Din staţia C.F.F. Șuligu, chiar de lângă un podeţ de trecere a căii ferate forestiere pornește traseul tematic. Vom observa în dreapta noastră un panou informativ amplasat de Administraţia Parcului Natural Munţii Maramureșului, iar în spatele acestuia Baza Salvamont Șuligu (o clădire de lemn). De la podeţ, pornim de-a lungul drumului forestier (observăm imediat în stânga pe un copac marcajul punct roșu). În 500 de metri vom trece pe lângă un brâu jos de stâncă, iar dupa alţi 150 de metri vom intra într-o zonă unde drumul a fost inundat de apă. Urcăm pe lângă acest curs de apă pentru încă 250 de metri, intrăm din nou pe drumul forestier, întâlnim o intersecţie și continuăm la dreapta. De aici, în alţi 150 de metri urmează o altă intersecţie, ieșim din drumul forestier la dreapta pe o potecă și apoi imediat cotim din nou la dreapta. Dupa 100 de metri găsim izvorul de apă minerală Borcut Șuligu.
Comentarii