Din parcul „Tiberiu Brediceanu", urcăm prin spatele caselor, traversăm o mică poiană şi urcăm abrupt pe serpentine şi plăci stâncoase până la Drumul Cavalerilor (o variantă a traseului nostru care ajunge la traseul 35 pe curbă de nivel). Continuăm până în Şaua Tâmpa şi cotim la dreapta. Depăşim şaua Goriţa şi Poiana lui Stechil şi urcăm pe culme până ce atingem Culmea Crucuru.
Traseul 36 BA leagă orașul Brașov de Culmea Crucuru, pe poteca "Drumul Albastru" Un traseu destul de solicitant, cu peste 700 m diferențe de nivel, în aprox. 4 - 4.5 h de drumeție. Iarna, zăpezile mari pot pune probleme.
BA pornește din aleea de promenadă din parcul „Tiberiu Brediceanu” din Brașov, unde urmăm săgeata indicatoare spre cabana Postăvaru. Urcăm prin spatele caselor într-o mică poiană, de unde începem o urcare mai susținută (pantă 35,3%) până la o serie de plăci stâncoase, la intersecția cu Drumul Cavalerilor, o altă variantă de debut care coboară sub Telegondolă, la intersecția cu marcajul TR (traseul 35). Drumul Cavalerilor (Călăreţilor), era drumul de acces al cavalerilor medievali la cetatea Brassovia situată pe vârful Tâmpei.
Din punctul de intersecție, în 15 min vom ajunge în marginea poienii din Şaua Tâmpei, unde întâlnim varianta TG (traseul 34) - Treptele lui Gabony (Drumul Scărilor). Poposim la masa cu troiță de lemn, la Crucea Muşicoiului (Crucea din deal), cu priveliști spre oraș.
Din marginea poienii Drumul Albastru face dreapta (SV), intră din nou în pădure și urmează drumul de exploatare larg, în urcare ușoară pe culmea Goriţa. După ce depășim șaua Gorița, ajungem în Poiana lui Stechil. Aici întâlnim marcajul CA (traseul 37) - dinspre izv. Crucea Dreptății. Din Poiana Stechil, continuăm spre S-SE, trecând pe lângă o bancă de lemn și ajungem la un alt loc de popas - intersecția cu TA (traseul 33) - dinspre Valea Cetății.
Străbatem sectorul comun al celor două trasee, lăsăm în dreapta TA - spre Valea cu Apă și Poiana Brașov, apoi continuăm urcarea spre culmea Crucuru - una dintre culmile principale ale Postăvarului, aproape de stâncile La Amvon. Din culme admirăm Piatra Mare (spre est), Munţii Baiului (sud) şi vârful Postăvaru (sud-vest).

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Carmen_Rosoiu
19 Mar 2026 14:35Crucea Muşicoiului (Crucea din deal) nu are nici măcar o legătură cu Traseul nr. 36 BA (Drumul Albastru)! Crucea Mușicoiului se află pe Traseul nr. 37 CA, chiar la marginea cartierului Șchei. Mai multe detalii aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Troi%C8%9Bele_din_%C8%98chei sau aici: https://destinatii.liternet.ro/articol/78/Vasile-Oltean/Junii-Curcani-tr...
muntii nostri
19 Mar 2026 14:35Multumim pentru observatie! Verificam.
Carari cu soare!