3:00 h
9.00 km
380 m
380 m
928 m
2:00 - 3:00 h
Durată
9.00 km
Lungime
380 m
Urcare
380 m
Coborâre
928 m
Varf
Profil altitudinal
Brașov Marathon - Cros 9Km
Distribuie pe:
Dificultate: uşor
Distanță: 9.00 km
Durată: 3:00 h
Urcare: 380 m
Coborâre: 380 m
Vârf: 928 m

Descrierea traseului


9km, 380m diferență de nivel


Vei lua startul din Piața Sfatului din apropierea Muzeului de Istorie. Înaintezi pe lângă Biserica Neagră, traversezi strada Nicolae Bălcescu către Poarta Schei. Odată trecut de aceasta, faci stânga pe lângă arena Liceului Sportiv. Apoi continui în urcare până pe aleea de sub Tâmpa (Tiberiu Brediceanu).

Înaintezi pe alee, lăsând în stânga patinoarul, apoi pe dreapta telecabina și restaurantul Sub Tâmpa. Ajungi în zona Ciupercuțelor și a izvorului aflat pe partea dreaptă. Înaintezi aproximativ 300 de metri pe alee, dupa care faci brusc dreapta pe Drumul Serpentinelor pe marcaj  triunghi roșu, către coama Tâmpei. Din Vârful Tâmpa (960m) cobori în Șaua Tâmpei și continui pe drumul forestier până la promenada ce înconjoară muntele Tâmpa. Parcurge-o până când ajungi din nou, în aleea Tiberiu Brediceanu. De aici te îndrepți spre Piața Sfatului și Finish, în sens invers, pe traseul de la start.

 

Atenţie! La întoarcere traversările se vor face doar pe trecerile de pietoni, sub îndrumarea voluntarilor.

Piața Sfatului - Poarta Schei. - Drumul serpentinelor - Coama Tâmpei - Șaua Tâmpei- Piața Sfatului

Galerie

Statistici traseu

44
Vizualizări
21
Favorite
18
Parcurs
0
Recenzii
07 Sep 2022
Creat la
26 Mai 2026
Actualizat

MN05 - Harta de drumeţie a Munţilor POSTĂVARU, PIATRA MARE şi BAIULUI - ed. 2

Masivul Postăvaru face parte din Carpații de Curbură, alcătuind împreună cu Masivul Piatra Mare grupul de Munți ai Bârsei. Este localizat între depresiunea intracarpatică a Brașovului, deasupra căreia se înalță cu peste 1200 m și versantul nordic abrupt al Masivului Bucegi.

 

Fiind înconjurat de arii depresionare întinse, de văi adânci și …

20,00 LEI

Prognoză actualizată și condiții meteo

Rămâi informat despre condițiile meteo din zonele montane cu prognoza actualizată în timp real. Verifică temperatura, viteza vântului, precipitațiile și starea zăpezii cu ajutorul widgeturilor interactive. Planifică-ți drumeția, o sesiune de schi sau o escapadă la cabană, având toate detaliile esențiale pentru o călătorie în siguranță!

Brașov
Miercuri

17 Iunie 2026

13,0° / 14,0°
Click pentru detalii
Joi

18 Iunie 2026

13,0° / 20,0°
Click pentru detalii
Vineri

19 Iunie 2026

11,0° / 22,0°
Click pentru detalii
Sâmbătă

20 Iunie 2026

14,0° / 25,0°
Click pentru detalii
Duminică

21 Iunie 2026

15,0° / 27,0°
Click pentru detalii
Sursă: Toursprung API (ICON-D2/EU • DWD)

Top trasee recomandate pentru aventuri de neuitat

Descoperă cele mai spectaculoase trasee montane, alese special pentru iubitorii de natură și aventură. Fiecare este atent recomandat pentru a-ți oferi o experiență unică și sigură, indiferent de nivelul tău de pregătire.

Articole esențiale pentru a te bucura de natură

Explorează articole bogate în sfaturi, echipamente recomandate și ghiduri de trasee. Fiecare text este creat pentru a-ți îmbunătăți experiența pe munte, indiferent de nivelul tău de pregătire.

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te

Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!