Traseul nr. 26 TA este un traseu de legătură între Bran și satul Măgura pe Culmea Măgurii pe sub vârful cel mai înalt al acestui lanț montan domol, Vf. Măgura Mare 1375 m fără grad de periculozitate, dar cu riscuri mari de a rătăci poteca, fiind un traseu puțin umblat, mai ales pe porțiunea Șaua Măgura - Sat Măgura.
Măgura Branului oferă prilej de plimbare pentru 5-6 ore; ieșire scurtă, relativ ușoara, dar foarte pitorească, datorită masivelor impunătoare care o înconjoară (Bucegi și Piatra Craiului) și a perspectivelor deosebite asupra satelor Sohodol, Poarta, Simon, Moeciu de Jos și Bran.
Traseul porneşte de la valea Moieciului / DN73 din localitatea Bran (750m) (comun cu traseul 22), se trece podul în Poiana Inimii Reginei Maria, apoi se urcă accentuat (pantă 28%) până la altitudinea de 980m unde se iese într-o poiană lungă. De aici se străbate pădurea de foioase, iar apoi se ajunge la gardul de piatră al ultimei case din cătunul Măguricea ce aparţine de Moieciu de Sus.
Urmează o urcare de 800 de metri prin şaua înierbată, și apoi o coborâre destul de accentuată (pantă 27%) pe Padina Lupului. Se continuă pe curbă de nivel până în Şaua Măgura, unde lăsăm în faţă traseul 22 BR ce merge spre Vf. Prislop și mai departe spre Fântâna lui Botorog.
De aici se coboară 250 de metri (50 de metri diferenţă de nivel) pe versantul drept al firului slab al vâlcelului de deasupra Măgurii și se continuă până la drumul principal din satul Măgura.
În zilele însorite, de pe Culmea Măgurii se pot admira Zărneștiul și Piatra Mică, creasta principală a Pietrei Craiului și localitățile Măgura, Peștera și Moieciu având în fundal crestele Leaotei.
Comentarii