Traseul 7 BG face legătura între Cabana Pietrele și Vârful Retezat, urcând culmea Lolaia și pantele uriașului Retezat până pe vârf. Este un traseu destul de dificil, într-o ascensiune cu aprox. 1100 de m diferențe de nivel, în cca. 3 - 4 h de drumeție. Ultima porțiune se urcă printre lespezi prăvălite din masiv, destul de abrupt, cu pasaje mai dificile.
Porninm în traseu de la cabana Pietrele, trecem podeţul peste valea Stânişoarei, și urmăm marcajul BG care ne conduce prin pădure, apoi printr-un luminiş cu multe lespezi de piatră. După o serie de serpentine, ieșim la partea superioară a pădurii, și, după mai bine de 1 h de urcuș dificil, ajungem pe creasta Lolaia. Am avut aprox 300 m diferență de nivel, cu urcuș pieptiș, așa că odată ajunși în creastă, facem un popas și ne bucurăm de perspectiva largă asupra împrejurimilor.
Începem să parcurgem culmea Lolaia spre SV, printre lespezi de piatră, ienuperi şi pâlcuri de jnepeni, iar după mai bine de 800 m, ajungem în şaua Ciurila, unde întâlnim CA (traseul 12) dinspre Râușor. Coborând CA pentru scurt timp, găsim un izvor (Izv lui Ionescu).
În continuare poteca urmărește fidel culmea Lolaia şi câştigă altitudine la fiecare pas, tufişurile de jnepeni şi ienuperi alternând cu pâlcurile de lespezi de piatră acoperite cu licheni. Urcăm vârful Lolaia Nord, semnalizat cu o momâie mare, apoi coborâm într-o șa, de unde apoi poteca ocolește vârful Lolaia Sud prin dreapta (V). Se poate urca și pe vârf, pe marcajul vechi (șters), dar vom avea o coborâre mai dificilă până în Șaua Lolaia (2225 m).
Ajunși în șaua Lolaia, pe oricare din variante, vom întâlni traseul 13 BR (care urcă din Râuşor), alături de care vom ataca pantele abrupte, cu lespezi mari și pasaje mai dificile, până pe vârful Retezat. De pe vârful Retezat putem avea o largă perspectivă, de-a dreptul copleșitoare, în toate direcțiile și asupra uriașilor Bucura I și Bucura II din apropiere, dar cel care ne va captiva prin frumusețea oglindirii de smarald a tăului, va fi Lacul Ștevia, situat la 2070 m altit. Cuibărit într-o căldare mică, cu pereți abrupți, Lacul Ștevia este unul dintre cele mai frumoase lacuri din munții Retezat, cu o acustică incredibilă. Iarna zăpada se topește greu de pe malurile lui, iar vara, apa devine verzuie. Lacul are în jur de 10 m adâncime și o suprafață de 0.7 ha.
Comentarii