Traseul este numit şi Circuitul Staţiunii Muntele Băişorii. Are punctul de pornire la Centrul Local de Informare Turistică al staţiunii. Urmărim săgeata traseului BA, şi pornim pe un drum spre Pârtia Mare, după puţin timp intersectăm cablurile de la teleschi. Traversând perpendicular pârtia de schi ajungem la primul stâlp cu indicator şi informaţii despre traseul nostru. Mergem în continuare pe drumul de pământ lat şi ajungem la o barieră. Aici este un nou stâlp cu indicator şi tot aici traseul nostru PG se desprinde de traseul BA, dar nu pentru mult timp. Până aici am mers aproximativ 30-40 de minute. Traseul nostru se continuă spre stânga pe un drum forestier îngust şi după o curbă intersectăm din nou traseul BA. De aici traseele PG şi BA merg împreună pe o potecă. Pe această potecă suntem ghidaţi de un stâlp de lemn cu marcajul BA, lângă care ajungem pe un drum de pământ, trecem printre casele cătunului Crinţ şi ajungem la un nou stâlp cu indicator. Aici intrăm în pădure şi înaintăm spre cătunul Găbriana, traversând mai multe pârâiaşe (sursă de apă). Înainte de a ajunge la marginea pădurii observăm pe un brad micuţ săgețile vopsite care indică despărţirea celor două trasee. Traseul nostru urmăreşte drumul din stânga şi după puţin timp ieşim din pădure şi ajungem în partea de sus a poienii în care se află cătunul Găbriana. Înainte de a lăsa poiana în urmă intersectăm traseul BA şi un pârâiaş, unde traseul nostru urmăreşte drumul din dreapta şi după o curbă ajunge la un nou stâlp cu indicator. De aici părăsim definitiv traseul BA. Urmează o urcare continuă între păduri cu brazi tineri şi poieni mici, lăsând la stânga şi la dreapta câteva drumuri de pământ. Ajungem să intersectăm traseul CG care ocoleşte Vârful Buscat. Punctul de intersecţie al traseelor PG şi CG este marcat cu două săgeţi cu informaţii. De aici traseul merge împreună cu traseul CG prin pădure şi la 500 de metri de la indicator ajunge la Fântâna Găbrienii. Continuăm traseul şi la următorul stâlp cu indicator părăsim drumul spre stânga pe o potecă. Aici suntem în spatele Vârfului Buscat pe care urmează să urcăm urmărind poteca şi apoi drumul de pământ lat, ajutaţi de cele trei stâlpi cu indicator. Trecem pe lângă vârful în sine, pe care se poate urca pe o potecă nemarcată, intersectăm telescaunul şi în timp ce în faţa noastră observăm Vârful Pietrele Mărunte coborâm la Şesul Cald. Ajungând la drumul asfaltat intersectăm traseele BR, CR, CG. De aici, împreună cu traseul BR, începem urcarea pe drumul care duce spre Vârful Muntele Mare. La punctul în care este o săgeată spre stânga pe un stâlp de curent electric, părăsim drumul spre stânga şi pe un drum înierbat începem urcarea spre Vârful Pietrele Mărunte. Drumul frumos care străbate o zonă cu jnepeni ajunge la un stâlp cu indicator care ne îndrumă spre continuarea traseului PG. Dar aici merită să părăsim traseul marcat şi să mergem spre sud până la ultimele stânci unde este un punct de belvedere spre Munţii Trascăului şi spre Vârful Muntele Mare. Revenind la traseu urmărim marcajele PG vopsite pe pietre şi pe stâlpi metalici. Poteca tot în coborâre intră în pădure şi ajunge la un drum forestier, de aici traseul merge spre stânga şi intersectează multe drumuri forestiere şi la final pe un drum forestier spălat de apă coboară spre Valea Vadului, intersectând şi după puţin timp părăsind traseul CA. De aici, pe un drum de pământ lat, prin câteva curbe mari, începem urcare spre Staţiunea Muntele Băişorii. După ce am ajuns pe drumul DJ107R urmărim marcajele de-a lungul drumului asfaltat şi ajungem la punctul de pornire al traseului.
Comentarii