Touristik Label - 12 Nucşoara - V. Rea - Portiţa Viştei

Traseul nr. 54 Triunghi Roșu este traseul de legătura între comuna Nucșoara și Portiţa Viştei, situată în creasta principală, la 2310 metri altitudine, în apropiere de “trapezul” Viștea - Moldoveanu, fiind poate cel mai folosit traseu de ascensiune spre “acoperișul” României. În primă fază, se urmează drumul forestier ce pornește din Slatina și ajunge la vechiul baraj Balta Pojarnei, de unde se continuă pe Valea Rea, trecând de Gura Bândei și ajungând la Stâna din Valea Rea. De la stână se urmează poteca ce urcă susținut pe Valea Rea, trecând prin Căldarea Văii Rele, cu un peisaj sălbatic copleșitor, unde apele se revarsă în numeroase cascade. Un urcuș pieptiș ne scoate în căldarea glaciară superioară a Văii Rele, unde se trece pe lângă Lacul Iezerul Triunghiular, oglindind vârfurile semețe Viștea Mare și Moldoveanu. Printre stânci și grohotiș, poteca ne conduce în Portița Viștei, în apropiere de Refugiul Salvamont din creasta principală a Făgărașului. Este un traseu dificil, potrivit celor obișnuiți cu ascensiuni susținute pe durata a 3 -3.5 h de drumeție (de la stână). Efortul depus ne va fi răsplătit de perspectiva copleșitoare asupra cascadelor Zbuciumatu și Valea Rea, a Căldării cu lacul Iezerul Triunghiular și a vârfurilor semețe Moldoveanu și Viștea.
0

Trail Details [ro]

Dificultate
dificil
Distanţă
46,67km
Durată
13:00-18:00h
Urcare
2900m
Coborâre
1180m
Vârf
2297m

Galerie

Tabs

Indicaţii de orientare

Din Nucşoara, urcăm pe drumul de exploatare de pe Valea Doamnei (marcajul TR se abate către est spre Masivul Iezer) şi ţinem marcajul PA care se pierde pe parcurs. Urcăm fără să ne abatem de la drumul principal, trecem de barajul de la Lacul Văsălatu şi de Gura Văilor, până când ajungem în deschi...

Vă rugăm să vă autentificați pentru a vedea mai multe detalii
Etape

Nucşoara - Râul Doamnei - Valea Rea - Portiţa Viştei

Descriere
Observații

Marcaj bun după ieşirea de pe drum.

Vreme

Cele mai bune sezoane

Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie

Persoane care au contribuit si comentat

 

Nucşoara - V. Rea - Portiţa Viştei în Argeş, Făgăraş - Iezer - Păpușa este un traseu de Drumeţie dificil.

Etichete

0
0 voturi

Comentarii

Comentariul dumneavoastră