este curată, este pură, este un templu, să o lăsăm așa!

Munții Făgărașului 

Au cel mai sălbatic relief glaciar, cu cele mai ascuțite creste, cele mai numeroase lacuri glaciare, inclusiv cele situate la cea mai mare altitudine

Carpații

Circul și valea glaciară Bâlea.

Carpații

Lacul Bâlea este cel mai întins lac glaciar din M. Făgărașului.

Carpații

Lacul Bâlea dominat de Vf. Văiuga.

Carpații

Lacul Capra în timpul verii.

Carpații

Lacul Capra în timpul toamnei.

Carpații

Lacurile Paltinu, cantonate în Căldărușa Lungă.

Carpații

Lacul Văiuga, de pe valea omonimă, apeoape colmatat.

Carpații

Lacul Doamnei, de pe valea omonimă.

Carpații

Lacul Călțun.

Carpații

Pragul glaciar care menține Lacul Călțun.

Carpații

Lacul de scochină nivală de le Culmea Scărișoara.

Carpații

Frumoasele reflexii ale Negoiului în oglinda Lacului Scărișoara.

Carpații

Un peisaj unic în Carpați.

Carpații

Căldarea Avrigului, de la poalele Vf. Ciortea.

Carpații

Lacul Avrig, pe versantul nordic al M. Făgărașului.

Carpații

Lacul Buda, pe versantul sudic al M. Făgărașului.

Carpații

Lacul Podu Giurgiului, pe versantul sudic al M. Făgărașului.

Carpații

Creasta Viștea-Moldoveanu reflectată de apele lacului Podu Giurgiului

Carpații

Lac secundar în Circul Podragu.

Carpații

Lacul Podragu, pe versantul nordic al M. Făgărașului.

Lacul Podragu – un traseu turistic pe care poți ajunge la Lacul Podragu este Bandă Roșie și Cruce Albastră

Carpații

Lac secundar, de potcoavă nivală lângă Lacul Podragu.

Carpații

Spectaculoasa potcoavă nivală.

Carpații

Lacul Podrăgel, pe versantul nordic al M. Făgărașului.

Carpații

Iezerul Moldoveanului sau Iezerul Triunghiular, pe versantul sudic al M. Făgărașului.

Carpații

Mic lac pe Valea Rea

Carpații

Lacul Galbena,  pe versantul sudic al M. Făgărașului.

Carpații

Iezerul Valea Rea (Buduri),  pe versantul sudic al M. Făgărașului.

Carpații

Lacul Viștișoara de pe valea omonimă, pe versantul nordic al M. Făgărașului.

Carpații

Micul lac, Topila Baronesei, din Circurile Răcorelelor, Valea Sâmbetei.

Carpații

Lacul Urlea, pe versantul nordic al M. Făgărașului.

Carpații

Lacurile din Căldarea Hârtoapele Leaota sunt situate la cea mai mare altitudine din România.

Munții Retezat

Au cel mai expresiv relief glaciar, cu cele mai lungi văi glaciare, cea mai mare densitate de lacuri glaciare, incluzându-le pe cel mai întins și pe cel mai adânc dintre lacurile glaciare din România.

Carpații

Lacul Bucura, cel mai întins lac glaciar din România.

Carpații

Cu o lungime de peste 550 m și 9,8 ha este cea mai întinsă oglindă lacustră glaciară.

Carpații

Peisaj din grădina Bucurei.

Lacul Bucura - un traseu turistic pe care poți ajunge la Lacul Bucura este Bandă Albastră

Carpații

Complexul Bucura cuprinde 7 lacuri mai mari și alte câteva mai mici.

Carpații

Lacurile înșirate din complexul Bucura; în imagine: Florica, Viorica, Ana, Lia.

Carpații

Lacul Tăul Porții, este primul în ordinea altitudinii din șirul „lacurilor înșirate”.

Carpații

Tăul Porții este, probabil, și primul lac în ordinea fotogeniei.

Carpații

Tăul Porții are cele mai diverse și uimitoare unghiuri din Carpați.

Carpații

Reflexia Vf. Peleaga în lacul Tăul Porții.

Carpații

Al doilea ca altitudine din șirul lacurilor din eomplexul Bucura este Tăul Agățat.

Carpații

Lacul Știrbu, din Rezervația Științifică Gemenele.

Carpații

Lacul Gemenele, din Rezervația Științifică Gemenele.

Carpații

Tăul Negru, din Rezervația Științifică Gemenele, are, probabil, cele mai intense nuanțe de culori.

Carpații

Lacul Zănoaga, „Baikalul” lacurilor glaciare românești (29 m adâncime).

Carpații

Lacul Zănoaga, are pe malul său Refugiul Zănoaga.

Carpații

Lacul Zănoguța, într-o mare de jnepeni.

Carpații

Tăul Judele, poartă numele vârfului lângă care se află.

Carpații

Lacul Ștevia este situat la baza pereților nordici ai Vf. Retezat.

Carpații

Lacul Stânișoara, de pe pitoreasca vale omonimă

Carpații

Lacul Pietrele, separat de L. Bucura prin Curmătura Bucurei.

Carpații

Tăurile Pietricelele, discrete și puțin știute.

Carpații

Tăul dintre Brazi, un lac unic în peisajul lacurilor din Carpații Meridionali.

Carpații

Tăul dintre Brazi este înconjurat de brazi, jnepeni și vegetație de turbărie.

Carpații

Lacul Galeșu, al treilea ca întindere, dar și ca adâncime din M. Retezat.

Carpații

Lacul Galeșu și Vf. Mare.

Carpații

Zănoagele Galeșului, trei în total.

Carpații

Tăurile Văii Rele sunt denumirea celor 7 lacuri din Valea Rea.

Carpații

Tăul Țapului, lacul cu insulă.

Carpații

Insula, de aprox 40 m lungime are aspectul unui cap de crocodil.

Carpații

Tăul Adânc sau Tăul Păpușii.

Carpații

Lacul Peleaga (Taul Ghimpele), situat între vârfurile Peleaga și Păpușa.

Munții Parâng

Au un relief glaciar bine dezvoltat, cu circuri extinse și complexe. Cele mai mari lacuri glaciare din acești munți sunt Roșiile (3,7 ha) și Gâlcescu (Câlcescu - 3 ha).

Carpații

Lacul Gâlcescu este al doilea cel mai mare lac glaciar din M. Parâng.

Lacul Gâlcescu – un traseu turistic pe care poți ajunge la Lacul Gâlcescu este Cruce Roșie

Carpații

Lacul Vidal și Lacul Pencu din complexul Gâlcescu.

Carpații

Lacurile Păsări din complexul Gâlcescu.

Carpații

Lacu Zănoaga (Zănoaga din Parâng)

Carpații

Lacurile Mândra, Roșiile și Lung.

Carpații

Lacul Roșiile, cel mai mare lac glaciar din Parâng.

Carpații

Lacul Mândra sau Oglinda Mândrei.

Carpații

Lacul Lung, al doilea lac cu formă alungită din Parâng, alături de Lacul Verde.

Carpații

Lacul Verde, cu o culoare uimitoare a apei.

Carpații

Lacul Verde, Lacul Mic și Lacul Slivei.

Carpații

Lacurile din Căldarea Cârja. Lacul Cârja sau Custura Cârjei.

Carpații

Lacul Înghețat (denumire sugestivă) dintr-un circ suspendat al complexului Slivei.

Carpații

Lacul Mija pe fundul unui uriaș amfiteatru glaciar (circ).

Munții Cindrel

Au un relief glaciar a cărui dezvoltare este concentrată în jurul Vârfului Cindre. Pe versantul nordic al acestuia se află Complexul glaciar Iezerele Cindrelului. Lacul Iezerul Mare al Cindrelului este situat pe locul 7 în ierarhia lacurilor glaciare din România.

Carpații

Iezerul Mare al Cindrelului, locul 6 ca întindere.

Carpații

Căldarea Iezerului Mare al Cindrelului.

Lacul Iezerul Mare al Cindrelului - un traseu turistic pe care poți ajunge la Lacul Iezerul Mare al Cindrelului este Bandă Roșie

Carpații

Morena care menține apa lacului.

Munții Șureanu

Au un relief glaciar slab dezvoltat, cu câteva circuri glaciare, dintre care cel mai pronunțat este Circul Șureanu, adăpostind Iezerul Șureanu.

Carpații

Iezerul Șureanu și Poiana Poarta Raiului.

Carpații

Iezerul Șureanu, singurul lac glaciar semnificativ din M. Șureanu.

Lacul Iezerul Șureanu - un traseu turistic pe care poți ajunge la Lacul Iezerul Șureanu este Triunghi Roșu

Carpații

Iezerul Șureanu

Munții Godeanu

Au un relief glaciar extins sub forma unor circuri bine conturate, care festonează marginea platformei de nivelare Borăscu. Unul dintre lacurile formate aici este Lacul Gugu, situat sub vârful omonim, cel mai înalt din masiv

Carpații

Lacul Gugu, situat la baza vârfului omonim.

Carpații

Lacul Gugu

Lacul Gugu - un traseu turistic pe care poți ajunge în apropiere de Lacul Gugu, pe Vf. Gugu este Cruce Roșie

Așadar, dragi prieteni, v-am povestit astăzi despre bijuteriile ascunse ale Carpaților, lacurile glaciare, ochii munților. Am încercat să vă transpunem în lumea lor magică, să vă facem să simțiți frumusețea lor pură și să vă inspirăm să le explorați pe cont propriu. Mergeți și descoperiți aceste comori naturale cu ochii voștri! Lăsați-vă copleșiți de albastrul lor hipnotic, de verdele lor misterios. Cu siguranță că veți trăi experiențe unice și memorabile, care vă vor rămâne în suflet pentru totdeauna. Pentru a găsi potecile masivelor din Carpații Meridionali, vă recomandăm hărțile de drumeție Munții Noștri, pe care le găsiți aici.

Carpații

Redactare, format și fotografii: Daniel Morar

Galerie

MB01 - Trasee cu bicicleta in imprejurimile orasului Cluj-Napoca

Iubitorilor de pedalat din împrejurimile Clujului, dar nu numai,

Această colecţie de hărţi realizată de editura Schubert & Franzke este o încercare îndrăzneață de a reuni sub o singură copertă trasee de bicicletă dintr-un areal mare situat în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca sau în zonele montane sau de …

34,00 LEI

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te

Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!