02MN12: Cabana Gura Râului (750 m) - Fântâna lui Botorog - Prăpăstiile Zărneştilor - Cheile Pisicii - La Table - Şaua Joaca (1445 m) - Casa Folea (1190 m) - Peştera - Moieciu de Jos

Traseul nr 12 Triunghi Roșu este un traseu cu numeroase puncte de interes, pe măsura efortului de 11-12 ore în circuit, la poalele Munților Pietrei Craiului. Pornind de la Cabana Gura Râului (aproape de Zărnești), poteca urcă spre Prăpăstiile Zărneştilor, de unde se traversează mai departe Cheile Pisicii și se continuă pe V. Vlădușca până în Șaua omonimă, în nodul numit “La Table”. De aici începe coborârea spre Casa Folea, la capătul satului turistic Peștera și mai departe spre Moieciu.
0

Trail Details [ro]

Dificultate
medium/hard
Distanţă
21,40km
Durată
10:00-11:00h
Urcare
780m
Coborâre
730m
Vârf
1443m

Tabs

Indicaţii de orientare

Traseul începe de la Cabana Gura Râului. Până aici urmăm traseul 10 din centrul oraşului Zărneşti şi apoi încă 1.6 km pe drumul auto (comun cu traseele 10 şi 11). Continuăm pe drumul forestier, după un kilometru întâlnim traseul 23 şi după alţi 670 m ajungem la bariera de intrare în Prăpăstiile Zărneştilor. Continuăm pentru doi kilometri prin Prăpăstiile Zărneştilor (trecem pe lângă pereţii cu trasee de căţărare Pin Pin, MCM , Surplomba şi Arcada) şi ajungem la o troiţă care marchează intrarea în Cheile Pisicii. Lăsăm în faţă traseul 10 şi vom coti la stânga spre intrarea în Chei (cca 200 m). Cheile Pisicii sunt sălbatice şi marcajele sunt rare. Trecem printre pereţii apropiaţi la 2.5-3 metri, urcăm printre pietre şi printre copaci căzuţi şi peste 700 de metri ieşim la un luminiş în care urcăm în dreapta la drumul ce merge pe Valea Vlăduşca. Urmăm drumul auto în amonte pentru 560 de metri, intersectăm traseul 19 şi continuăm pe drum pentru 1.2 km. În dreptul Șistoacei Vlaicului (care vine dinspre dreapta, vest) ieşim din drum şi urcăm pentru 250 de metri pe versantul drept (geografic) al Văii Vlăduşcăi. Trecem pe versantul stâng şi în 90-100 de metri ieşim în partea estică a Poienii Vlăduşca unde întâlnim traseul 18. De aici pe ambele trasee trecem printr-o scurtă zonă împădurită şi ajungem în Şaua Vlăduşca/La Table (intersecţie cu traseele 5, 18, 24, 27, 29). În faţă lăsăm traseele 5, 18, 27, 29 şi continuăm spre stânga (est) spre Şaua Joaca. Pentru 800 de metri (60 de metri diferenţă de nivel) urcăm pe drum de TAF pe versantul vestic al Dealului Popii până în Şaua Joaca (1437 m) (comun cu traseul 24). Lăsăm în faţă (sud) traseul 24 şi cotim circa 90 de grade la stânga spre est. Coborâm pe o potecă largă şi adâncită până în poiana largă dintre Dealul Popii (1514 m), Vârful Joaca (1478 m), Muntele Coja (1521m) şi Vârful Spărturi (1516 m). De aici coborâm pe drumul de TAF de pe Valea Pietrelor circa 1.2 km şi, urmând drumul cotim spre nord-est tot în coborâre pe deasupra ultimelor case din satul Peştera. După Padina Priporului ajungem la intersecţia cu traseele 19 (stânga) şi 23 (în faţă). Cotim spre sud pe drumul de căruţă, după circa 300 de metri depăşim Casa Folea şi în continuare pe drum ajungem după 750 m la pensiunea Nobilis ocolind Vârful lui Stravăţ (1235 m). Lăsăm în stânga drumul care coboară pe Valea Bâltăcioara spre Măgura şi continuăm pe drumul principal spre sud/est şi apoi spre est pentru 1.9 km până la biserica satului. După circa 1 kilometru de coborât spre sud/est pe drumul principal cu 6 serpentine întâlnim o săgeată care arată direcţia spre stânga (10-15 minute) spre Peştera Liliecilor (aflată în dealul de sub biserică). După 900 de metri găsim pe dreapta o troiţă şi apoi pensiunea Casa Boierească şi drumul ne conduce pentru următorii 4.5 km la DN73 în Moieciu de Jos.

Descriere

Masivul Piatra Craiului este cunoscut pentru traseele dificile cu priveliști amețitoare, un rai pentru iubitorii de stâncă și adrenalină, dar are și trasee pentru începători, la fel de spectaculoase dar mai puțin solicitante. O astfel de tură pentru începători care-și doresc un pic din experiența Craiului este și Traseul nr. 12 TR, cu condiția de a fi obișnuit cu trasee lungi de 10-11 ore.
Traseul oferă experiența traversării Prăpăstiilor Zărneștiului, apoi explorează Valea Vlădușca prin Cheile Pisicii până la intersecția de poteci, denumită sugestiv “La Table”. De aici se urcă în Șaua Joaca și se continuă spre casa Folea, apoi Satul Peștera și mai departe spre Moieciu.
Pornind de la Cabana Gura Râului, la poalele Pietrei Craiului, urmăm marcajele comune până la Fântâna lui Botorog, unde se poate lăsa mașina. De aici se continuă mai departe intrând în Prăpăstiile Zărneştilor pe care o străbatem pentru doi kilometri. Datorită peisajului stâncos, Rezervația naturală Cheile Zărneștilor, un defileu lung de aproximativ cinci kilometri, este impresionantă.
Pereții verticali din calcar au pe alocuri doar 5-6 metri distanță unul de altul și înălțimi cuprinse între 100-200 metri, care atrag mulți alpiniști dornici de cățărare. Se spune că în Cheile Zărneștilor sunt sectoare care nu au fost atinse niciodată direct de razele soarelui. Prăpăstiile Zărneştiului este cel mai vizitat obiectiv din Piatra Craiului, fiind considerat un adevărat monument al naturii.
Se ajunge la o troiţă care marchează intrarea în Cheile Pisicii, un tronson de vale îngustă, bolovănoasă, presărată din loc în loc cu cascade în miniatură. Peisajul este unul sălbatic, vegetația abundă, și e nevoie de atenție sporită pentru a nu intra cu picioarele în apă.
În plus, aici marcajele sunt rare și pereţii sunt apropiaţi la 2.5-3 metri distanță.
Odată ce ieșim din chei, poteca urmează un drum forestier, intersectează traseul 19 şi continuă pe drum pentru 1.2 km, până devine o potecă generoasă care ne duce până La Table. (intersecţie cu traseele 5, 18, 24, 27, 29). De aici avem un orizont foarte frumos spre Creasta Pietrei Craiului cu Vârful La Om.
Se continuă spre Șaua Joaca, lăsând în spate Creasta Pietrei Craiului în toată splendoarea ei și curând o să vedem și crestele Bucegilor, după ce ajungem pe ulițele satului Peștera. Satul Peștera este situat în Rezervația Piatra Craiului, la o altitudine de 1000 m. Chiar de la intrarea în sat vei fi vrăjit de frumusețea peisajului, de șoseaua care urca pe munte pe serpentine, printre pensiunile simple și cochete, de culmile semețe ale Bucegilor, Leaota, Postăvarul, sau de calcarele Pietrei Craiului.

Observații

Marcaje rare în Cheile Pisicii, marcaje rare între Casa Folea şi Moieciu de Jos (drum principal al satului Peştera)

Vreme

Cele mai bune sezoane

Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie

Persoane care au contribuit

 

Cabana Gura Râului (750 m) - Fântâna lui Botorog - Prăpăstiile Zărneştilor - Cheile Pisicii - La Table - Şaua Joaca (1445 m) - Casa Folea (1190 m) - Peştera - Moieciu de Jos în Piatra Craiului, Argeş, Braşov este un traseu de drumeţie mediu/dificil.
0
0 voturi

Comentarii

Your Comment