Traseul porneşte din centrul staţiunii, din faţa hotelului Cheia. Urmăm şoseaua asfaltată spre SE, peste 200 de metri trecem de sala de sport, peste alţi 130 de metri trecem de Muzeul de Flori de Mină şi peste alţi 70 de metri ieşim din drumul asfaltat într-o curbă la stânga. Noi mergem înainte pe drumul de pământ, lăsăm în stânga Muzeul de Antropologie şi, după 150 de metri de la asfalt, facem stânga pe strada ce duce la mânăstirea Cheia (170 de metri). Pe strada din stânga mănăstirii, pe lângă Pensiunea Medina, continuăm pe lângă pădure circa 700 de metri şi apoi printre case circa 600 de metri, până la DN1A (intrarea în valea Gropşoarele) (intersecţie cu traseul 6, comun cu traseul 8). Pentru a intra pe traseele 7 şi 8, mergem pe asfalt 15 metri la dreapta şi, pe partea stânga a şoselei, găsim un stâlp indicator. Intrăm în pădurea de molid, urmărim marcajele spre est şi, peste 280 de metri, traversăm pârâul Zăganu. Urcăm pentru 50 de metri până la drumul de exploatare Zăganu, îl traversăm şi începem urcarea continuă şi susţinută pentru un kilometru pe Piscul Turiştilor. Pe traseu întâlnim două izvoare temporare. La 1100 m, intrăm pe linia culmii Buzăianu, pe care începem urcarea spre nord-est. Poteca urcă uşor şi continuu, pentru 50 de metri diferenţă de nivel (1,1 kilometri parcurşi), până în punctul în care lasă în faţă traseul 7 spre culmea Zăganu-Gropşoarele. Coborâm continuu prin pădurea de conifere şi, după 330 m (70 m diferenţă de nivel), traversăm la stânga primul pârâu. După alţi 240 de metri de coborâre mai uşoară, traversăm pârâul Șipotele şi continuăm pe curbă de nivel pe marginea pădurii, pe sub Culmea Căzăturii. Urcuşul uşor se termină pe un pinten al acestei culmii, unde găsim o bancă de lemn pentru odihnă. Ne angajăm spre vest într-o coborâre continuă, de circa un kilometru, până la un drum forestier denumit "Drumul vânătorilor". În dreapta este o casă privată. Urmăm drumul la stânga pentru 370 de metri. Drumul coteşte la stânga şi noi ieşim din el, traversând Pârâul Alb, pentru a ieşi în partea sud-estică a Poienii Stânii. Urmăm liziera pădurii şi, după o sută de metri, ajungem la stâlpul indicator (intersecţie cu traseul 10). Cotim la dreapta, coborâm pe lângă garduri până la casa de vânătoare şi apoi, pe drumul de acces al acesteia, ajungem în partea de jos a Poienii Stânii, la apa Văii Stânii (drum forestier lat care coboară spre DN1A). Mergem spre stânga (nord-est) 140 de metri şi lăsăm în dreapta traseul 11 spre Tabla Buţii. Urmăm drumul în amonte un kilometru (35 de metri diferenţă de nivel) şi lăsăm în dreapta traseul 9 (drum forestier), care urcă doi kilometri până în pasul Boncuţa. Trecem de barieră şi urmăm drumul forestier care dispare după circa 1,3 kilometri, transformându-se în potecă, prin Cheile Văii Stânii, uneori înguste de 50-60 cm. Cheile Văii Stânii au lungimea de un kilometru şi apoi lasă valea să se lărgească. Continuăm pe firul văii seci, printr-o mică poiană aflată la 1224 metri altitudine. Mai departe, lăsăm în stânga o vale ce coboară din Culmea Stâncoasă şi urcăm pe versantul drept al văii, iar la circa 1250 de metri ieşim în poiana largă ce culminează cu Curmătura Stânii. Urcăm spre nord-vest, ghidaţi de stâlpii de marcaj vechi, şi ajungem după circa un kilometru la 1410 m altitudine, în Curmătura Stânii (intersecţie cu traseele 1 şi 18). Urcăm la stânga în şaua propriu-zisă, lăsăm în dreapta stâna de sub Curmătura Stânii şi coborâm uşor până la intersecţia cu traseul 12. Urmărim în faţă poiana lungă şi liziera stângă a pădurii pentru 290 de metri. Ajunşi în capătul poienii, traversăm Pârâul Hoţului şi urcăm la dreapta şi apoi stânga până la Izvorul Hoţului. Urcăm prin poiană urmând liziera dreaptă a pădurii şi apoi cea stângă, pentru a ajunge în partea cea mai înaltă a poienii. Ajungem într-o poiană-şa de unde se vede o frumoasă panoramă a munţilor Siriu. Pe o curbă de nivel, în uşoară urcare prin pădurea de conifere, urmăm marcajele şi ieşim în partea de jos a poienii din şaua Chiruşca. Urcăm în şa, unde întâlnim traseul 7 venind din stânga. Cotim la dreapta, urmăm spre vest culmea printre poieni sau printre pâlcuri de molizi şi ocolim văiugile seci de la obârşia văii Berii. După 30 de minute de la şaua Chiruşca, ajungem la cabana Ciucaş (1595 m). În dreapta avem traseele 1 şi 14, iar în stânga traseele 4 şi 5.
Comentarii