Touristik Label - 301MN11: Buşteni - Cabana Gura Diham - Cabana Omu

0

Trail Details [ro]

Dificultate
hard
Distanţă
29,53km
Durată
11:45-14:30h
Urcare
3220m
Coborâre
0m

Gallery

Tabs

Indicaţii de orientare

Traseul porneşte de la Gara Buşteni urmăm spre nord DN1 până la intersecţia cu strada Nestor Ureche, facem stânga spre vest până la capătul străzii de unde continuăm pe drumul nemodernizat de pe Valea Cerbului spre Gura Diham (există o variantă din spatele Căminului Alpin cu acelaşi marcaj). Urmăm Valea Cerbului pe drumul auto. După bariera auto întâlnim la circa 500 de metri traseul 6 (punct galben). După încă 1.5 km parcurgem Poiana Fânului de unde pleacă traseul 10 (bandă galbenă) spre cabana Omu (2507 m). După aproximativ 4 km de la DN1 suntem la Cabana Gura Diham. Alimentăm cu apă şi începem urcarea spre NV printr-un culoar de pădure. După 15-20 de minute lăsăm în dreapta traseul 12 (triunghi albastru). Încă 5 minute de urcat şi facem stânga (indicator) prin pădure spre Cabana Poiana Izvoarelor. Urcăm continuu prin pădure, traversăm 7 cursuri de apă (secate sau nu în funcţie de anotimp şi cantităţile de precipitaţii) şi după circa 1½ ore ajungem la Cabana Poiana Izvoarelor (1455 m). În dreapta cabanei întâlnim traseul 45 (cruce albastră). Din colţul sud-vestic al poienii din faţa cabanei mergem pe curbă de nivel timp de 15-20 de minute până în Poiana Pichetul Roşu, unde găsim un stâlp indicator (legătura cu traseele 9 şi 20). Continuăm pe BR înainte pe poteca „Take Ionescu”. Urcăm 30-45 de minute până în Poiana Bucşoiului, unde se vede în stânga noastră impunătoarea Vale a Bucşoiului (traseu nemarcat). Continuând urcarea trecem de al doilea fir al Văii Bucşoiului şi de Valea Rea şi după 30-45 de minute de urcuş susţinut ajungem pe un pinten aflat sub peretele Bucşoiului Mare. În faţă se vede punctul „La Prepeleac” (din care se văd simultan Cabanele Mălăieşti şi Diham) şi în stânga noastră printre jnepeni se poate desluşi poteca noastră. După încă 5 minute ajungem la intersecţia denumită „La Prepeleac” unde lăsăm în dreapta traseul 9. De aici începe urcuşul susţinut pe versantul estic al Muntelui Bucşoiu. Urcăm printre jnepeni cu mare atenţie la semne şi după 30-40 de minute dăm de prima zonă stâncoasă echipată cu cablu. Urcăm cu atenţie ţinându-ne de cablu şi depăşim plăcile de stâncă înclinate (atenţie mare în condiţii de ploaie!) până la primul stâlp de marcaj ce pare a fi în creastă. De fapt suntem la doar 2110 m altitudine! Continuăm pe poteca marcată pe pietre sau pe stâlpi încă vreo 30 de minute până la intersecţia (2235 m altitudine) cu traseul 48 (triunghi albastru). Continuăm în sus pe muchia stâncoasă şi după încă o oră de mers suntem pe Vârful Bucşoiu la 2492 m altitudine. De aici coborâm spre sud-vest spre Şaua Bucşoiului lăsând în stânga noastră capătul superior al Văii Bucşoiului şi ieşirea nord-vestică a Văii Morarului (ambele nemarcate). Continuăm peste un prag stâncos şi ajungem în „platou” după 3 ½-4 ore de la plecarea din punctul „La Prepeleac”. În 10-15 minute suntem la Cabana Omu, în cel mai înalt punct al Bucegilor (2507 m).

Etape

Buşteni (885 m) - Cabana Gura Diham (987 m) - Cabana Poiana Izvoarelor (1455 m) - La Prepeleac (1750 m) - Cabana Omu (2507 m).

Descriere

-

Vreme

Persoane care au contribuit

 

Buşteni - Cabana Gura Diham - Cabana Omu în Bucegi-Leaota, Braşov, Prahova este un traseu de drumeţie dificil.