Anul acesta iarna a debutat în forță, cu strat mare de zăpadă și risc pe măsură. Salvamontiștii ne îndeamnă să fim prudenți când mergem în drumeție. Așadar, ce trasee alegem în condițiile date?
Ziua internaţională a munţilor, celebrată la 11 decembrie urmăreşte să încurajeze comunitatea internaţională să organizeze evenimente la toate nivelurile pentru a sublinia importanţa dezvoltării durabile a zonei montane.
Există multe poieni cu narcise în țara noastră, care atrag vizitatori, mai ales cu prilejul sărbătorilor de primăvară, când simbolistica tradițională consideră narcisa ca floare a renașterii.
Canyoning-ul, un sport de aventură relativ recent, îmbină o serie de tehnici, cum ar fi alpinismul, mers pe jos (drumeția), rapel (cățărarea) și pe alocuri înot, toate într-un canion.
Cele mai recente dovezi științifice ne spun că impactul activităților umane asupra Planetei este atât de puternic încât a modificat profund mediul în care trăim.
Apusenii sunt extrem de diversificați ca peisaj, iar cheia Râmețului este un ținut de calcare ce merită explorat vara atât prin apă cât și pe versanți.
Acest traseu este unul dintre cele mai frumoase din țară. Nu este pentru începători, chiar dacă în ciuda câtorva urcușuri susținute, nu poate fi numit dificil sau periculos.
Începând cu 22 iunie și până pe 22 septembrie, Munții Noștri și Borsec te provoacă să participi la un concurs captivant în care poți câștiga premii în valoare de 100 de euro în fiecare lună.
Dacă ești practicant de drumeție sau trekking, încălțămintea este elementul cel mai important.
Articol creat exclusiv de Decathlon pentru https://sfaturi.decathlon.ro
Jacheta este un element important din echipament. Alegerea acesteia este esențială pentru a te bucura de drumeții, mai ales atunci când vremea este instabilă. Articol creat exclusiv de Decathlon pentru https://sfaturi.decathlon.ro
În pregătirea copiilor pentru drumeții și explorarea naturii, un aspect esențial este alegerea încălțămintei potrivite. Pentru a asigura confortul deplin al micilor aventurieri, trebuie să iei în considerare mai multe criterii importante.
Mai puţin înalţi şi dificili decât Făgăraşii sau Bucegii, Munţii Apuseni nu sunt cu nimic mai puţin spectaculoşi. Partea frumoasă este că oferă trasee numai bune pentru începători.
Din Colțești și Izvoarele pornesc trasee spre Cetatea Colțești, Vf. Ardașcheia și Vf. Ugerului, Cheile Siloșului, Cheile Plaiului ori Cheile Bedeleului.
Mai puţin înalţi şi dificili decât Făgăraşii sau Bucegii, Munţii Apuseni nu sunt cu nimic mai puţin spectaculoşi. Partea frumoasă este că oferă trasee numai bune pentru MTB.
Incursiune pe schi de tură până în șaua Gajei și drumeție pe piciorul Ineuțului, admirând muntele sub veșmântul fermecător al iernii, cu trio-ul Roșu, Ineuț, Ineu și culmea Pleșcuța (Munții Rodnei).
Căldarea Lalei este unul dintre cele mai pitorești locuri pentru admirat răsăritul, iar dacă ai parte și de fenomenul Gloria, spectacolul e desăvârșit.
Potrivit statisticilor, România se află pe locul al doilea în Europa ca număr al peşterilor, unele dintre acestea fiind adevărate bijuterii ale naturii.
Zilele acestea, Salvamont România a emis un comunicat de presă menit să atragă atenția asupra modului în care reluăm activitățile outdoor în contextul pandemiei
Pentru o excursie cât mai placută și ușoară, consider că trebuie acordată atenție specială modului în care ne facem rucsacul. Ce punem în el, ce lăsăm acasă etc.
Piatra Craivii domină prin poziţia sa toată zona înconjurătoare și, mai presus de atât, este un loc încărcat de istorie. Tot în zonă găsim și Lacul Ighiel
Sunt multe aspecte care fac din România o țară frumoasă. Un viitor sustenabil se poate clădi doar printr-o gestionare responsabilă a relației om-natură.