În partea de nord a municipiului Turda, folosim străzile Cocoșului și Turturelelor ca să ieșim din localitate, apoi urmăm drumul de pământ care urcă pe deal la hotarul dintre Turda și Săndulești, unde se află o cruce de piatră veche.
Coborâm pe același drum, traversăm autostrada A3 pe dedesubt și intrăm în Săndulești, unde întâlnim DJ103G. Străbatem localitatea și continuăm pe acesta până în apropierea Cheilor Turzii, unde drumul face o curbă la stânga și unde se află o cabană izolată. Aici părăsim drumul, trecem pe lângă cabană și coborâm abrupt pe o cărare (împreuna cu traseul TA) prin pădure, pe lângă pârâul Vapa, până la Cabana Cheile Turzii.
Turda - Săndulești - Cabana Cheile Turzii
Traseul PG face legătura între municipiul Turda și Cabana Cheile Turzii prin localitatea Săndulești. Este un traseu ușor, recomandat pentru cicloturism, fără diferențe mari de nivel, în aprox. 2 - 3 h de drumeție. Recomandat MTB.
Porni din Turda, ne îndreptăm spre autostradă, traversâm hotarul dintre Turda și Săndulești, apoi localitatea Săndulești, de unde urcăm pe capătul nordic al Culmii Hășdate, lăsând în dreapta (N) marea carieră de la Sănduleşti (extremitatea culmii calcaroasă a Petreştilor) și terasele Podişului Transilvaniei (la S).
Urmăm apoi drumul județean ce străbate localitatea apoi ajungem la o cabană izolată, unde părăsim drumul, pe o potecă care coboară abrupt alături de TA prin pădure, pe lângă pârâul Vapa, până la Cabana Cheile Turzii. Cu o lungime de 3.5 km, pereți înalți și abrupți, turnuri, contraforturi, platouri carstice și peșteri, Cheile Turzii se pot vizita fie pe cursul apei, fie pe versanți. Datorită importanței științifice și a frumuseților sălbatice, Cheile Turzii au dobândit, la nivel național, încă din 1938, statutul de rezervație naturală, mai apoi fiind inclusă în listele U.N.E.S.C.O. printre cele mai de seama monumente ale naturii.
Marcaje aproape inexistente

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!