Din centrul localităţii Rodna, facem stânga spre drumul de Valea Vinului. În doar câtiva zeci de metri ajungem la un indicator cu săgeata care ne indică intrarea propriu zisă pe traseul marcat cu PA. Cotim dreapta pe ulicioara Ineu, printre gospodării, iar după ultimele case urcuşul se accentuează. Marcajul nu foarte des ne poartă printr-un pâlc de brazi, unde două-trei drumuri de căruţă se intersectează. Îl ţinem pe cel ce se îndreaptă spre nord şi apoi facem dreapta urcând pe singurul drum ce duce spre păşune. Odată ajunşi în păşune vom continua urcuşul spre est, iar când ajungem în drept cu Vf. Lazului, ne vom muta pe versantul estic. Noul drum (apărut în ultimii doi ani) a luat locul fostei poteci. Chiar şi aşa traseul şi-a păstrat din pitorescul de altădată, purtându-ne printre sălaşe şi fânaţe care ne aduc aminte de Apuseni. Marcajul PA nu e prea des, însă orientându-ne puţin, nu ar trebui să apară probleme. După circa 1 oră 45 de minute, trecem pe lângă un izvor (halău) şi în câteva minute drumul se duce spre o şa, foarte aproape de o stână aflată chiar în buza muntelui. Pentru a ocoli următorul vârf - Capu Beneşului (1587 m), vom trece pe partea vestică a versantului, unde vom continua pe curbă de nivel. Marcajul e destul de rar pe aici, apar diverse intersecţii cu alte drumuri însă confirmarea că am ales drumul bun, vine doar după câteva sute de metri. La un moment dat trecem pe lângă un izvor amenajat. Când ieşim din pădure ajungem din nou într-o şa. Acum drumul de pământ dispare, în dreapta rămâne Vf. Capu Beneşului, iar noi ne mutăm pe partea estică a muntelui. Reintrăm în pădure, urmăm drumul vreme de 15 minute, pentru ca mai apoi acesta să ne poarte pe lângă un adăpost ce aparţine de o stână, facem uşor spre stânga şi ieşim în culme. Vedem diverse drumuri înspre dreapta (nord-est) dar noi ţinem culmea şi după 20 minute intersectăm marcajul TR ce vine dinspre Izvorul Băilor (Valea Vinului). De la aceasta intersecţie, în care se află şi un pilon cu săgeţi, în doar 5 minute ajungem la Refugiul Salvamont Curăţel. Din Şaua Curăţel, pe curbă de nivel după 2-3 minute putem ajunge la un alt izvor (aflat înspre nord-vest). De la Refugiul Salvamont Curăţel aflat în şaua omonimă, mai avem de urcat aproximativ 2 ore până în Şaua cu Lac. Prin urmare, refugiul rămâne în urmă şi noi vom continua destul de pieptiş pe pajiştea înierbată şi nu spre drumul care o ia înspre dreapta. Pe această porţiune marcajul PA e ceva mai rar, apoi însă poteca marcată e însoţită constant de marcaj. Timp de jumătate de oră aceasta ne propune un traseu pe versantul estic. Când ne scoate într-o şa, o zonă ceva mai stâncoasă, frumos punct de belvedere, continuăm pe partea vestică a Muntelui Curăţel. Încă 1 h şi 15 min/ 1 h 1/2 continuăm urcuşul pe curbă de nivel până în Şaua cu Lac. Şaua este marcată prin prezenţa unui stâlp cu săgeţi, semn că am ajuns în creasta principală.
Traseul 24 PA leagă satul Rodna de Şaua cu Lac (sub Ineu), peste Muntele Curățel. Un traseu solicitant, potrivit pentru cei obișnuiți cu peste 1500 m diferențe de nivel, în cca. 7-8 h de drumeție. Iarna zăpezile mari pot pune probleme.
PA pornește de pe drumul spre Valea Vinului, la un stâlp cu săgeată care ne îndrumă spre dreapta, pe ulicioara "Ineu", printre ultimele case. Urcușul devine mai abrupt, ținem drumul în serpentine, printr-un pâlc de brazi, unde 2-3 drumuri de căruţă se intersectează. Menținem direcția N şi apoi facem dreapta urcând pe singurul drum ce duce spre păşune.
Ajunși în culmea dealului, ne mutăm pe versantul estic, pe un drum nou care a luat locul fostei poteci, printre sălaşe şi fânaţe care ne aduc aminte de pitorescul Apusenilor. După cca 1h 45 min, trecem pe lângă un izvor (halău), apoi drumul duce la o şa, foarte aproape de o stână, chiar în buza muntelui. Intrăm în pădure, ocolim Vf. Capul Beneşului pe curbă de nivel și ajungem lângă un adăpost din scânduri, cu un izvor în vecinătate.
La ieșirea din pădure păstrăm Vf. Capu Beneşului în dreapta și intrăm din nou în pădure, pe lângă un adăpost ce aparţine de o stână. De aici ieșim în culme, unde intersectăm marcajul TR (traseu 23) ce vine dinspre Valea Vinului, pe V. Izvorul Băilor.
De la stâlpul cu săgeți din șa, în doar 5 min, ajungem la Refugiul Salvamont Curăţel (Ancuţa), în apropierea căruia (la 2-3 min înspre NV), găsim izvor. Continuăm destul de pieptiş pe pajiştea înierbată (drumul face dreapta). Depășim 3 vârfulețe ale Muntelui Hârosu și după aprox. 2 h, ajungem în Șaua "cu Lac", unde întâlnim variantele traseului de creastă BR (traseul 1): una din ele urcă pe Ineu (2279 m).

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!