Traseul pleacă din DJ707 de la locul cunoscut sub numele km 0 al crestei principale, nume dat de arădeni. Într-adevăr, din punctul de vedere al județului Arad de aici începe spre vest creasta principală a Munților Săvârşinului cu continuare în Munții Zarand. Spre est față de acest punct, în județul Hunedoara, creasta principală (interfluviul dintre Crişul Alb şi Mureş) nu este marcată turistic. Începem să urcăm pe un drumeag care străbate o pădure tânără şi deasă, crescută în urma unei defrişări. Apoi străbatem o frumoasă pădure de fag şi ieşim într-o poiană unde un stâlp cu indicator ne spune că puteam veni până aici pe o scurtătură. Urmează un lung parcurs pe culme sau pe drumuri tăiate în stânga culmii (vest) printr-o alternanță de păşuni cu pâlcuri de pădure sau tufişuri. Din mai multe locuri avem parte de privelişti asupra văilor din jur, cu sălaşe risipite pe dealuri.

Trecem peste sau pe lângă mai multe vârfuri şi vârfulețe, cele mai mari au nume înscrise pe indicatoarele montate de Salvamont (Ianăş, Cucuietu). Traversăm o porțiune de pădure de fag mai serioasă, apoi poposim într-o poiană de deasupra cantonului silvic Muşunoaie (la 7 km de la km 0). Aici ar fi bine să ne aprovizionăm cu apă (este un robinet în apropierea cantonului), pentru că urmează un drum lung de creastă, fără izvoare. Pornim din nou la drum, poteca de creastă urmând mereu marginea pădurii. Trecem pe lângă Vârful Omeag unde cotim spre stânga, apoi alte vârfuri mai mici şi urcăm în vârful împădurit Tufari, unde întâlnim traseul CA. De aici marcajele nu au mai fost refăcute de curând, aşa că ne putem aştepta la dificultăți de orientare. Trebuie să fim atenți mai ales la coborârile din vârfurile mari, unde linia crestei îşi schimbă uneori direcția.

Din vârful Tufari coborâm abrupt tot pe marginea pădurii ca şi până acum şi în scurt timp ajungem la un sălaş părăsit. Aici intrăm vremelnic în pădure spre dreapta, pentru ca în scurt timp să atingem un vârf fără nume unde schimbăm direcția de mers înspre stânga (sud-vest). Ieşim într-o poiană, apoi mergem pe marginea pădurii, iar următorul vârf mai important nu-l abordăm direct, ci poteca tăiată în culma dealului îl ocoleşte întâi spre stânga (sud) pentru ca de la ieşirea din pădure să urce continuu până la altitudinea de 727 m unde o tablă agățată în nişte tufe ne anunță că am atins vârful Măgurile. Coborâm cu atenție spre vest (mai este o creastă secundară spre nord-vest pe care nu trebuie s-o urmăm), iar următotul vârf îl putem ocoli prin stânga, prin nişte poieni unde întâlnim tufe de mure. Coborâm într-o şa cu brazi, apoi urcăm în aceeaşi manieră ca şi până acum (prin pădure sau păşune, aproape de granița dintre ele). Spre următorul vârf copacii lasă loc cornilor sau altor arbuşti, iar imediat după vârf întâlnim traseul PR care urcă din localitatea Brazii.

Împreună cu acesta, în mai puțin de 500 m (în care marcajele BR au fost refăcute) atingem vârful împădurit Pleşu, unde putem consulta harta instalată pe vârf. De aici drumul nostru se schimbă complet, vom merge aproape exclusiv prin pădure. Dacă marcajul BR uneori lipseşte, ne mai putem orienta după marcajul H forestier, limită de ocoale silvice. Uneori nu este drum de culme pe care să-l urmăm, doar marcajele pe copaci. Cale de 3,7 km ne însoțeşte şi marcajul şters PA, care urcă de la fosta cabană şasa. Trecem peste sau pe lângă mai multe vârfuri mai mici, dintre care unul cu nişte stânci albe, semn că ne apropiem topul masivului. Traversăm o porțiune de lăstăriş, mergem pe marginea unei porțiuni de pădure defrişată, apoi urcăm până în apropiere de Vârful Piatra Albă, cel mai înalt din zonă, complet împădurit. Aici apare şi marcajul şters PR, tot de la cabana Saşa, care ni se alătură circa 1 km, până într-un vârf de asemenea împădurit. La coborârea din acesta ieşim într-o poiană, o raritate pentru această parte a traseului.

Apoi traversăm o scurtă porțiune de pădure pentru a avea parte din nou de o zonă înierbată, de circa 500m, după care intrăm din nou adânc în pădurea de fag. Depăşim mai multe vârfuri fără nume, cu excepția Vârfului Țapului, prevăzut cu un indicator. Coborâm şi întâlnim în scurt timp o zonă defrişată, unde drumeagul de creastă a fost invadat de tufe de mure şi este mai greu de parcurs. După mai bine de 1 km, care din cauza tufelor de mure cu țepi pare mult mai lung, mai multe semne de marcaj BR apropiate ne vestesc că este ceva important. Într-adevăr, aici marcajele părăsesc ceea ce părea a fi culmea principală şi se angajează spre dreapta (nord-vest) într-o coborâre abruptă şi solicitantă în care pierdem rapid altitudine. La finalul coborârii marcajele se instalează pe un drum de culme pe care continuăm lejer. După ce trece peste ultimul vârf (Dealul Hotărel) drumul trece pe lângă o casă în construcție, apoi pe marginea unei zone de pădure defrişate şi coboară la o mică cabană folosită de muncitorii silvici. De aici drumul iese la DJ708 în mai puțin de 100 m, însă marcajul continuă prin pădure şi iese la drumul asfaltat mai sus, unde se află indicatorul de continuare a traseului în Munții Zarandului (la kilometrul 22.9 , lângă un pod).