12:15 h
28.60 km
1884 m
418 m
1975 m
10:00 - 12:15 h
Durată
28.60 km
Lungime
1884 m
Urcare
418 m
Coborâre
1975 m
Varf
Profil altitudinal
triunghi albastru
Parva - Între Rebre - Tarniţa La Cruce (03MN13 )
Distribuie pe:
Dificultate: mediu
Distanță: 28.60 km
Durată: 12:15 h
Urcare: 1884 m
Coborâre: 418 m
Vârf: 1975 m

Traseul porneşte din satul Parva, sat aflat la 17 km distanţa faţă de DN 17D. Odată cu ieşirea de pe asfalt, la capătul satului, ne înscriem pe lungul drum forestier care însoţeşte cursul Văii Rebra. După doar câteva sute de metri regăsim pe partea stângă a drumului pilonul ce indică intrarea în traseul marcat cu PA. Apele repezi ale Rebrii se află în partea dreaptă a noastră, în acest sens de înaintare. După mai mulţi kilometri ajungem în dreptul indicatorului care marchează intrarea în traseul de pe Valea Ursului, traseul CG (traseu aflat în stadiu de proiect). În partea stângă a drumului se află un adăpost de lemn. În continuare vom trece de cealaltă parte a văii. Apar şi câteva poieniţe în care se află o stână şi un vechi canton. De la indicatorul ce marca intrarea pe Valea Ursului, mai străbatem aproximativ 6 kilometri până ajungem la Cantonul Prinosul Mare, loc în care întâlnim marcajul PA. Următoarea bifurcaţie de drumuri se află în locul numit Gura Rebra, poieniţa în care se află câteva cabane de vacanţă şi un ocol silvic. Aici apare o bifurcaţie, un drum spre stânga, marcat cu PG, ce vine peste dealuri tocmai de la Zăvoaiele Borcutului, în timp ce spre dreapta înaintează drumul de pe Valea Rebra. Pe bucata de drum de la Gura Rebra-Între Rebre vom descoperi utilitatea stâlpilor de curent care se află de-a lungul drumului (cei mai mulţi acum fiind distrusi). Într-o poiană mai mare apar ruinele unor foste clădiri folosite de muncitorii de la mina de aici; mărturie stau şi cele două intrări în munte, ce se află pe partea stângă a drumului. Din locul numit Între Rebre se desprinde marcajul CA, pe Valea Obârşia Rebrii. Traseul TA mai înaintează pentru încă vreo 4 km pe drumul forestier de pe Valea Guşet, ulterior drumul dispare, fiind distrus. Din acest punct urmează să intrăm în partea sălbatică a celei mai lungi văi din masiv. Aproximativ o oră şi jumătate va trebui să facem echilibristică pe bolovanii din apă în încercarea de a ne croi drum înspre obârşia văii, căci poteca nu prea mai există pe aici. În multe cazuri distanţa dintre pietre e prea mare aşa ca e nevoie să înfruntăm apele repezi şi reci, adânci până la nivelul genunchilor. Apropierea de stâna de aici ne anunţă că această etapă a traseului s-a sfârşit. Până aici marcajul TA apare destul de rar şi e destul de şters. O ultimă traversare a apei şi ne înscriem pe poteca ce urcă spre stână… o stână ceva mai nouă, aflată chiar la liziera pădurii. Păşim pe poteca ce trece tocmai printre ţarcurile animalelor si coliba ciobanilor. Urcăm uşor şi ţinem poteca ce merge pentru câteva sute de metri printre brazi. Această curbă de nivel ne conduce spre a doua stână, aşezată chiar înaintea urcuşului accentuat. De aici, intuim pe unde ne va purta traseul TA. Pentru început continuăm în linie dreaptă, apoi trecem un pârâu şi ne îndreptăm spre crucea neagră, de lemn, care se află la baza piciorul pe care vom urca. Poteca turistică nu prea mai există, astel că încercăm să urmăm potecile ciobăneşti. Marcajul apare din când în când, în caz de vreme mai puţin bună, fiind ceva mai greu de urmărit. Câştigăm altitudine şi în partea dreaptă (est) încep să se vadă vârfuri din creasta principală dar şi de pe picioarele sudice (Cormaia, Pietrosu, Ţapului). Înclinarea pantei se reduce abia după o oră, când ne apropiem tot mai mult de culme, pe care o intersectăm în drumul ce vine dinspre Vf. Bătrâna. Aici vom face dreapta şi în 3-4 minute ajungem la Tarniţa La Cruce.

Parva - Gura Rebra - Între Rebre - Tarniţa La Cruce

Traseul 13 TA leagă satul Parva de Creasta Munților Rodnei, pe o pantă insesizabilă până în Gura Rebrei (pe drum forestier), de unde vom urca constant, destul de abrupt, pe Valea Gușetului până în șaua Tarniței La Cruce (legătura cu traseul de creastă).

Traseul urmează valea Rebrei, cea mai lunga vale a masivului, ieșind din satul Parva, pe lungul drum forestier (cca. 15 km) pâna la "Între Rebre". Depășim Cantonul Izvorul Negru, unde ajunge o altă variantă dinspre Parva marcată PA (traseul 14) - pe V. Izv Negru, apoi ajungem în locul numit Gura Rebra, poieniţa în care se află câteva cabane de vacanţă, o păstrăvărie şi un ocol silvic. De-aici pornesște varianta PG (traseul 15) spre Zăvoaiele Borcutului, pe sub Vf. Tomnatic. Facem dreapta și continuăm pe valea pârâului Gușet până aproape de creastă (în apropiere existâ un izvor temporar). Din locul numit Între Rebre se desprinde marcajul CA (traseul 17) către piciorul Pietros - pe Valea Obârşia Rebrii. 

Când drumul forestier ia sfârșit, începem urcușul propriu-zis spre creasta principală, anevoios, străbătând bolovănișul din apa văii sau chiar prin apele repezi şi reci, adânci până la nivelul genunchilor, căci poteca nu prea mai există pe aici. Odată ce ne apropiem de o stână, ia sfârșit acest sector (TA apare destul de rar şi e destul de şters).

După o ultimă traversare a apei ne înscriem pe poteca ce urcă spre stâna aflată la liziera pădurii, printre ţarcurile animalelor și coliba ciobanilor (atenție la câini), apoi intrăm printre brazi și ieșim la o a doua stână, aşezată chiar înaintea urcuşului accentuat. De aici, intuim poteca. Continuăm în linie dreaptă, apoi trecem un pârâu şi ne îndreptăm spre crucea neagră, de lemn, care se află la baza piciorului pe care vom urca. Poteca turistică nu prea mai există, urmăm potecile ciobăneşti (probleme de orientare pe vreme potrivnică!).

Câştigăm altitudine, în partea dreaptă (est) încep să se vadă vârfuri din creasta principală dar şi de pe picioarele sudice (Cormaia, Pietrosu, Ţapului), apoi intersectăm drumul ce vine dinspre Vf. Bătrâna - varianta de vară a traseului de creastă BR (traseul 1). Facem dreapta şi în 3-4 min ajungem la Tarniţa La Cruce, unde întâlnim BA (traseul 7) - spre Pietrosul Rodnei, pe sub vârfurile Buhăescu.

Partea superioară a Văii Rebra e sălbatică, multe zone sunt fără potecă. Inaccesibil iarna între stâna de pe Valea Guşet - Tarniţa La Cruce.

Galerie

Statistici traseu

4
Vizualizări
8
Favorite
2
Parcurs
0
Recenzii
17 Sep 2020
Creat la
19 Mar 2026
Actualizat

MN03 - Harta de drumeţie a Munților RODNEI editia a 3-a

Munții Rodnei fac parte din grupa nordică a Carpaților Orientali, cu înălțimea maximă de 2.303 de metri, atinsă în Vf. Pietrosul Rodnei, fiind cei mai înalți și mai greu de străbătut din lanțul Carpaților Orientali. Culmea principală, cu o lungime de peste 50 km și o lățime de 30-40 km, …

23,00 LEI

Prognoză actualizată și condiții meteo

Rămâi informat despre condițiile meteo din zonele montane cu prognoza actualizată în timp real. Verifică temperatura, viteza vântului, precipitațiile și starea zăpezii cu ajutorul widgeturilor interactive. Planifică-ți drumeția, o sesiune de schi sau o escapadă la cabană, având toate detaliile esențiale pentru o călătorie în siguranță!

Parva
Vineri

3 Aprilie 2026

7,0° / 11,0°
Click pentru detalii
Sâmbătă

4 Aprilie 2026

4,0° / 12,0°
Click pentru detalii
Duminică

5 Aprilie 2026

4,0° / 14,0°
Click pentru detalii
Luni

6 Aprilie 2026

5,0° / 12,0°
Click pentru detalii
Marți

7 Aprilie 2026

2,0° / 2,0°
Click pentru detalii
Sursă: Toursprung API (ICON-D2/EU • DWD)

Top trasee recomandate pentru aventuri de neuitat

Descoperă cele mai spectaculoase trasee montane, alese special pentru iubitorii de natură și aventură. Fiecare este atent recomandat pentru a-ți oferi o experiență unică și sigură, indiferent de nivelul tău de pregătire.

Articole esențiale pentru a te bucura de natură

Explorează articole bogate în sfaturi, echipamente recomandate și ghiduri de trasee. Fiecare text este creat pentru a-ți îmbunătăți experiența pe munte, indiferent de nivelul tău de pregătire.

<

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te

Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!