De la gara Timişul de Sus mergem circa 800 de metri pe DN1 spre sud până la intrarea în traseu. Pe partea stângă a drumului trecem peste un pod de piatră şi după circa 40 de metri cotim la dreapta urmând drumul forestier de pe Valea Pietrei Mici. Urmăm serpentinele drumului forestier pentru 3,9 kilometri şi pe partea dreaptă vedem un panou descriptiv pentru Cascada Tamina. Pentru a vizita cascada şi canionul, coborâm la dreapta pe lângă panou şi apoi la stânga (dacă vrem să coborâm prin canion) sau dreapta (dacă vrem să urcăm prin canion). Pentru a vizita canionul mai putem merge circa 300 de metri pe drum şi apoi coborî dreapta pe apa Taminei. Marcajele continuă pe curbele drumului forestier încă 1,1 kilometri până la cantonul forestier Piatra Mică. Drumul forestier continuă la stânga pe Valea Piatra Mică şi poteca marcată părăseşte drumul pe partea dreaptă a gardului cantonului (1.210 m). Urcăm susţinut pe piciorul Gălbezei 1,4 kilometri până la ieşirea din pădure. Suntem în zona superioară a muchiei Gălbezei. Prin poiana lungă urcăm în şaua din faţa noastră şi apoi urmăm liziera pădurii şi linia muchiei până în dreptul stânei de sub Coada Pietrei Mari (intersecţie cu traseul 8).
Traseul 6 BA leagă localitatea Timișu de Sus de Coada Pietrei Mari, trecând pe la Cascada Tamina. Un traseu destul de solicitant, ce necesită mare atenție, cu aprox. 900 m diferențe de nivel, în cca. 3 h de drumeție. Iarna, accesibil în funcție de cantitatea zăpezii.
BA pornește din DN1, pe direcția Timișu de Sus - Timișu de Jos, la intersecția cu drumul forestier de pe valea Pietrei Mici. trecem pârâul Timiş pe un pod de piatră și urmăm scurt drumul forestier ce urcă la Cabana Silvică Tamina (cca. 4 km). Poteca prin pădure urcă pe Muchia Băii Mici până la panoul informativ ce descrie cheile şi cascada Tamina. Odată ieșiți din pădure, avem vizibilitate spre Bucegi şi Postăvaru, iar în fața noastră (pe dreapta) putem zări culmea calcaroasă în care apele Pietrei Mici au săpat cheile Tamina.
Dacă optăm să vizităm din aval Cascada și Cheile Taminei, trebuie să coborâm pe o potecă nemarcată spre dreapta pe lângă peretele de calcar (dacă vrem să urcăm prin canion), în timp ce intrarea în partea din amonte a cheilor, o regăsim coborând spre stânga cei câţiva metri ce ne despart de pârâu. Canionul Tamina are 5 cascade înșiruite de-a lungul a 100 m (cea mai mare 10 m cădere), eclipsat de Canion Șapte Scări.
Traversarea se face pe niște scări metalice aflate în stare de degradare (necesită atenție!). Pe parcursul ultimilor ani s-a vehiculat ideea reabilitării cu poduri suspendate de belvedere și înlocuirea acelor scări, însă acest proiect a rămas la stadiul de promisiuni și zona la fel de sălbatică. Iarna, parcurgerea cheilor este periculoasă din cauza gheţii. La fel şi în perioadele în care debitul pârâului este mare odată cu topirea zăpezii sau după ploi.
BA continuă pe curbele drumului forestier până la cantonul Piatra Mică, unde facem dreapta pe lângă gardul cantonului părăsind valea și urcăm susținut pe piciorul Gălbezei până la ieșirea din pădure. Urmăm liziera pădurii și linia muchiei Gălbezei până în dreptul stânei de sub Piatra Scrisă, unde întâlnim traseul CR (traseul 8) - ce continuă spre vârful Piatra Mare, punct de belvedere excelent spre Bucegi, Postăvaru, Piatra Craiului, Leaota ș.a.
Obs: Dacă se alege varianta spre vârf, trebuie avut în vedere că în condiții de iarnă, platoul alpin este dificil de parcurs din cauza depunerilor masive de zăpadă. Totodată, acest segment superior poate să prezinte dificultăţi de orientare pe ceaţă, ploaie sau viscol.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!