Traseul nr. 12 BR leagă satul Telciu de Creasta Munților Rodnei, debutând cu o pantă insesizabilă până în punctul numit La Funicular (pe drum asfaltat, apoi pietruit), de unde vom urca constant, destul de abrupt, mai întâi până în Şaua Tomnatic, apoi pe Culmea Slănigea până în platoul întins al Muntelui Bătrâna.
Poteca pornește din centrul localităţii Telciu, face dreapta către Telcişor (peste drum de biserică), continuă pe Valea Telcişorului aproape 2,9 kilometri pe drumul asfaltat, de unde urmează drumul pietrut care se desfăşoară prin satul Telcişor, până în locul numit “La Funicular” (intersecţia Văii Seci cu Valea Pietrei). De aici începe drumul forestier de pe Valea Seacă, iar la un moment dat marcajul PR va face stânga la o intersecție semnalizată printr-un indicator cu săgeată. Curând vom intra într-o poieniță, iar apoi în pădure, unde cu puţină atenţie, vom observa un marcaj, pe partea dreapta a direcţiei de mers, pe un copac.
Drumul prin pădure seamănă cu un drum de TAF ce urcă constant, destul de abrupt, iar marcajele sunt destul de dese, iar după mai bine de o jumătate de oră, marcajul ne scoate într-o poieniţă situată în sud-estul Vârfului Cocozâşului, unde depăsim două jgheaburi pentru adăpat animalele (pe stânga). Din acestă poiană, o vom lua spre dreapta şi în câteva minute vom fi sub o stână.
Mai departe vom urma drumul forestier ce intră în pădure, care ne va scoate în Şaua Tomnatic, unde vom întâlni un pilon de lemn cu săgeţi, intersecţia cu Traseul nr. 15 Bulină Galbenă (ce urcă din Gura Rebrei până aici, apoi coboară la Zăvoaiele Borcutului). Aici avem ca punct de reper o fostă stână din care a mai rămas doar acoperișul.
Traseul se continuă pe drum intrând în pădure, la marginea căreia vom găsi foste marcaje (plăcuţe metalice albe, de pe care s-a șters punctul roșu), traversează o zonă defrișată (fără marcaje!), intră din nou în pădure pe același drum și ajunge la o altă stână. De aici, părăsim drumul (ce continuă pe curbă de nivel), și urcăm mai abrupt o pantă înierbată, pe care se întrezărește un drum. În zonă se află și două cruci de lemn. La capătul urcării ajungem în partea sudică a culmii Slănigea, de unde avem perspective frumoase asupra vârfurilor Țapului și Pietros - singurele două vârfuri > 2000 m aflate pe picioare sudice.
Marcajul lipsește și aici, însă mergem pe același drum înierbat, în direcţia nord. În faţă se află întinsul Platou Bătrâna (pe vreme nefavorabilă, orientarea s-ar putea să fie destul de dificilă aici!). Cu puțină atenție, putem zări cele două cruci de lemn, aflate de-a lungul drumului către șaua Bătrânei, apoi depăsim două izvoare aflate pe partea dreaptă a drumului, cu puțin înainte de joncţiunea cu marcajul de creastă (Traseul nr. 1 Bandă Roșie).
Comentarii