Touristik Label - 1007MN05: Câinenii Mici - M. Coţii - creasta principală

Legătura Câinenii Mici - creasta principală, pe plaiul Grebleștilor
Traseul Triunghi Albastru pătrunde în arealul Munților Făgăraș, urcând din satul Câinenii Mici pe plaiul Grebleștilor până în capătul vestic al crestei principale, în apropiere de Şaua Apa Cumpănită, pe un parcurs accesibil MTB. Este un traseu lung, cu multe stâne (atenție la câini!) iar lipsa marcajelor poate crea probleme de orientare.
0

Trail Details [ro]

Dificultate
mediu/dificil
Distanţă
19,06km
Durată
5:00-8:00h
Urcare
1760m
Coborâre
310m
Vârf
1802m

Galerie

Tabs

Indicaţii de orientare

Traseu accesibil pentru cicloturism. Traseul nu are marcaj. În satul Grebleşti, de la DJ ne îndreptăm spre şcoală, continuăm pe stradă şi apoi pe uliţă până când ajungem lângă o surpare argiloasă. De aici urmăm drumul în serpentine până în culme. Trecem de o zonă în care culmea e golaşă, doar cu păşune, pe lângă mai multe stâne. Atenţie la câini! Intrăm într-o zonă cu pădure şi traversăm o zonă cu poieni şi zone cu tăieri. Depăşim mai multe intersecţii cu drumurile care coboară, mai ales spre versantul estic dar şi către vest spre Valea Caselor, pe unde se poate ajunge în satul Câineni. De la ieşirea din pădure, ţinem drumul forestier pe tot parcursul traseului până la atingerea crestei principale la Şaua Apă Cumpănită, unde există un stâlp de marcaj cu indicator. Există un mic refugiu în apropierea crestei principale, pe versantul sudic.

Etape

Câinenii Mici - Grebleşti - Muntele Coţii - creasta principală

Descriere

Traseul TA face legătura între satul Câinenii Mici și capătul vestic al crestei principale, trecând peste plaiul Greblești și Muntele Coții. Traseu dificil din prisma lungimii și lipsei marcajelor, cu peste 2000 m diferențe de nivel, în cca 8 h de drumeție.

În primă fază urmăm drumul sătesc de pe malul Oltului, spre S, ce leagă Câinenii Mici de satul Greblești, trecem de școală și continuăm pe uliță până lângă o surpare argiloasă. De aici urcăm drumul în serpentine până în culme (Capul Dealului).

Urmează o zonă în care culmea e golaşă, doar cu păşune, pe lângă mai multe stâne (atenţie la câini!), apoi  traversăm o zonă cu pădure, ocolim vârful Măgura pe plaiul Grebleștilor și ajungem în poiana în care se află stâna Ciungi. Aici întâlnim marcajul PA ce urcă dinspre Câineni, prin valea Satului (traseul 4) pe care ne putem întoarce în caz de nevoie sau dacă planificăm un circuit.

Intrăm din nou în pădure și câștigăm altitudine, depășind mai multe drumuri care coboară spre E (V. Satului) și spre V (V. Caselor). Ținem drumul forestier până la atingerea crestei principale (traseul 1), în apropiere de Şaua Apa Cumpănită, unde există un stâlp de marcaj cu indicator. Efortul depus ne poate fi răsplătit de perspectiva din șa asupra văilor înconjurătoare și asupra vârfurilor ce câștigă altitudine până spre Vârful Suru.

Observații

Fără marcaj. Recomandat până la Vf. Cotii.

Vreme

Cele mai bune sezoane

Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie

Persoane care au contribuit si comentat

 

Câinenii Mici - M. Coţii - creasta principală în Vâlcea, Făgăraş este un traseu de drumeţie mediu/dificil.
0
0 voturi

Comentarii

Comentariul dumneavoastră