Valea Crăpăturii se prezintă ca cea mai lesne de urmat arteră turistică de pătrundere în masivul Piatra Craiului. Firele de obârșie ale văii se formează sub doua șei, Șaua Crăpăturii și Șaua Curmăturii, care, împreună, formează sectorul de trecere de la Piatra Mica la primele abrupturi ale Pietrei Craiului.
Din Zărneşti, marcajul urcă lin pe pantele de pe versantului nordic al muntelui Piatra Mică până în Valea Crăpăturii (comun cu traseul 10). După ce am părăsit traseul nr. 10 BA, la 15 minute găsim un izvor potabil. Urcarea era ușoară și constantă, printr-o zonă care pare cheia unui râu. Valea Crăpăturii nu prezintă obstacole de tipul săritorilor, ceea ce o face o vale abordabilă pentru majoritatea drumeților. Curând se ridică în stânga noastră Acul Crăpăturii unde sunt câteva trasee căutate de alpiniști. Mai sus de Acul Crăpăturii întâlnim un izvoraș: Șipotul Crăpăturii. În această zonă grohotișul devine mai mărunt și instabil. De aici, străbatem în urcare în serpentine 70 de m diferenţă de nivel şi ajungem în Şaua Crăpăturii (legătură cu traseele 20 şi 21) (1580 m). Lângă şa este amenajat un balcon pentru admirarea panoramei Zărneştilor, a Văii Crăpăturii şi a Munţilor Perşani.
Urmează o coborâre prin pădurea de conifere şi pe poteca amenajată cu trepte de lemn și după circa 30 de min din Şaua Crăpăturii, ajungem la Cabana Curmătura. Cabana se află la o altitudine de 1470m, sub curmătura dintre Piatra Mică și vârful Turnu Pietrei Mari și este un punct important de pornire pentru traseele din Piatra Craiului. Aici aveți posibilitatea să mâncați și să rămâneți peste noapte, însă trebuie avut în vedere că aceasta este plină ochi aproape la fiecare sfârşit de săptămână și trebuie rezervat din timp.
De aici, poteca merge pe curbă de nivel pe sub Peretele Gălbenoasa spre Poiana Zănoaga, aflată în estul Vârfului Piatra Mică și mai departe pe sub stâna Zănoaga și intră în pădurea de conifere la capătul căreia se ajunge în firul Padinii lui Dănişor.
Mergând mai departe, ajungem la Fântâna lui Botorog (intersecţie cu traseele 11, 22 şi 23), de unde urmăm drumul auto pentru 1.6 km până la cabana Gura Râului, situată la poalele Masivului Piatra Craiului, la 750 m altitudine.
Comentarii