Traseul 6 TA face legătura între Cabana Pietrele și Vârful Retezat, trecând pe la Lacul Stânişoara. Este un traseu de dificultate medie, fără să pună probleme de orientare, într-o ascensiune cu aprox. 1100 de m diferențe de nivel, într-o drumeție de cca 3 - 4 h..
Traseul marcat cu TA și CA - legătura cu Complexul Turistic Râușor, pornește de la fosta cabană Pietrele (vezi descriere traseul 1), traversează un pâlc de brazi și intrã într-o poianã, de unde se apropie de pârâu și peste 15 min trece puntea. Pe malul stâng al văii vom urca lejer prin pădure, pe lângă șuvița de apă a torentului care aici se luptă cu stânca, formând Cascadele Stânișoarei.
După ce lăsăm traseul CA în dreapta, vom continua urcușul, ne îndepărtăm treptat de firul vãii pentru scurt timp, pentru a reveni lângă apă, în zona de cascade La Dornă. După ce depășim micuța cheie La Borduleț, vom coborî la Lunca Stânișoarei. Aproape că nici nu am băgat de seamă când am ieșit din pădurea de molid, intrând într-o zonă foarte frumoasă cu poieni, tufe de jneapăn şi ienupăr, lespezi de piatră şi molizi izolaţi. Traversăm de 2 ori pârâul și ajungem lângã un bordei ciobãnesc din lespezi, așezat într-un impresionant circ glaciar, sub vf. Retezat. Peste vale vom zări culmea Stânișoara al cãrui vârf a rãmas în urmã.
Un urcuș domol ne scoate la Lacul Stânișoara (2000 m), un loc magic unde stâncile și pajiștile alternează armonios, iar perspectiva asupra Vf. Retezat, de la baza lacului, este minunată. Vara pajiștile din jurul lacului sunt invadate de flori multicolore, în contrast cu culoarea roșie-cãrãmizie a bolovanilor malului. Procesul de colmatare a redus adâncimea lacului la doar 1 m.
Continuăm urcușul, intrăm în zona stâncăriilor, lipsită de apă, ajungem la baza Hornului Mare, de unde se vede zigzagul potecii. După aprox. 1 h de urcare mai aprigă, printre bolovanii colțuroși ai grohotișului, ajungem în șaua Retezatului (2251 m), la intersecția cu traseele BR (dinspre Șaua Pelegii) și BG (ce urcă de la Bucura). Alături de ele, mai avem de urcat pe lespezile uriașe cca. 30-40 de min, până în Vârful Retezat (2482 m).
De pe vârful Retezat avem o largă perspectivă, de-a dreptul copleșitoare, în toate direcțiile și asupra uriașilor Bucura I și Bucura II din apropiere, dar cel care ne va captiva prin frumusețea oglindirii de smarald a tăului, va fi Lacul Ștevia, situat la 2070 m altit. Cuibărit într-o căldare mică, cu pereți abrupți, Lacul Ștevia este unul dintre cele mai frumoase lacuri din munții Retezat, cu o acustică incredibilă. Iarna zăpada se topește greu de pe malurile lui, iar vara, apa devine verzuie. Lacul are în jur de 10 m adâncime și o suprafață de 0.7 ha.
Comentarii