Este un traseu de vizitare a ruinelor Cetăţii Lita, cu traversare de la Liteni la Moara de Pădure. Pornim din centrul satului Liteni, de la șosea, de lângă staţia de autobuz, orientându-ne după un stâlp de marcaj cu o placă mare cu săgeată indicatoare. Coborâm pe strada asfaltată, trecem de o fântână și peste un pod și începem să urcăm pe un drum de pământ. În curând ieșim din sat prin dreptul cimitirului și urcăm prin pășune ghidaţi de stâlpii de marcaj. După 1,5 km de la plecare intrăm în pădure și ocolim, urcând ușor, Vârful Piatra Mare, cu releul de comunicaţii. Ajungem în culme și de aici ne orientăm după stâlpii de curent electric pe care se află aplicate marcajele. La un stâlp de curent electric aflat pe o stâncă cotim ușor la stânga, în coborâre. Continuăm pe potecă în jos, printre tufe și ieșim între două stânci de unde avem o priveliște frumoasă asupra ruinelor cetăţii Lita. Coborâm printre cele două stânci și ajungem într-o șa mică. Aici întâlnim traseul numărul 16, marcat cu cruce roșie și traseul numărul 18, marcat cu punct galben. Până în Moara de Pădure, cele trei trasee au un segment comun. Din șa coborâm spre dreapta, pe o cărare ce intră în pădure. Cărarea coboară în serpentine pe malul stâng al al pârâului Carpenilor, până într-un fânaţ. Aici traversăm la dreapta pârâul și ieșim în dreptul unei case. Coborâm pe un drum de pământ de-a lungul gardului până suntem blocaţi de un alt gard perpendicular pe direcţia de mers. Trecem de el și după 100 m ajungem în Moara de Pădure, în locul numit La Poruţ.
Comentarii