Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Pe DN 18, în satul Hărniceşti găsim primul indicator care ne îndeamnă spre Tăurile de la Hoteni. Părăsim drumul mare şi urmând uliţa asfaltată a satului constatăm că marcajul turistic cruce roşie lipseşte însă, la intersecţia cu drumul spre Ocna Şugatag (DN 185), prezenţa unui alt indicator ne confirmă încotro trebuie să continuăm. În dreptul bisericii din Hoteni apare şi marcajul pomenit, iar la câteva sute de metri un indicator ne invită să o luăm spre est, către Rezervaţia Naturala Tăurile şi Turbăria de la Hoteni. Fiindcă nu e cale lungă până acolo, circa 1 kilometru, ne abatem de la drumul mare şi urcăm pe un drum secundar pietruit. În câteva sute de metri ajungem în deal unde, un stâlp cu marcaj ne confimă că suntem pe drumul cel bun. Acesta e succedat de un stâlp îndicator care ne anunţă că mai avem 500 m până la destinaţie. Acum schimbăm direcţia şi intrăm într-un pâlc de pădure tânără iar apoi trecem pe lângă nişte pomi ce par să aparţină de livezile satului. Poteca slab conturată ne conduce pe marginea unui teren agricol iar apoi schimbând direcţia spre dreapta ajungem la marginea rezervaţiei. Aici dăm de un tău şi panouri informative, însă poteca marcată nu se termină aici. Cotim spre S-V printre nişte pruni şi apoi o potecă amenajată ne poartă prin turbăria de la Hoteni. Aici, înainte de începutul verii, putem întâlni bumbăcăriţa. Din acest punct facem cale întoarsă în sat şi, de acolo, continuăm spre Breb. Drumul îngust între cele două aşezări e asfaltat şi chiar daca mai sunt gropi poate fi parcurs cu orice maşină. În Breb trecem pe lângă bisericuţa veche de lemn, pe lângă şcoală şi apoi un stâlp indicator ne indică că e momentul să schimbăm direcţia de înaintare, lăsând asfaltul în urmă. Drumul pietruit de pe Valea Caselor se strecoară, serpuind, printre gospodării şi după ultimele case se transformă în drum de care. Acesta urmăreşte fânaţele satului şi după aproximativ 5 kilometri ajungem la o nouă intersecţie tematică. De această dată e vorba de un scurt dus-întors până la Tăurile Morărenilor, mai scurt ca cel de la Hoteni. Şi acest perimetru e rezervaţie şi de pe malul lacului putem vedea Creasta Cocoşului. Reveniţi la intersecţia de mai devreme continuăm tot aşa: pe drumuri de pământ, din când în când bolovănoase, cu luminişuri şi urcând în continuu. Treptat, treptat ne apropiem tot mai mult de zona alpină a masivului. Totuşi până acolo ajungem la intersecţia cu Drumul Măriuţii, loc în care putem pune de o pauză de hidratare, căci în zonă se află un izvor. Aici se pot observa urmele unei defrişări mai vechi şi de asemenea, lipsa marcajului. Rămânem spre vest şi, după ce trecem de arealul cândva defrişat, ajungem în pădure compactă unde drumul ne poartă pe o curbă de nivel până la liziera pădurii. Trecem un pârâiaş şi ajungem la marginea Tăurilor Chendroaiei – zonă cu molhaşuri / tinovuri. De aici putem vedea Creasta Cocoşului din profil şi continuând încă aproximativ 1 km ajungem la intersecţia cu BR.
Traseul 3 CR face legătura între satul Hărniceşti și Creasta Cocoșului, cu derivații spre alte câteva destinații frumoase din ținutul Mara-Cosău-Creasta Cocoşului, cum sunt Rezervaţia Naturala Tăurile şi Turbăria de la Hoteni, Tăurile Morărenilor și Tăurile Chendroaiei. Un traseu r dificil din prisma lungimii, cu peste 900 m diferențe de nivel, în cca. 5 h de drumeție. Iarna, zăpezile mari pot pune probleme.
Odată ajunși în satul Hărniceşti, ne aflăm în ținutul Mara-Cosău-Creasta Cocoşului, o destinație turistică a Maramureșului istoric, cu 12 sate tradiționale, experienţe autentice, departe de stresul citadin. Proiectul de dezvoltare a zonei, derulat în urmă cu câțiva ani, a îmbunătățit infrastructura turistică, iar aici găsim primul indicator spre Tăurile de la Hoteni.
Rezervaţia Naturala Tăurile şi Turbăria de la Hoteni, numită și „Tinoavele plutitoare de la Hoteni” grupează pe 2,51 ha, trei lacuri și o mlaștină, cu o importanță deosebită pentru biologi, ecologiști și nu numai. Particularitatea lor constă în stratul de turbă care plutește peste un strat de apă, cu floră și faună specifice zonelor umede, între care plante carnivore – care au supraviețuit, spun biologii, erei glaciare – 150 de specii de alge, specii de pești unice în zonă și, de necrezut, broaște țestoase de apă dulce. La începutul verii, peisajul este completat de o plantă asemănătoare unui ghem de vată, Bumbăcărița. Aici se întâlnesc și două plante carnivore, roua cerului și otrățelul de baltă.
Din satul Hoteni urmăm drumul asfaltat spre Breb, unde găsim gospodării tradiționale dar și moderne: porți și case de lemn, grădini pitorești cu pomi fructiferi, crânguri cu arini și aluni, bisericuța din lemn veche din sec. XVI-lea, moara și vâltoarea din centrul satului. Prințul Charles a rămas îndrăgostit de aceste locuri, drumuri și poteci șerpuite care te ademenesc să rămâi îni această lume autentică, măcar pentru câteva zile.
Din sat traseul CR urmează un drum pietruit pe Valea Caselor, care apoi devine drum de care, prin fânațele satului, dublat de un marcaj pentru cicloturism. După aprox. 5 km ajungem la derivația dus-întors spre rezervația naturală Tăul Morărenilor. „Tăul Brebului” cum îi zic localnicii, s-a format printr-o alunecare de teren şi are o formă aproape circulară, cu un luciu de o rară frumusețe. În zilele senine Creasta Cocoșului se oglindeşte în tău. Și aici întâlnim floră și faună specifică, care au evoluat diferit de „rudele” lor din exterior. Ca particularitate, lacul este singura locație din țară unde cresc la un loc trei specii de arin. Malul este un covor compact de mușchi iar în apă putem identifica buhaiul de baltă cu burtă galbenă, broasca roşie de munte, raţa sălbatică mare, şopârla de munte, vipera ș.a.
Continuăm traseul și urcăm continuu spre zona alpină a masivului, la Drumul Măriuții -vechiul drum al trăsurilor imperiale Maria Teresa. În Poiana cu Arini găsim izv. Fântâna Rece, ne potolim setea și străbatem apoi o zonă defrișată, unde marcajul lipsește. Ținem V până la liziera pădurii, cu Tăurile Chendroaiei, situate sub Creasta Cocoșului. Tăurile de sub Gutâi cum le spun localnicii,, sunt două ochiuri de apă de dimensiuni mici, reminiscenţe ale unui fost lac, care prin colmatare și înmlăștinire s-a transformat într-un tinov. Interesant este faptul că în acest ecosistem, datorită lipsei oxigenului şi a formării turbei, plantele moarte din tinov nu se descompun. Tinovul este bombat, înalt de cca 4 m și grosimea turbei ajunge până la 8 m. Zona este înconjurată de păşune şi mai apoi de pădure, fiind foarte pitorească.
De aici continuăm aprox 1 km până la intersecția cu traseul de creastă BR (traseul 1) care vine din Pasul Gutâi (legătura cu Munții Igniș) și continuă spre Munții Lăpușului.
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!