Traseul nr. 22 Bandă Roșie este un traseu lung de anduranță, fără grad de periculozitate, dar cu riscuri mari de a rătăci poteca, fiind un traseu puțin umblat, în curs de omologare.
De la Cabana Gura Râului (750 m) se urmează drumul auto pentru 1.6 km până la Fântâna lui Botorog (comun cu traseele 10, 11, 12). Atenție, nu există stâlp indicator în această zonă; se urmează drumul auto ce urcă spre satul Măgura (peste Podul Măgurii). Se iese din drum în stânga spre pădure şi se urcă abrupt 970 de metri (230 m diferenţă de nivel, pantă 24%) spre est până la o potecă lată până în prima poiană lungă de sub Vârful Gălbinarea (1350 m). Aici, lăsăm în stânga un sălaş şi o cruce de lemn şi urcăm 50 de metri în dreapta pentru a ieşi după 150 de metri din poiană.
Se continuă în urcare 50 de metri, pe lângă o stână dărâmată într-o mică poieniță și se intră iarăşi în pădure după o uşoară coborâre. De aici, traversăm piciorul nordic stâncos al Muntelui Gălbinarea şi ajungem în partea nord-estică a Şeii Măgura. Aici intersectăm traseul 26 TA ce face legătura între Bran și satul Măgura și continuăm spre sud-est până la un punct de belvedere de unde avem perspective asupra impunătoarei creste a Pietrei Craiului.
Din Şaua Măgura până la următoarea intersecţie cu traseul 26 vom întâlni rar marcajul dublat al acestui traseu. Se ocolește vârful Măgura Mare (1375 m) prin pădure și se continuă mai departe pe Culmea Măgurii, de unde se pot observa în unele puncte de belvedere, Piatra Mare, Piatra Mică și satul Măgura.
După o coborâre (110 m diferenţă de nivel) prin pădure, ieşim într-o înşeuare largă până la care urcă ultimele case din Moieciu de Sus (cătunul Măguricea). La 980 m altitudine ieşim în capătul de jos al poienii şi începem o coborâre accentuată (28% pantă) pe o distanţă de 830 de metri până la poiana Inimii Reginei Maria (750 m altitudine). În stânga, la marginea pădurii găsim cavoul şi cripta inimii Reginei Maria şi apoi trecem podul peste râul Turcul (Moieciu) (limita Parcului Naţional Piatra Craiului).
Comentarii