După vizitarea localităţilor Daia, Roşia şi Vurpăr, ne înscriem în urcare pe o strada ce pleacă de lângă şcoala din Vurpăr. Continuăm pe un drum de pământ tăiat în Dealul Nucului (deci nu e chiar pe culme), paralel cu Valea Almăjel. Acest drum este în plan de a fi marcat cu CR în viitorul apropiat. După intrarea în pădure drumul nu mai este aşa de clar, fi ind prezente o mulţime de drumuri care se întretaie, însă menţinem direcţia şi ieşim pe drumul forestier Hula Hambei, drum marcat cu BR, pe care avem de mers nu mai puţin de 7,8 km. La o intersecţie cotim s tânga pe un drum forestier mai bun, care în scurt timp coboară spre Nou, în câteva serpentine. Ieşim din pădure la păşune şi continuăm pe drumul de pământ ce coboară prin luncă. Este o coborâre lungă, aşa se numeşte şi pârâul (Valea Lungă) de-a lungul căruia coborâm uşor. La un moment dat drumul se desparte în două, unul chiar pe lângă vale, iar c elălalt paralel, pe versantul stâng. Amândouă duc în localitatea Nou. De aici, folosind DC54 asfaltat revenim la Daia de unde am
plecat.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!