Traseul 5 CR face legătura între staţiunea turistică Durău și Cabana Dochia, vizitând Cascada Duruitoarea, abrupturile Pietrei Ciobanului, Toaca, "Piatra Lăcrimată" și Bâtca lui Ghedeon, toate încărcate de legende interesante. Este un traseu destul de solicitant, cu peste 1400 m diferențe de nivel, în aprox. 3 - 4,5 h de drumeție.
Iarna, accesibil în funcție de cantitatea şi calitatea zăpezii, periculos pe porțiunea Cascada Duruitoarea - Cabana Dochia.
Traseul turistic, denumit şi "traseul Duruitoarei", începe din Staţiunea Durău, din faţa sediului Direcţiei de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău, lasă în stânga traseul de creastă spre Vf. Toaca (traseul 4) traversează un pod de beton și urcă piciorul ce străjuiește pe stânga un pârâu mic, apoi traversează drumul județean Durau – Izvorul Muntelui (parţial practicabil în momentul de faţă). În pădurea și poienile din zonă se pot observai diferite specii de ciocănitori: ciocănitorile pestriţe şi ciocănitoarea neagră, păsări răpitoare de noapte (între care bufnița) și viezurele sau bursucul (Meles meles).
Lăsăm în spate imaginea de ansamblu a staţiunii Durău și ajungem după cca. 1h la "Poiana Viezuri", la intersecția cu poteca turistică TG ce vine de la cabana Fântânele (traseul 9). De aici poteca continuă aproape pe curbă de nivel, apoi se strecoară anevoios printre blocuri mari de conglomerate desprinse din abrupturile Pietrei Ciobanului şi Toaca și ajunge la albia pârâului Rupturi, unde se aude zgomotos, cascada "Duruitoarea". Pe pârâul Rupturi, cu obârşia la marginea platoului central, sunt mai multe praguri, dintre care două mai mari formează cascada Duruitoarea (1021 m alt.), care depășesc 20 m. În anotimpul de primăvară, odată cu topirea zăpezilor creşte şi debitul pârâului, cascada fiind cu adevărat spectaculoasă. Aici e bine de luat un răgaz pentru urcușul solicitant care urmează.
Traseul continuă prin stânga cascadei, urmând o pantă abruptă, pe o potecă amenajată cu scări şi balustrade de lemn (nerecomandată iarna), locuri în care putem întâlni numeroase specii de plante rare precum brusturul negru sau viorele galbene (Viola biflora). Când copacii se răresc, se iese în "Poiana Scăiuş", apoi se urcă pe piciorul de munte de sub Piatra Ciobanului, cu un orizont panoramic spre valea pârâului Schit şi mai departe, spre Munţii Bistriţei.
De aici poteca traversează partea superioară a abruptului Râpei Ariniș, unde găsim amplasate câteva cabluri pentru siguranţă și ajungem la Polița cu Ariniș (1.651 m). Continuăm urcare pe sub Piciorul Şchiop spre zona platoului alpin, unde se poate face un popas pentru a se admira Piatra Ciobanului şi vârful Toaca, zonă cui mici tufişuri de afine.
De la marginea golului alpin, poteca urcă în curmătura Piciorul Şchiop (1772 m), la intersecția cu traseul BA (traseul 8) care vine de pe Jgheabul lui Vodă, dinspre V. Bistrei (Bicazul Ardelean). Mai avem mai puțin de o jumătate de oră până la Cabana Dochia și trecem pe lângă Piatra Lăcrimată, neclintită în bătaia vântului, cu chipul unui om care plânge. Asemenea celorlalte stânci ale Ceahlăului, Piatra Lăcrimată are și ea legenda ei.
Cabana Dochia este principala cabană din Munţii Ceahlău, bază de cazare la mare altitudine, prima cabană turistică construită în Carpaţii Orientali (1913). De-a lungul timpului au fost efectuate importante lucrări de restaurare, în prezent, fiind una din cele mai moderne cabane montane din Carpați. Putem reveni în Durău pe marcaj BR (traseul 4) care vizitează Piatra Ciobanului, piramida Vf. Toaca, stânca Panaghia şi "Cușma Dorobanţului”, unele din cele mai pitorești formațiuni stâncoase din țară.
Comentarii
Eu am facut acest traseu in sens invers, pentru ca am urcat pe banda rosie si am coborat pe acesta.
Strict acest traseu este unul solicitant atat la coborare cat si la urcare. Multe pietre, radacini de copaci si foarte multa umezeala ceea ce duce la alunecarea papucilor.
Recomand echipament adecvat.
Ați fost recent? cât de rău e? e chiar impracticabil sau e doar dificil?
Buna.cat ai facut pana la Duruitoarea?
Da...cascada se vede și în poza traseului. :)
Felicitări pentru drumeție!