Touristik Label - 2 Fosta cabană Vârful cu Dor - Cabana Piatra Arsă - Cabana Omu

Traseul nr. 37 Bandă Galbenă este un traseu mediu / dificil, potrivit celor obișnuiți cu diferențe de nivel de aproape 1400 de m, într-o urcare continuă de 10-11 h de drumeție. Poteca urcă pe sub Muntele Furnica, coboară spre Cabana Piatra Arsă și continuă în urcare pe platoul Babelor, de unde urmează linia dintre Șaua Șugarilor și Șaua Cerbului până sub Vârful Găvanele, de unde se urcă spre Cabana Omu, pe sub Vârful Bucura Dumbrava.
0

Trail Details [ro]

Dificultate
medium
Distanţă
12,81km
Durată
3:30-4:30h
Urcare
690m
Coborâre
70m

Gallery

Tabs

Indicaţii de orientare

De la fosta Cabană Vârful cu Dor urcăm spre nord-vest până la Cabana Mioriţa și apoi la staţia de telecabină de la Cota 2000. Continuăm spre Vârful Furnica (2103 m) și coborâm în Şaua Călugărului (întâlnim varianta de vară a marcajului (fosta cabană Vârful cu Dor-Piatra Turcului-Șaua Călugărului). Continuăm pe versantul estic al Vârfului Piatra Arsă (2044 m) şi coborâm spre Cabana Piatra Arsă. Din dreptul cabanei continuăm pe un culoar format între jnepeni, mergem pe curbă de nivel prin vestul Muntelui Jepii Mici și ajungem la Staţia de telecabină Babele. Mergem pe latura vestică a culmii până la Cabana Babele. Trecem pe lângă Babe și Sfinx și continuăm spre nord spre Baza Salvamont Buşteni, de lângă Baba Mare (2294 m) și mai departe spre Şaua Şugărilor. Urcăm 5 minute până la o baracă metalică. Pentru varianta de vară (interzisă iarna!), mergem pe curbă de nivel pe sub Cerdac şi ajungem la capătul Cerdacului şi mai apoi în Şaua Obârşiei. Pentru varianta de iarnă, de la baracă facem stânga, urcăm 10 minute până la circa 2400 de metri altitudine, urmăm drumul larg şi stâlpii indicatori şi la capătul Cerdacului coborâm printr-un horn înclinat cu o conductă de gaze până după Cerdac, unde întâlnim varianta de vară. Parcurgem Şaua Obârşiei spre nord şi urmând drumul larg urcăm până sub Vârful Găvanele (2472 m), ocolim Vârful Bucura Dumbrava (2503 m) pe la vest şi ajungem la Cabana Omu (2507 m).

Etape

Fosta cabană Vârful cu Dor - Cabana Mioriţa - Muntele Furnica - Cabana Piatra Arsă - Cabana Babele - Cerdacul Obârşiei - Cabana Omu

Descriere

Un traseu de o zi pentru drumeții pregătiți fizic, echipați corespunzător și dornici de panorame superbe, de la înălțimea norilor. Acesta traseu oferă mai multe puncte de belvedere, cum ar fi platoul Babelor, Șaua Călugărilor, Șaua Cerbilor, Vârful Omu și altele.

De la Cabana Vârful cu Dor (1885 m) traseul se îndreaptă către NE, de unde urmează stâlpii indicatori până  la Cabana Mioriţa și ajunge la telecabina de la Cota 2000. Continuăm pe marcajul bandă galbenă şi urcăm spre Vârful Furnica (2103 m) unde se găseşte o staţie meteorologică. 

Ieșim apoi în deschiderea largă a Șeii Călugărului unde întâlnim varianta de vară, care vine pe curbă de nivel pe sub Muntele Furnica (traseu interzis iarna!) pe şaua de deasupra Pietrei Turcului / „Sub Cetate”. Șaua Călugărului este un platou- cumpănă de ape între V. Călugarului (spre vest) și Valea cu Genune (spre est). Continuăm pe versantul estic al Vârfului Piatra Arsă (2044 m) şi începem coborârea spre Cabana Piatra Arsă. 

De aici, mergem pe curbă de nivel prin vestul Muntelui Jepii Mici, de-a coasta pe sub Vf. Ciocârlia (2043 m) și ajungem la Staţia de telecabină Babele pe o potecă largă de jnepeni

Continuăm spre Cabana Babele și mai departe pe lângă monumentele naturale Babele și mai apoi Sfinxul, sculptate de forța vântului, adevărate monumente ale naturii. Se coboară mai departe pe lângă Baza Salvamont Buşteni, de lângă Baba Mare (2294 m) și se continuă în paralel cu drumul alpin ce duce la releul Coștila. După un urcuș domol, se ajunge la Șaua Șugărilor (2295 m) (legătura cu traseul 41). În stânga avem lunga Vale a Şugărilor, spre Valea Ialomiţei şi în dreapta Valea Căldărilor, spre Valea Cerbului, cu niște priveliști deosebite. 

Pentru varianta de vară (interzisă iarna!), mergem pe curbă de nivel pe sub Cerdac şi în 20 de min. ajungem la capătul Cerdacului şi mai apoi în Şaua Obârşiei (Cerbului). De aici ne bucurăm de priveliști spectaculoase spre V. Cerbului, Colții Morarului și Valea Obârșiei.

Mai departe, marcajul bandă galbenă urcă până sub Vârful Găvanele (2472 m) (legătura cu traseul 54), ocoleşte Vârful Bucura Dumbrava (2503 m) pe la vest şi în final ajunge la Cabana Omu (2507 m), cabana plasată la cea mai mare înălțime în Carpați (2505 m). La întoarcere se poate alege același traseu sau se poate coborî pe Valea Cerbului,  prin Poiana Coștilei și apoi pe plaiul Fânului spre Bușteni.

Vreme

Persoane care au contribuit

 

Fosta cabană Vârful cu Dor - Cabana Piatra Arsă - Cabana Omu în Dâmboviţa, Prahova, Bucegi-Leaota este un traseu de drumeţie mediu.
0
0 voturi

Comentarii

Your Comment