Căldarea cu Tăul Țapului - Morar Daniel
06 Sep 2020

Retezatul “ochilor albaștri” - în drumul spre Păpușa și Peleaga

Distribuie pe:
Retezatul are cel mai expresiv relief glaciar cu cele mai numeroase lacuri: cca. 80, din care 50 permanente.

Retezatul are cel mai expresiv relief glaciar cu cele mai numeroase lacuri: cca. 80. 

Nu degeaba primul parc național din România (1935) și prima rezervație a biosferei (1979) au fost înființate aici. 

Valea

Valea Rea de Retezat - © Daniel Morar

În Retezat se află cel mai întins lac glaciar din Carpați (Bucura), dar și cel mai adânc (Lacul Zănoaga). Are două vârfuri de peste 2500 m, Peleaga (2509 m) și Păpușa (2508 m). Vârful emblematic este însă cel de-al treilea, vârful Retezat (2482 m), vizibil de la mare distanță. Structura plată la vârf dă senzația că ar fi un munte retezat, de unde și numele. 

Masivul Retezat are o creastă nordică și una sudică bine individualizate și diversificate ca forme de relief (urme glaciare versus chei și vârfuri pe calcare). Cele două ramuri sunt separate de două văi opuse, puternic adâncite: Râul Bărbat și Lăpușnicul Mare. Pe cea din urmă vale s-a identificat urma celui mai lung ghețar montan din țară: 18 km.

Valea

Valea Pelegii spre V. Lăpușnicu Mare, Retezatul Mic și Munții Godeanu - © Daniel Morar

Cu siguranță Retezatul merită mai multă atenție și câteva zile bune cu dor de ducă pentru recunoașterea tuturor atracțiilor din acest frumos masiv. Nu uita: muntele îţi arată doar ce vrea el şi când vrea el. De aceea, cheia e să perseverezi.

Traseul în circuit propus pentru astăzi este Stâna de Râu – Șaua Custurii – Vf. Păpușa – Vf. Peleaga – retur Vf. Păpușa – Hornul Țapului – Tăul Țapului – Stâna de Râu.

Harta

Harta traseu Stâna de Râu - © Daniel Morar

Lungime: aprox. 15 km, peste 1300 m diferențe de nivel urcare - în 9-12 h de drumeție - un traseu pentru cei cu experiență pe munte și o bună condiție fizică. ;)

1. Stâna de Râu – Șaua Custurii – Vf. Păpușa

Pe drumul național Hațeg - Petroșani, găsim localitatea Pui, cu tradiție în schimbul de mărfuri (animale, cereale, furaje, semințe, răsaduri, utilaje, căruțe etc) între participanți din toată Țara Hațegului - Târgul de Armindeni din 1 mai. De-aici urmăm marcajul Punct Roșu de-a lungul văii Râu Bărbat, pe un drum ce se face tot mai rău pe măsură ce urcăm, adânc în munte până în apropiere de Stâna de Râu. (20 km).

Parcarea

Parcarea de la Stâna de Râu - © Daniel Morar

De-aici Punct Roșu urcă în creastă pe la Porțile Închise, trecând pe la Tăul Țapulu, poate cel mai fotogenic lac din Retezat.

Tăul

Tăul Țapului cu insulița - © Daniel Morar

Traseul propus de noi continuă pe marcajul Triunghi Albasru, paralel cu valea Râu Bărbat, prin pajişti care ne conduc într-un peisaj tot mai arid, în creasta Custura - Păpuşa, cumpănă de ape între bazinul V. Râu Bărbat și V. Lăpușnicul Mare. 

La

La pas pe poteca ce șerpuiește printre morene - © Daniel Morar

Stana

Stâna de Râu - © Daniel Morar

Refugiul

Refugiul Salvamont Stâna de Râu - © Daniel Morar

De la Stâna de Râu, poteca lasă în stânga spectaculoasele cascade Ciomfu.

Cascadele

Cascadele Ciumfu - © Daniel Morar

Pe măsură ce urcăm, apar rând pe rând Căldarea cu Tăul Țapului și Vârful Mare (2483 m).

Căldarea

Căldarea cu Tăul Țapului  - © Daniel Morar

Varful

Vârful Țapului, Vârful Mare și Vârful Lacului - © Daniel Morar

Trecem de Fereastra Custurii, un punct mai înalt, mai la S de Şaua Custurii. Privirea ne e acaparată însp de Şaua Custurii, modelată de ghețari ca la manual. 

Șaua

Șaua Custurii - © Daniel Morar

Curând se ivește pentru prima dată și vârful Peleaga, dincolo de Șaua Custurii. 

Vârful

Vârful Peleaga, dincolo de Șaua Custurii - © Daniel Morar

Peleaga,

Peleaga, Păpușa și Păpușa Mică - © Daniel Morar

Din Șaua Custurii avem un orizont frumos asupra culmilor înconjurătoare, asupra lacurilor din căldarea Custurii și căldarea Tăului Adânc. 

Căldarea

Căldarea Tăului Adânc - © Daniel Morar

Continuăm pe custură spre Păpuşa pe marcaj Cruce Galbenă și admirăm în apropiere Tăul Peleaga (sau Ghimpele).

Tăul

Tăul Peleaga (sau Ghimpelui)  - © Daniel Morar

Prim-plan

 Prim-plan Tăul Peleaga - © Daniel Morar

Trecem printr-o porțiune mai accidentată a custuri, apoi depășim Păpușa Mică și urcăm spre piramida Vf. Păpușa Mare (2508 m).

Porțiunea

Porțiunea ceva mai accidentată a custurii - © Daniel Morar

Păpușa

Păpușa și Păpușa Mică - © Daniel Morar

Piramida

Piramida Vf. Păpușa Mare - © Daniel Morar

Vedem deja Peleaga, Colții Pelegii și Vf. Retezat, tot mai aproape.

Peleaga,

Peleaga, Tăul Peleaga, Colții Pelegii și Vf. Retezat - © Daniel Morar

Colții

Colții Pelegii și Vf. Retezat - © Daniel Morar

Căldarea

Căldarea Tăului Adânc - © Daniel Morar

2. Vf. Păpușa - Vf. Peleaga - retur

De pe Vf. Păpușa (2508 m) admirăm Colții Pelegii, Vârful Mare (NE), Tăul Adânc, Stâna de Râu și Țara Hațegului. Spre SE, Ciomful Mare, Vf. Lazărului ș.a.

Pe

Pe Vf. Păpușa - © Daniel Morar

Spre

Spre Stâna de Râu - © Daniel Morar

Prim

Prim plan Tăul Adânc - © Daniel Morar

Colții

Colții Pelegii  - © Daniel Morar

Vârful

Vârful Mare - © Daniel Morar

Ciomful

Creasta de SE a Retezatului, cu Ciomful Mare, Vf. Lazărului - © Daniel Morar

Continuăm periplul spre Vf. Peleaga (2509 m) și coborâm pe lespezi mărunte până în șaua Pelegii (2279 m), unde intersectăm traseul principal de creastă Bandă Roșie

Șaua

Șaua Pelegii și Colții Pelegii  - © Daniel Morar

Din Șaua Pelegii avem de urcat din nou la peste 2,500 m în vârful Peleaga, admirând în dreapta Valea Rea (de Retezat) cui cele 7 tăuri sălbatice, între care Lacul Mare, Lacul Mutătorii și Tăul cu Pietriș de dimensiuni mai mari. Pe margini au nuanțe de roșu, din cauza oxidului de fier conținut de pietrele ce le mărginesc. 

Tăurile

Tăurile Văii Rele de Retezat - © Daniel Morar

Dincolo de Culmea Valea Rea, vedem Zănoagele Galeșului 

Vf.

Vf. Valea Rea și Zănoagele Galeșului - © Daniel Morar

Izolat de celelalte vârfuri ale masivului, Vârful Peleaga, cel mai înalt din Retezat (2509 m), ne oferă prilejul de a admira o vedere panoramică greu de egalat.

Pe

Pe Vf. Peleaga - © Daniel Morar

De partea stângă a Văii Rele, stă de strajă Culmea Pietrele, cu Vârful Pietrele (2268 m) și dincolo de aceasta culmea Stânișoara, acoperind poalele culmii Retezatului. Spre NE, răsfirate ca degetele de la mână, se lasă în vale culmile Valea Rea, Galeșu, Vârfu Mare și Picioru Lăncița.

Bucura I (2433 m) se vede de aici, teșit, împreună cu Judele (2398 m), iar la 500 m sub noi, uriașa căldare glaciară a Bucurei ni se înfățișează plină de grandoare, cu întreaga salbă de lacuri glaciare: - Bucura, cel mai întins lac glaciar din țară,  Ana, Viorica și Florica.

Bucura,

Bucura, Ana, Viorica și Florica, văzute de pe Vf. Peleaga - © Daniel Morar

Ele pot fi vizitate pe poteca tematică Punct Roșu - Circuitul Lacurilor.

3. Vf. Păpușa - Hornul Țapului – Tăul Țapului – Stâna de Râu.

În drumul spre Hornul Țapului, ni se deschide panorama spre Porțile Închise și Vf. Mare, iar în Căldarea Galeșului, ne ispitește Lacul Galeș, al doilea lac glaciar ca adâncime din Retezat.

Porțile

Porțile Închise și Vf. Mare, în ceață - © Daniel Morar

Căldarea

Căldarea Galeșului - © Daniel Morar

Coborâm prin Hornul Țapului, sector mai puțin prietenos - echipat cu lanțuri, cu relief frământat (parte din Porțile Închise) spre Tăul Țapului, poate cel mai fotogenic din Retezat.

Coborâre

Coborâre Hornul Țapului - © Daniel Morar

Pare că un crocodil ne zâmbește din apă, sau mai bine zis….un țap. 

Căldarea

Căldarea cu Tăul Țapului - © Daniel Morar

Insulița de 40 x 30 m, iar cei doi jnepeni îi dau un look aparte - Lacul cu emoticon.

Capul

Capul de crocodil sau de țap - Tăul Țapului - © Daniel Morar

Apa este adâncă și lacul are peste 200 m lungime.  În jurul lacului sunt populații de marmote, a căror fluier străpunge din când în când liniștea acestui colț de rai. 

Insulița

Insulița din Tăul Țapului - © Daniel Morar

Trecem pragul și urmăm momâile printre jnepeni, apoi coborâm în pădure.De cealaltă parte a văii, cascada Ciumfu vuiește din nou.

Cascada

Cascada Ciumfu - © Daniel Morar

Revenim la Refugiul de la Stâna de Râu, unde campăm peste noapte și retrăim fiecare cadru din drumeția noastră.

Refugiul

Refugiul de la Stâna de Râu - © Daniel Morar

Sperăm că ți-a plăcut acest articol și ți-a dat inspirație pentru ture cu dor de ducă în Retezatul ochilor albaștri, cu Harta de drumeţie a Munților RETEZAT ediţia a 3-a

Bucurați-vă de frumusețea și liniștea din #MuntiiNostri

Redactare și format: Manu Muntomanu

Photo Credit: © Daniel Morar

MB04 - Trasee cicloturistice în munţii Maramureşului şi Rodnei

Această colecţie de hărţi realizată de editura Schubert&Franzke este o încercare îndrăzneaţă de a reuni sub o singură copertă trasee de bicicletă din Maramureșul istoric, din zona montană care se ridică deasupra zonelor locuite, dar și din arealul limitrof zonelor montane.

Traseele de bicicletă au fost parcurse în decursul anilor 2015 …

33,00 LEI

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te

Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!