Atenţie! Traseu vechi, nerefăcut, fără marcaje pe cea mai mare parte, cu mari probleme de orientare după Valea Mara spre Vf. Broaştei şi Valea Dâmboviţei. De la Cabana Voina, coborâm câteva sute de metri până când ajungem într-o zonă cu pensiuni, unde o luăm spre est, traversăm râul pe pod şi continuăm pe drumul forestier aproximativ 2 km. Spre nord urcă traseul BR. Noi vom urca pe muchia ce se conturează în faţă, spre est. La intrarea în pădure se află un stâlp de marcaj. Urcăm susţinut prin preajma coamei până când atingem muchia. Din şa, traversăm scurt spre N-NE şi identificăm patul potecii care coboară spre Valea Argeleşului. Intersectăm un drum forestier, traseul continuă spre est, în urcare, până ajungem lângă o stână. De aici urmăm drumul forestier la început spre SE iar apoi sub Vf. Ţefeleica tăiem o serpentină şi ieşim în drumul care traversează spre nord, tot pe sub vârf, până în Şaua Ţefeleica. Din şa coborâm spre SE pe urma unei poteci, până când intersectăm un drum forestier. Coborâm pe drum, ţinând culmea până când ajungem într-o poiană largă. De aici traversăm spre nord şi coborâm pe firul văii tot pe drumul forestier, trecem pe langă o casă de vânătoare şi ajungem la o intersecţie de drumuri forestiere. Coborâm la început spre NE, dar la scurt timp cotim spre est şi urcăm susţinut pe un alt drum forestier până când atingem culmea într-o mică poiană. De aici trebuie să fim foarte atenţi şi să prindem patul potecii care traversează spre N-NE. Poteca e acoperită de trunchiuri prăbuşite şi e greu de străbătut. Ţinem această direcţie până când coborâm în vale şi intersectăm un alt drum forestier. O variantă e să coborâm pe acest drum până în Valea Dâmboviţei, în localitatea Sătic. Traseul original (NU recomandăm această variantă!) traversează la sud şi apoi la est de Vf. Broasca, dar nu mai există nici potecă şi nici marcaj în această zonă şi riscul de a te rătăci este mare. După traversare intrăm într-o poiană largă unde se află şi o stână. Căutăm drumul cel mai accesibil care să ne scoată spre nord, în traversare şi apoi coborâre accentuată până în Valea Plaghia. Coborâm pe firul văii până în sat.
Comentarii