Traseul 28 TR face legătura între Moieciu de Sus și Hotel Peștera, trecând prin Poiana Guțanu și peste Vf. Bătrâna. Un traseu solicitant, potrivit celor experimentați, obișnuiți cu diferențe de nivel de peste 1500 m, în cca. 7-8 h de drumeție. Iarna - nerecomandat.
Moieciu de Sus, aflat un pic mai departe de obiectivele turistice ale zonei, se bucură de o liniște și un pitoresc greu de egalat. Aerul curat şi peisajele absolut încântătoare ale Bucegilor și Pietrei Craiului, îl fac o destinație în.sine, dar și un punct excelent de plecare înspre crestele înalte ale Bucegilor.
Un astfel de traseu pitoresc este și varianta TR, ce lasă în urmă imaginea Crailor, pornind pe drumul auto Valea Bângăleasa până ce acesta devine forestier. Intrăm pe potecă pe un pod la stânga și urcăm cca. 45 min pe Culmea Pleşei. În această zonă există o serie de specii de floră protejate, cum ar fi rododendronul, floarea de colț și garofița albă, așadar avem cu ce admira dacă alegem să parcurgem traseul primăvara.
După ce trecem de fosta casă de vânătoare Bângăleasa, lângă care întâlnim varianta BA (traseul 26) - dinspre satul turistic Șimon, continuăm spre Poiana Guțanu. La scurt timp prin pădure intrăm printr-un culoar între jnepeni care ne conduce după 20-25 min la poiana largă de sub Muntele Bătrâna. De aici urmează o urcare „stâncoasă” și abruptă până în Șaua Bătrâna (2150 m) cu Refugiul Bătrâna și continuăm mai departe pe sub Vârful Bătrâna.
Începem coborârea pe firul de obârşie al Văii Doamnele, depășim un prag glaciar și ajungem la Cascada Doamnele. Continuăm până pe platoul aflat sub Stâna Doamnele, unde întâlnim varianta PR (traseul 44) - legătura cu M. Doamnele, apoi urmăm drumul auto ce deserveşte Stâna Doamnele. În 20-25 min ajungem la Hotelul Peştera.
Comentarii
Este practicabil fara rachete pe in mai?
Salutare! Anul acesta a fost o iarnă lungă cu multe precipitații. Astfel de informații afli de la dispeceratele Salvamont sau de pe grupurile de munte.