De la Gara Buşteni urmăm spre nord DN1 până la strada Nestor Ureche, facem stânga pe acesta până în drumul asfaltat de pe Valea Cerbului și continuăm până la Gura Diham. Urcăm printr-un culoar de pădure, facem stânga spre Cabana Poiana Izvoarelor (1455 m) (7 cursuri de apă temporare). Pe curbă de nivel mergem până în Poiana Pichetul Roşu, continuăm pe poteca „Take Ionescu”, traversăm poiana Bucșoiului, urcăm pe un pinten înierbat aflat sub peretele Bucşoiului Mare și urcăm la stânga (la punctul „La Prepeleac”) printre jnepeni, susţinut pe versantul estic al Muntelui Bucşoiu. Trecem de o zonă stâncoasă cu cablu și urmăm stălpii de marcaj până pe Vârful Bucşoiu (2492 m). Coborâm spre sud-vest spre Şaua Bucşoiului, continuăm peste un prag stâncos şi ajungem în „platou”, facem stânga și în 10-15 minute ajungem la Cabana Omu (2507 m).
Comentarii