Al doilea traseu din extremitatea sudică a Munţilor Perșani. Traseul urcă pe asfalt dinspre Vulcan spre Holbav. Înainte de a intra propriu-zis în satul Holbav, părăsim drumul principal și urmăm drumuri de căruţă înguste care după câteva eforturi ne vor scoate sub Vf. Măgura Codlea. De aici, putem observa atât priveliști spre Piatra Craiului și Bucegi, cât și gospodăriile răsfirate pe înălţimi asemănătoare cu cele din Munţii Apuseni. După o scurtă pauză vom schimba direcţia spre vest și vom coborî în viteză în Valea Holbavului, în localitatea Paltin. Ţinem pentru început drumul pietruit ce se transformă mai apoi în drum asfaltat, ajungem pentru o scurtă bucată și la drumul naţional 73A, dupa care schimbăm iar direcţia spre sud-est și ţinem drumul asfaltat de pe Valea Vulcăniţa. Pedalăm până la obârșia văii, urcăm în culme, de unde cu atenţie, folosind drumuri de căruţă mai puţin circulate, ne vom întoarce în localitatea Vulcan.
Traseul 32 este un circuit interesant pe culmile Perșanilor Sudici, cu punct de start localitatea Vulcan. Un parcurs antrenant, cu peste 1500 m diferențe de nivel, pe cca. 45 km. Altit. maximă se înregistrează sub Vf. Măgura Codlea (955 m).
Localitatea Vulcan este situată la marginea depresiunii Bârsei, în sud-vestul jud. Brașov, în vecinătatea Masivului Postăvaru și Măgura Codlei. Pentru început, urmăm asfalt dinspre Vulcan spre Holbav, într-o urcare cu aprox. 200 m D+. Înainte de a intra în Holbav, facem dreapta și urmăm un drum de căruță ce urcă sub Vf. Măgura Codlea.
Ne bucurăm de priveliștea largă spre Piatra Craiului și Bucegi, iar în apropiere admirăm gospodăriile răzlețe, răsfirate pe înălţimi, ca în Apuseni. Culmea pe sub care urcăm poartă urmele cetăților Cavalerilor Teutoni ridicate cu scopul apărării Țării Bârsei în sec. XIII.
După un popas, schimbăm direcția spre vest, pentru a coborî la Valea Holbavului, trecând prin Poiana Holbav. Ajungem în localitatea Paltin pe un drum pietruit, apoi urmăm asfaltul spre șoseaua 73A dintre Șinca Nouă și Poiana Mărului.
Schimbăm din nou direcția și ne înscriem la stânga pe Valea Vulcăniţa, pe un drum secundar asfaltat care duce la Biserica din Vulcăniţa. De la obârșia văii ne înscriem pe o culme secundară care are în prim plan abruptul nordic al Pietrei Craiului, apoi urmăm un drum de căruță ce ne coboară înapoi în localitatea Vulcan.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!