Touristik Label - 5 Între Anieşe-Valea Anieşului Mic-Şaua Între Izvoare (La Cărţi)

Traseul tematic de pe Valea Anieșului Mic
Traseul nr. 21 Cruce Galbenă este un traseu de pătrundere în arealul Crestei principale a Munților Rodnei, într-un urcuș la început domol, apoi din ce în ce mai susținut, de-a lungul Văii Anieşului Mic, pe durata a aproximativ 10 - 11 h de drumeție (dus-întors), cu diferență de nivel de peste 2000 de m, ceea ce-l clasifică ca un traseu de dificultate medie. Trebuie consemnat că acest traseu este inaccesibil iarna între Izvorul Grumazului - Şaua Între Izvoare (La Cărţi). Pe porțiunea superioară Valea Anieşului Mic - Stâna Bujdee - Şaua Între Izvoare, pe sub Vf. Mihăiasa şi Negoiasa Mare, a fost amenajat un nou traseu tematic denumit „La Cărţile Munţilor Rodnei”, înpânzit primăvara de tufe rare de rododendron alb și clasic.
0

Trail Details [ro]

Dificultate
mediu
Distanţă
12,40km
Durată
~6:00h
Urcare
1210m
Coborâre
40m
Vârf
1854m

Galerie

Tabs

Indicaţii de orientare
Din Valea Anieşu, în locul numit Între Anieşe, se desprinde marcajul cruce galbenă. În poieniţa în care apele Anieşului Mic ajung în cele cele ale Anieşului, se află câteva clădiri, probabil cabane de vacanţă şi un canton silvic. Satul Anieş se află 10 km mai jos de acest loc. Pornim din punctul Înt...Vă rugăm să vă autentificați pentru a vedea mai multe detalii
Descriere
Traseul nr. 21 CG este un traseu lung, în circuit, pe durata a 10-11 h de drumeție (tur-retur), potrivit celor obișnuiți cu diferențe de nivel de peste 2000 de m, într-o urcare de dificultate medie, fără porțiuni expuse, dar cu risc de avalanșă în porțiunea superioară dintre Izvorul Grumazului și Şa...Vă rugăm să vă autentificați pentru a vedea mai multe detalii
Observații
Din Valea Anieşului Mic se desprinde un marcaj tematic cruce galbenă ce urcă pe lângă stâna Bujdee, pe sub Vf. Mihăiasa şi Negoiasa Mare, şi închide circuitul în Şaua Între Izvoare, Izvor pe Valea Anieşului Mic, izvor în Şaua Între Izvoare (La Cărţi)

Vreme

Cele mai bune sezoane

Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie

Persoane care au contribuit si comentat

 

Între Anieşe-Valea Anieşului Mic-Şaua Între Izvoare (La Cărţi) în Bistriţa-Năsăud, Rodnei este un traseu de Drumeţie mediu.
0
0 voturi

Comentarii

Comentariul dumneavoastră