Traseul începe în faţa școlii generale din Lemnia de Sus. Înaintează 250 metri alături de traseul 15 TR, dar continuă spre nord-est, părăsind drumul asfaltat. După alţi 250 metri se înscrie, spre nord, pe un drum de exploatare ce traversează un vâlcel pe un podeţ din beton și urcă pe coama de deal. Urcă domol următorii 1,3 kilometri ajungând într-un punct de belvedere de unde se poate observa localitatea Lemnia și Depresiunea Târgu Secuiesc. Continuă 6,2 kilometri prin mici poieni și prin păduri de amestec, în care predomină mesteacănul, apoi iese în pășunea mare a Vârfului Carhago, unde se află amplasată și o stână de vaci. Urmează 3,9 kilometri drumul de creastă ce traversează prin alternanţă poieni și pâlcuri de pădure, după care întâlnește traseul BR. Dublează traseul BR pe următorii 6,2 kilometri, până în zona Vârfului Capul Vitei. Se desparte spre nord de acest traseu, iar după aproximativ 300 metri întâlnește traseul BA. Dublează acest traseu pe următorii 1,1 kilometri, apoi întâlnește traseul CR sub Vârful Șandru Mare. Continuă alături de traseul CR ultimii 530 metri și ajunge pe Vârful Șandru Mare.
Traseul 14 PR favorizează accesul la Vf. Șandru Mare, din creasta principală, pornind din localitatea Lemnia de Sus. Un traseul destul de solicitant, cu peste 1200 m diferențe de nivel, în cca. 6-7 h de drumeție. Iarna, poteca nebătută adaugă timp suplimentar.
Traseul reprezintă o cale de acces la Vf. Șandru Mare, pornind dinspre Depresiunea Breţcu, pe o culme secundară prelungă, fără marcaje la debut, care necesită cunoștințe de orientare. Pe un deal din apropiere de Lemnia, se poate vizita biserica fortificată Sf. Mihail, monument istoric din secolul XVI, cu reminiscențe gotice.
Din Lemnia de Sus urmăm scurt timp, drumul asfaltat, alături de TR (traseul 15) - care face stânga, pe Valea Lemnia, spre ruinele Cetății Almás (Mereni). PR o ia la dreapta, urcă spre nord, pe un drum de exploatare și ajunge pe coama Dl. Lemnia, cu priveliști spre localitatea Lemnia și Depresiunea Brețcu. Continuăm prin mici poieni și prin păduri de amestec, observând la est, dincolo de V. Râului Negru, vârfurile Ghepar, Boca și Mailat, iar în depărtare Munţii Breţcu şi Munţii Vrancei (S-SE). Panta se mai îndulceşte, iar mestecenii și fânețele de la marginea drumului dau un farmec aparte drumului de munte.
Începem să urcăm uşor pe poteca care urmărește un drum de căruță vizibilitate spre zona înaltă a Munţilor Nemira, drum care ne conduce la pășunea mare (cu stână) a Vârfului Carhago. Pădurile coboară pe pantele culmii până la valea Râului Negru.
În aprox. 1 .5 h ajungem la Vârful Negru (1.203 m), excelent punct de belvedere: spre N, observăm valea largă a Apei Roşii, la V, avem drumul șerpuit dintre Lemnia și Cantonul Apa Roșie - spre care coboară poteca BR (traseul 13). Continuăm alături de BR la dreapta, prin pădure, într-o zonă ceva mai sălbatică, sugestiv numită de localnici Culmea Strigoaiei.
Poteca se strecoară prin pădurea bătrână, urcăm o pantă mai accentuată, apoi ajungem pe vârful Mihalt (1304 m). Avem opțiunea să coborâm din Vf. Mihalt pe o potecă nemarcată, la Cantonul Silvic Apa Roșie. În această zonă se întinde rezervația Tinovul Apa Roșie, care conservă 3 specii de turbărie de interes comunitar și populații din două specii de plante rare, curechii de munte şi angelica de baltă.
Poteca continuă cu direcția V-E, prin zmeuriș, apoi prin pădurea deasă ca un tunel verde, până în zona Vârfului Capul Vitei, într-o mică poiană. După ce o depăşim, direcţia de mers se schimbă către nord, lăsând BR la sud. Suntem pe teritoriul rezervației naturale Nemira, cu diferite specii rare, protejate de lege.
La scurt timp întâlnim poteca de creastă BR (traseul 1) - ce urcă din Slănic-Moldova pe Culmea Căprioarei. Suntem la cota 1500 m și urcăm la noul Refugiu Unguresc, de sub Șandru Mare, unde întâlnim și marcajul CR (traseul 17) - dinspre Estelnic. În mai puțin de 1 h, ajungem pe vârf, unde găsim Refugiul Șandru, un refugiu de tablă, rudimentar.
Vârful Şandru Mare (1640 m) - al doilea ca înălțime din masiv, este descoperit şi oferă privelişti în special spre E, spre pădurile de amestec sau văile Slănicului şi Dofteana. La orizont, apare Depresiunea Dărmăneşti şi Munţii Berzunţi.
Lipsă marcaj pe porţiunea Lemnia de Sus - Vf. Negru.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!