Traseul 21 PA abordează Piatra Craivii dinspre S, din poteca TR - legătura cu Bucerdea Vinoasă. Este un punct de belvedere excelent spre împrejurimi, cu silueta fotogenică a Pietrei Bulzului în apropiere. Atenție la prăpăstiile care pornesc din vârf. Deși scurt, este un traseu dificil, care necesită atenție. Versantul este stâncos și abrupt, fapt care necesită atenţie și este bine să parcurgem traseul pe vreme uscată.
Pentru acces sub Piatra Craivii, folosim poteca TR (traseul 19) cca 6 km (aprox 2 h), dinspre localitatea Bucerdea Vinoasă, situată pe vechiul Drum al Vinului, pe un drum de tractor accesibil MTB. Piatra Craivii domină prin poziţia și înălţimea sa toată zona înconjurătoare. De la crucea din vârf (cota 1.078 m), se poate admira în apropiere silueta fotogenică a Pietrei Bulzului. Orizontul larg cuprinde Cheile Turzii, Piatra Cetii, văile Munților Trascău, Culoarul Mureșului, Alba Iulia, Sebeș, Munții Șureanu, chiar și crestele Făgărașilor.
Dacă mulți urcă pe Piatra Craivii strict pentru priveliști, există, totuși, câțiva care merg acolo doar pentru că le place istoria. Pe Piatra Craivii, la baza versantului, se află urmele cetății dacică Apoulon, găsită accidental în timpul unor săpături arheologice, acum peste 50 de ani. Cetatea Apoulon se desfășura pe terase, în cea mai mare parte amenajate artificial și susținute de ziduri. Platformele amenajate dispuneau și de turnuri de apărare iar cercetările arheologice efectuate în zona cetății în anii 60 au scos la iveală sanctuare cu baze de piatră de genul celor de la Grădiștea Muncelului (Sarmizegetusa Regia).
Comentarii