Traseul porneşte din satul Parva, sat aflat la 17 km distanţa faţă de DN 17D. Odată cu ieşirea de pe asfalt, la capătul satului, ne înscriem pe lungul drum forestier care însoţeşte cursul Văii Rebra. După doar câteva sute de metri regăsim pe partea stângă a drumului pilonul ce indică intrarea în traseul marcat cu PA. Apele repezi ale Rebrii se află în partea dreaptă a noastră, în acest sens de înaintare. După mai mulţi kilometri ajungem în dreptul indicatorului care marchează intrarea în traseul de pe Valea Ursului, traseul CG (traseu aflat în stadiu de proiect). În partea stângă a drumului se află un adăpost de lemn. În continuare vom trece de cealaltă parte a văii. Apar şi câteva poieniţe în care se află o stână şi un vechi canton. De la indicatorul ce marca intrarea pe Valea Ursului, mai străbatem aproximativ 6 kilometri până ajungem la Cantonul Prinosul Mare, loc în care întâlnim marcajul PA. Următoarea bifurcaţie de drumuri se află în locul numit Gura Rebra, poieniţa în care se află câteva cabane de vacanţă şi un ocol silvic. Aici apare o bifurcaţie, un drum spre stânga, marcat cu PG, ce vine peste dealuri tocmai de la Zăvoaiele Borcutului, în timp ce spre dreapta înaintează drumul de pe Valea Rebra. Pe bucata de drum de la Gura Rebra-Între Rebre vom descoperi utilitatea stâlpilor de curent care se află de-a lungul drumului (cei mai mulţi acum fiind distrusi). Într-o poiană mai mare apar ruinele unor foste clădiri folosite de muncitorii de la mina de aici; mărturie stau şi cele două intrări în munte, ce se află pe partea stângă a drumului. Din locul numit Între Rebre se desprinde marcajul CA, pe Valea Obârşia Rebrii. Traseul TA mai înaintează pentru încă vreo 4 km pe drumul forestier de pe Valea Guşet, ulterior drumul dispare, fiind distrus. Din acest punct urmează să intrăm în partea sălbatică a celei mai lungi văi din masiv. Aproximativ o oră şi jumătate va trebui să facem echilibristică pe bolovanii din apă în încercarea de a ne croi drum înspre obârşia văii, căci poteca nu prea mai există pe aici. În multe cazuri distanţa dintre pietre e prea mare aşa ca e nevoie să înfruntăm apele repezi şi reci, adânci până la nivelul genunchilor. Apropierea de stâna de aici ne anunţă că această etapă a traseului s-a sfârşit. Până aici marcajul TA apare destul de rar şi e destul de şters. O ultimă traversare a apei şi ne înscriem pe poteca ce urcă spre stână… o stână ceva mai nouă, aflată chiar la liziera pădurii. Păşim pe poteca ce trece tocmai printre ţarcurile animalelor si coliba ciobanilor. Urcăm uşor şi ţinem poteca ce merge pentru câteva sute de metri printre brazi. Această curbă de nivel ne conduce spre a doua stână, aşezată chiar înaintea urcuşului accentuat. De aici, intuim pe unde ne va purta traseul TA. Pentru început continuăm în linie dreaptă, apoi trecem un pârâu şi ne îndreptăm spre crucea neagră, de lemn, care se află la baza piciorul pe care vom urca. Poteca turistică nu prea mai există, astel că încercăm să urmăm potecile ciobăneşti. Marcajul apare din când în când, în caz de vreme mai puţin bună, fiind ceva mai greu de urmărit. Câştigăm altitudine şi în partea dreaptă (est) încep să se vadă vârfuri din creasta principală dar şi de pe picioarele sudice (Cormaia, Pietrosu, Ţapului). Înclinarea pantei se reduce abia după o oră, când ne apropiem tot mai mult de culme, pe care o intersectăm în drumul ce vine dinspre Vf. Bătrâna. Aici vom face dreapta şi în 3-4 minute ajungem la Tarniţa La Cruce.