Circuitul Bigăr - Berzasca, deşi are 46 de km, este un traseu lejer şi spectaculos care te binedispune. Te poartă pe văile râurilor Sirinia şi Berzasca, apoi prin satul Bigăr, sat de etnici cehi, precum şi pe malul Dunării, prin localităţile Drencova şi Cozla. Râul Sirinea formează chei cu abrupturi, canioane, cascade şi peşteri foarte frumoase, iar zona satului Bigăr oferă un peisaj unic. Traseul este pe drumuri de macadam bine întreţinute şi urmează în principal văile celor două râuri. De fapt, indiferent de sensul ales, avem urcare către satul Bigăr şi apoi coborâre la Berzasca. Satul Bigăr, aşezat pe coama dealului şi întemeiat de „pemii” cehi în 1827, cu străzile sale aşezate în formă de cruce, poate fi foarte bine şi un punct de plecare spre alte zone din Munţii Almăjului. Cazarea se poate face în casele localnicilor, fiind o experienţă unică prin simplitatea şi amabilitatea sătenilor. Mai multe despre satul Bigăr aici http://www.banaterra.eu/romana/toponimii/b/bigar/index.htm
Comentarii