Circuitul de faţă porneşte din oraşul Vişeu de Sus şi pentru început vom urmări traseul mocăniţei de pe Valea Vaserului. Apropierea spre Valea Rea o facem pe DJ187A, drum ce se desfăşoară de-a lungul Văii Vaserului. Kilometri buni uliţa e însoţită de case şi abia după 8,5 km de la pornire ajungem la intersecţia cu Valea Rea, punct în care părăsim Valea Vaserului.
Până aici am avut posibilitatea să ne încălzim muşchii căci acum avem în faţă urcarea zilei. Aceasta e ciclabilă în totalitate pentru cei care au o condiţie fizică bună şi chiar dacă iniţial nu ne poartă prin cele mai pitoreşti locuri, mai sus peisajul se schimbă. În partea alpină putem identifica numeroase vârfuri din Munţii Maramureşului şi în acelaşi timp vârfuri aflate în masivele vecine. După un tur de orizont începem coborârea pe drumuri pitoreşti, de culme.
Partea superioară a Văii Gurguieţi are porţiuni mai delicate însă o dată ce ajungem în zona locuită, coborârea devine una de viteză. Ultima porţiune a traseului coincide cu pornirea în traseu.
Vişeu de Sus - Valea Vaserului - Valea Rea - Valea Gurguieţi - Vişeu de Sus
Acest traseu face un circuit în forță în zona Vişeu de Sus, în Parcul Natural Munții Maramureșului, pe Valea Rea. Un parcurs relativ ușor, cu peste 1200 m diferențe de nivel, pe aprox. 30 km. Altitudinea maximă se înregistrează în culmea munților Maramureș (1350 m).
Mocănița de la Vişeu de Sus este ultima cale ferată forestieră cu abur din lume. Construită ca şi soluție tehnică mai favorabilă pentru transportul materialului lemnos decât cel pe apă, calea ferată forestieră funcționează şi astăzi, atât pentru rolul inițial, cât şi pentru transportul turiştilor. Lucrările la linia ferată au încep în anul 1932 și s-au realizat după modelul austro-ungar, cu ecartament îngust.
Din Vișeu urmăm traseul mocăniţei de pe Valea Vaserului, până la intersecţia cu Valea Rea. Urmează o urcare constantă și susținută spre Muncelul Popii (1429 m), sub care schimbăm brusc direcția și continuăm urcarea spre zona La Godeni, de unde se deschide panorama spre Pietrosul Bardăului, culmea Pecial - Coșnea, muntele Farcău, Pop Ivan etc.
Începem coborârea (downhill) pe sub Vf. Zănoaga (1347 m), pe un drum de culme care ne scoate în partea superioară a Văii Gurguieţi, unde coborâm cu atenție. Odată ce ajungem în zona locuită, coborârea devine una mai ușoară (easy downhill). Revenim la Valea Vaserului, apoi trecem pe lângă gara mocăniţei, înapoi spre Vişeu de Sus.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!