Munții Făgărașului
27 Mar 2023

Vârful Șerbota - gigantul cu vederi spre Negoiu și Scara

Distribuie pe:
Piscul Șerbotei, o creastă îngustă și impresionantă care oferă o priveliște spectaculoasă asupra zonei dintre Negoiu și Scara

Munții Făgărașului

Munții Făgărașului sunt cunoscuți pentru frumusețea lor naturală și pentru traseele turistice spectaculoase pe care le oferă. Istoria turismului în această zonă datează încă din secolul al XIX-lea, când primele grupuri de turiști au început să exploreze munții.

În prima jumătate a secolului al XX-lea, turismul în Munții Făgărașului a început să se dezvolte rapid. Au fost construite primele cabane turistice, iar traseele turistice au fost semnalizate și marcate.

În perioada comunistă, turismul a fost încurajat și susținut de autorități, iar infrastructura turistică a fost modernizată și extinsă. Astăzi, Munții Făgărașului sunt una dintre cele mai populare destinații turistice din România, cu o varietate mare de trasee și puncte de interes.

Munții Făgărașului

Munții Făgărașului fotografiați de la Alba Iulia

Munții Făgărașului

Detaliu cu zona Negoiu - Scara, văzută de la Alba Iulia

Munții Făgărașului oferă o varietate impresionantă de trasee turistice, de la plimbări ușoare prin păduri și vizitarea unor cabane aflate aproape de limita golului alpin, până la ascensiuni dificile pe vârfuri înalte, creste ascuțite sau custuri.

Munții Făgărașului

Munții Făgărașului fotografiați din Podișul Hârtibaciului

În acest articol vă propunem un traseu care combină aceste două tipuri de drumeții, pretabil chiar pentru un grup mixt sau pentru unul eterogen: Valea Mare a Porumbacului - Cabana Negoiu - Piscul Șerbotei - Vârful Șerbota.

Cei mai puțin antrenați pot rămâne la Cabana Negoiu sau pot urca până la limita golului alpin, de unde pot admira peisajele alpine și căldările dinspre Valea Șebotei sau cele dinspre Valea Sărății. Cei cu o condiție fizică mai bună și cu experiență în parcurgerea traseelor alpine pot continua până pe Vârful Șerbota, de unde se vor bucura de spectaculoasele peisaje alpine. Pentru parcurgerea acestui traseu echipamentul necesar include pioletul, colțarii, bețele iar în funcție de necesități și alte echipamente.

Munții Făgărașului

Munții Făgărașului fotografiați de la Sibiu

Pe lângă drumeții și alpinism, zona Vârfului Șerbota oferă o serie de alte activități pentru turiști. Printre acestea se numără schiul, snowboarding-ul, schi-alpinismul sau, de ce nu, simpla relaxare într-un cadru de vis.

Munții Făgărașului

Schii în afara pistei în Munții Făgărașului

Piscul Șerbotei

Piscul Șerbotei este numele uneia dintre  cele mai scurte muchii de pe clina nordică a Munților Făgărașului. Între confluența Văii Șerbota cu afluentul ei Sărata (950 m) și Vârful Șerbota (2331 m) această muchie are puțin peste  4 kmlungime, din care aproximativ 1,5 km reprezintă partea ei de gol alpin. Între aceste repere există o diferență de altitudine de peste 1380 m, așadar un grad mediu de înclinare destul de mare, de aproape 35%.

Piscul Șerbotei este, în partea lui alpină, un traseu spectaculos cu belvederi spre văile din jur, spre muchiile și vârfurile vecine, dar și mai departe spre Depresiunea Transilvaniei. Venind dinspre vest Piscul Șerbotei este prima muchie cu aspect ascuțit, pe alocuri ca o custură. Aceasta se ridică la sute de metri deasupra văilor glaciare vecine, Valea Șebotei și Valea Sărății.

Munții Făgărașului

Piscul Șerbotei și Vf. Șerbota

Cabana Negoiu

Cabana Negoiu a fost construită inițial  pentru a deservi ascensiunea pe cel mai înalt vârf al Transilvaniei, Vf. Negoiu.

După unire și formarea României Mari se știa că Vârful Negoiu este cel mai înalt vârf de pe teritoriul României. Vechea denumire a acestui vârf era Piatra lui Tunsu sau Piatra Tunsului, denumire care s-a păstrat în prezent pentru muchia nordică care se desprinde din Negoiu Mic, sub forma Muchia Tunsului. Altitudinile cu care a fost creditat acest vârf în trecut au fost de 2545 m prin 1910, sau 2527 m, prin anii 60 ai secolului trecut.

Importanța care i s-a dat acestui vârf, a condus la construirea primei cabane din Munții Făgărașului, tocmai cu scopul de a deservi ascensiunea pe el. Este vorba despre Cabana Negoiu, construită de Societatea Carpatină Transilvăneana (S.K.V.) din Sibiu și inaugurată la data de 10 septembrie a anului 1881 (la doar patru luni după proclamarea Regatului României). O altă premieră legată de acest vârf  o reprezintă marcarea primului traseu din Masivul Făgăraș, traseu ce ajungea la marele și galonatul Negoiu. A mai fost denumită de-a lungul timpului, oficial sau neoficial, și "Casa din Muntele Șerbota", "Casa Șerbota", „Cabana Negoiu Robert Gutt” sau „Casa de adăpost Negoiu”.

Munții Făgărașului

Cabana Negoiu

Drumul vechi al Negoiului

Cabana Negoiu era un punct de adăpost pe vechiul drum al Negoiului. Acesta pornea de la Poiana Neamțului, de unde urca pe Muntele Bârcaciu pe poteca numită „Plaiul Țării”, urmând apoi o potecă ciobănească, aproximativ pe actualul traseu Punct Roșu. Poteca este situată la limita superioară a păduri și trece peste pârâul Porumbăcelul, Muchia Puha, pârâul Miezuina, Stâna Șerbota, pe deasupra Cascadei Șerbota și apoi pe fața vestică a Piscului Șerbotei.

O altă potecă (nemarcată actual) a fost construită două decenii mai târziu cu pornire de la Glăjeria din Valea Porumbăcelului. Aceasta trecea peste Vârful Măgura și continua pe Muchia Puha și, pe sub Cascada Șerbota, urca la Cabana Negoiu.

Munții Făgărașului

Muntele Bârcaciu

Munții Făgărașului

Cabana Negoiu văzută de pe Culmea Scărișoara

Traseul Cariera de marmură – Cabana Negoiu – Piscul Șerbotei – Vf. Șerbota

Date tehnice: marcaj: Triunghi Albastru; distanța 17 km; diferența de altitudine pozitivă: 1460 m; timp, cu tot cu pauze: 5-6 ore în funcție de condiția fizică și starea zăpezii.

Munții Făgărașului

Piscul Șerbotei văzut din Țara Făgărașului

Munții Făgărașului

Inspecția vizuală a traseului pe Piscul Șerbotei

Drumul de acces pornește de la Porumbacu de Sus, în apropiere de Castelul de Lut, loc unde se termină drumul asfaltat. Din acest punct, atenți la indicatoare, se intră pe un drum forestier de aprox. 12 km până la cariera de marmură. Drumul este într-o stare foarte proastă, dar cu atenție se poate parcurge și cu o mașină cu garda joasă, dar nu foarte joasă. La cariera de marmură, există spațiu de parcare suficient, neamenajat. Cu autoturisme cu garda înaltă, în funcție de starea zăpezii de pe drum se poate urca și mai sus, maxim 2 km. Mai există două mici spații de parcare, ultimul chiar la capătul drumului forestier, unde începe poteca.

Munții Făgărașului

Drumul de la Porumbacu de Jos spre Porumbacu de Sus

Munții Făgărașului

Zona Piscului Șerbotei văzut de la Porumbacu de Jos

Munții Făgărașului

Porumbacu de Jos și Porumbacu de Sus văzuți de pe Piscul Șerbotei

Cariera de marmură - Cabana Negoiu - 1½-2h

De la cariera de marmură până la capătul drumului forestier mai sunt aproximativ 2,4 km, care se pot parcurge în cca 30 min. Aici există un indicator care oferă un timp aproxi. până la Cabana Negoiu de 1½-2h. L-am parcurs într-o oră și 10 min. Poteca debutează cu câteva serpentine scurte și foarte abrupte, apoi se mai domolește. La 20 min înainte de cabană există un indicator spre Cascada Șerbota (15 min). La Cabana Negoiu, veți putea bea un ceai sau alte lichide calde.

De la cariera de marmură și până aici am urcat o diferență de nivel de aproximativ 675m.

Munții Făgărașului

Cariera de la Porumbacu

Munții Făgărașului

Drumul de la Cariera Porumbacu spre Cabana Negoiu

Munții Făgărașului

Punctul terminus al drumului forestier

Munții Făgărașului

Intrarea pe poteca turistică

Munții Făgărașului

Cabana Negoiu

Munții Făgărașului

Vederea spre căldările Șerbota de la Cabana Negoiu

Cabana Negoiu - Vf. Șerbota - 2½h

Pe indicatorul din fața cabanei se oferă un timp aproximativ până pe Vf. Șerbota de 2½, urmând marcajul Bandă Albastră. Vom mai avea de urcat însă aprox. 784 m.

Imediat după bifurcația marcajelor Banda Albastră și Cruce Albastră poteca iese spre golul alpin. Poteca urmează în general fața vestică a muchiei, cea dinspre Căldarea Șerbotei. Doar în treimea superioară a sectorului ei alpin atinge muchia matematică sau urmează pe câteva porțiuni fața estică puțin sub creasta matematică. Desigur, în condiții de iarnă, cu zăpadă se merge cât mai aproape de linia crestei, evitând cu grijă cornișele sau culoarele de avalanșă. În zona alpină a Piscului Șerbotei perspectivele sunt deosebite mai întâi spre vest, spre căldările Șerbota și Puha, dar și mai departe spre Vf. Scara. Cabana Negoiu se micșorează pe măsură ce ne îndepărtăm de ea. După ce ajungem pe culmea matematică ni se deschid perspectivele spre Valea Sărății, spre Muchia Tunsului, Custura și Strunga Ciobanului. Vf. Negoiu este ascuns de fratele lui, Vf. Negoiu Mic.

Munții Făgărașului

Panouri informative la Cabana Negoiu

Munții Făgărașului

Piscul Șerbotei, cel pe care vom umbla în următoarele ore

Munții Făgărașului

Cabana Salvamont Negoiu

Munții Făgărașului

Ieșirea în zona alpină cu vedere spre căldările Șerbota

Munții Făgărașului

Urcarea spre muchia matematică

Munții Făgărașului

Din muchie vedem spre est Strunga Ciobanului

Munții Făgărașului

Piscul Șerbotei cu o pantă puternic ascendentă

Munții Făgărașului

Avem impresia că vedem vârful, dar este doar un vârf intermediar

Munții Făgărașului

Piscul Șerbotei văzut spre Cabana Negoiu

Munții Făgărașului

Insolația puternică ne încălzește

Munții Făgărașului

Fața vestică a Piscul Șerbotei cu o înclinare accentuată

Munții Făgărașului

Urcușul pe Piscul Șerbotei este aproape continuu.

Munții Făgărașului

Cabana Negoiu văzută de pe Piscul Șerbotei

Munții Făgărașului

Zăpadă imaculată

Munții Făgărașului

Spre vârful Scara

Munții Făgărașului

Custura Sărății

Munții Făgărașului

Tridentul Negoiului

Munții Făgărașului

Custura Ciobanului

Munții Făgărașului

Prima dată când vedem Vf. Șerbota. Un grup de turiști este deja acolo

Munții Făgărașului

Custura Sărății

Munții Făgărașului

Spre Vf. Negoiu

Munții Făgărașului

Poteca de pe Piscul Șerbotei

Munții Făgărașului

Turiștii coboară unul câte unul

Munții Făgărașului

Fiecare poartă colțarii montați

Munții Făgărașului

Grup de turiști pe Piscul Șerbotei

Munții Făgărașului

Ultimul grup de turiști care coboară de pe vârf

Munții Făgărașului

Am ajuns la pasul cel mai delicat, înainte de vârf

Munții Făgărașului

Custura Sărății cu caracterul ei puternic descendent 

Munții Făgărașului

Vf. Negoiu văzut de sub Vf. Șerbota

Munții Făgărașului

Vârful Șerbota

Vârful Șerbota - punct de belvedere

Cel mai bun punct de belvedere îl vom avea de pe Vârful Șerbota, la 2331 m. Vârfuri reprezentative ale Munților Făgărașului se prezintă la apel.

Spre vest: Scara, Ciortea, Boia, Budislavu, Suru. Spre est, Negoiu, Lespezi-Călțun, Muchia Tunsului. Spre sud Munții Cozia. Tura de orizont merge mai departe spre Munții Lotrului, Parâng, Cindrel etc. O perspectivă inedită ni se deschide și spre Custura Sărății.

Munții Făgărașului

Vedere spre est de pe Vf. Șerbota

Munții Făgărașului

Turiști pe Vf. Negoiu

Munții Făgărașului

Turiști pe Vf. Lespezi

Munții Făgărașului

Vf. dintre Strungi

Munții Făgărașului

Vedere spre vest cu vârfurile: Boia, Ciortea, Budislavu, Suru

Munții Făgărașului

Vârfurile  Boia-Ciortea

Munții Făgărașului

Vârful Ciortea

Munții Făgărașului

Culmea Scărișoara

Munții Făgărașului

Munții Cozia

Munții Făgărașului

Custura Sărății

Munții Făgărașului

Vedere spre Avrig

Munții Făgărașului

Începem coborârea pe Piscul Șerbotei

Munții Făgărașului

Pasul delicat de sub Piscul Șerbotei

Munții Făgărașului

Traseul de iarnă pe Piscul Șerbotei

Munții Făgărașului

Turiști în Valea Sărății

Munții Făgărașului

Pe Piscul Șerbotei

Munții Făgărașului

Pe Piscul Șerbotei, în dreapta Valea Sărății

Munții Făgărașului

Un culoar de avalanșă spre Valea Sărății

Munții Făgărașului

Cornișa formată în dreptul unei șei

Munții Făgărașului

Spre Căldările Șerbota

Munții Făgărașului

Un ultim punct de observație înainte să coborâm de pe pisc.

Munții Făgărașului

O ultimă privire spre est

Munții Făgărașului

Și iată-ne înapoi la Cabana Negoiu

Munții Făgărașului

Locul pe unde am umblat timp de 4 ore

Custura Sărății, barieră și punte

Dacă am ajuns pe Vf. Șerbota, chiar la picioarele noastre ni se deschide o lume aparte, și-anume Custura Sărății. O lume frământată, o debandadă de stânci, creste și abrupturi. Definiție pentru hău, abis, prăpastie. Pentru jurnaliști se admite și „râpă” sau „crater” :D. O lume de șist, rece și neîmblânzită. În trecut barieră minerală între ghețarii sudici și cei dinspre nord. O uriașă lamă de fierăstrău. Loc al marilor rimaye întunecate și sumbre. Născută la senioria înghețului, aflată vremelnic pe latifundiile ghețarilor, este azi o autentică punte a suspinelor pentru amorezii de senzații intense.

Munții Făgărașului

Custura Sărății

Munții Făgărașului

Ultimele raze pe Piscul Șerbotei

Sperând că ți-a plăcut acest articol și ți-a dat inspirație pentru ture în natură, te îndemnăm să descoperi singur zona Cabana Negoiu – Piscul Șerbotei, cu  MN07 - Harta de drumeţie a Munţilor FĂGĂRAŞ ediţia a 3-a

Redactare, format și fotografii: Daniel Morar.

MB04 - Trasee cicloturistice în munţii Maramureşului şi Rodnei

Această colecţie de hărţi realizată de editura Schubert&Franzke este o încercare îndrăzneaţă de a reuni sub o singură copertă trasee de bicicletă din Maramureșul istoric, din zona montană care se ridică deasupra zonelor locuite, dar și din arealul limitrof zonelor montane.

Traseele de bicicletă au fost parcurse în decursul anilor 2015 …

33,00 LEI

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te

Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!