Piatra Craiului – circuit pe creasta sudică

Piatra Craiului

Piatra Craiului este unul dintre cele mai spectaculoase masive montane din România, remarcat prin creasta sa calcaroasă îngustă și abrupturile impresionante. Relieful este dominat de turnuri, hornuri, brâuri, grohotișuri și văi adânci, care îi conferă un aspect alpin aparte. Masivul oferă trasee variate, de la poteci accesibile până la itinerare dificile și expuse, fiind o destinație de referință pentru iubitorii muntelui.

Piatra Craiului văzută de la Plaiul Foii.

Citește și  Piatra Craiului: Circuitul Padina Hotarului – Valea Crăpăturii

Piatra Craiului văzută din Munții Bucegi, cu Munții Făgărașului în ultimul plan.

Citește și  Drumeție Spre Vârful Urlea pe la Piatra Caprei

Citește și Valea Gaura – Poarta spre Vârful Omu

Piatra Craiului văzută din Munții Făgărașului , cu Munții Bucegi în ultimul plan.

Citește și Farmecul drumețiilor de vară în Munții Făgărașului

Citește și Peisaje de vis și flori de munte în abruptul vestic al Bucegilor

Circuitul Plaiul Foii Refugiul Șpirlea – La Zăplaz – Șaua Grind – Creasta Sudică – Șaua Funduri – Valea Urzicii – Poiana Tămășel – Plaiul Foii

Principalele căi de acces din partea de vest a Pietrei Craiului.

Caseta Tehnică

Distanța: 21 km; urcare cumulată: 1500 m; durata: 11:30-14:00 ore; marcaje: Bandă Roșie, Punct Roșu, Triunghi Albastru, Bandă Roșie, Triunghi Roșu; surse de apă: izvorul de sub Refugiul Șpirlea la urcare și Izvorul Oțețelea la coborâre.

Marcaje care pornesc din zona Plaiul Foii.

Descrierea traseului

Plaiul Foii – Refugiul Șpirlea (Bandă Roșie; 1½–2½ ore)

De la Plaiul Foii se urmează spre sud marcajul Bandă Roșie, pe drumul forestier care însoțește Bârsa Tămașului. După aproximativ doi kilometri se ajunge la confluența cu Pârâul Bozii, unde marcajele către Curmătura Foii se desprind spre dreapta. Traseul continuă înainte, pe vale, lăsând în stânga Valea Vlădușca. 

Parcarea de la Plaiul Foii.

Accesul în Parcul Național Piatra Craiului.

Citește și Piatra Craiului - La pas pe potecile Crăiesei Carpaților

Drumul forestier de pe Bârsa Tămașului.

În dreptul unui stâlp indicator se părăsește drumul forestier și se intră spre stânga pe Valea Șpirlea. Urcușul devine treptat mai accentuat, prin pădure, pe versantul văii, după care poteca se îndepărtează de firul acesteia spre dreapta și urcă în serpentine spre Muchia Șpirlei. 

Stâlpul turistic din apropierea izvorului de sub Refugiul Șpirlea.

Cu puțin înaintea refugiului se desprinde o potecă nemarcată, foarte scurtă, către Șipotul Șpirlea, ultima sursă de apă înaintea continuării spre Zăplaz și La Lanțuri. Refugiul Șpirlea, situat la aproximativ 1.440 m, este atins într-o mică poiană de pe muchie.

Refugiul Șpirlea.

Refugiul Șpirlea – La Zăplaz (Bandă Roșie; ¾–1 oră)

De la Refugiul Șpirlea se continuă pe marcajul Bandă Roșie, prin pădure, pe o potecă ce urcă susținut spre baza abruptului vestic al Pietrei Craiului. După aproximativ 15 minute se ajunge la o ramificație, unde se urmează traseul din stânga, către La Zăplaz și Vârful La Om; poteca din dreapta, cu marcajul Bandă Roșie al Meridionalilor, conduce spre Umerii Pietrei Craiului și Marele Grohotiș.  

Poiana Refugiului Șpirlea.

Intersecția celor două marcaje cu cruce roșie.

Mai sus, pădurea se rărește, iar traseul traversează o zonă de grohotiș, apropiindu-se treptat de peretele calcaros. Segmentul se încheie la baza formațiunilor carstice cunoscute sub numele de Găurile de la Zăplaz, arcade spectaculoase sculptate în calcar. De aici începe porțiunea abruptă și amenajată cu cabluri a traseului La Lanțuri. 

Zona grohotișului de sub Zăplaz.

Vedere a peretelui vestic în direcția nord.

Arcadele din zona La Zăplaz.

Traseul nu prezintă dificultăți tehnice importante până la Zăplaz, dar urcușul este susținut, iar traversarea grohotișului necesită atenție.

Primul cablu din zona La Zăplaz.

La Zăplaz – Refugiul Grind II (Bandă Roșie; 2½–3 ore)

De la arcadele de la Zăplaz se continuă pe marcajul Bandă Roșie, pe traseul „La Lanțuri”, cunoscut și sub numele de Drumul lui Deubel. După depășirea unei trepte stâncoase, poteca urcă prin spatele arcadelor, iar primul cablu conduce într-o mică şa situată deasupra Zăplazului. Urmează trepte abrupte de pământ și stâncă, apoi mai multe pasaje succesive echipate cu cabluri. În această zonă există un mică strungă la dreapta potecii cu un punct de belvedere in lungul peretelui spre nord.

Vâlcelul de La Zăplaz.

Arcadele sin zona La Zăplaz văzute de sus.

Belvederea din amonte de zona La Zăplaz.

Traseul traversează pinteni stâncoși și urcă prin hornuri înguste, alternând pasajele expuse cu scurte porțiuni de grohotiș și iarbă. Într-un punct se coboară cu ajutorul unui cablu într-o căldare stâncoasă, după care urcarea este reluată pe alte două cabluri și printr-un horn cu prize bune pentru mâini. În total, sectorul dintre Zăplaz și Șaua Grindului cuprinde mai mult de zece cabluri, dar și câteva săritori neamenajate. 

Al doilea cablu al traseului.

Zona cu al doilea și al treilea cablu.

Săritoare fără lanț.

Micul amfiteatru cu sectoare de cablu.

Săritoare cu cablu.

Zona în care poteca intersectează Brâul de Mijloc.

În partea superioară este intersectat Brâul de Mijloc, după care poteca trece pe deasupra crucii ridicate în memoria celor trei turiști dispăruți în avalanșa din 1987. Se urcă apoi în serpentine pe un perete stâncos, se traversează spre sud pe o curbă de nivel ușor ascendentă și se ajunge la baza hornului final. Ultimul cablu conduce în traseul de creastă, în apropierea Refugiului Grind II, situat în Șaua Grindului, la aproximativ 2.200 m.

Turist aflat pe Brâul de Mijloc.

Citește și  Pe Brâul Ciorânga Mare, spre Creasta Nordică a Pietrei Craiului

Vedere spre sectorul final al traseului.

Crucea ridicate în memoria celor trei turiști dispăruți în avalanșa din 1987.

O săritoare din sectorul superior.

Deliciile lunii august.

Hornul final spre Șaua Grind.

Este cel mai dificil segment al traseului, cu expunere ridicată, grohotiș instabil și risc de cădere a pietrelor. Necesită experiență pe teren abrupt, atenție la marcaje și condiții meteo stabile; traseul este inaccesibil iarna. 

Refugiul Grind II

Refugiul Grind II – Șaua Funduri (Punct Roșu; 3–4 ore)

De la Refugiul Grind II se urmează spre sud marcajul Punct Roșu, coborând pentru scurt timp în Șaua Grindului. În acest punct se separă creasta nordică de creasta sudică a Pietrei Craiului.  De aici se urcă în serpentine spre Colții Grindului. Poteca înaintează pe creasta îngustă, trece pe sub Vârful Umerilor și continuă printr-o succesiune solicitantă de urcări și coborâri, pe stâncă friabilă și grohotiș. 

Stâlpul turistic din Șaua Grind.

Vedere de sub Colții Grindului spre Vârful La Om.

Citește și Piatra Craiului, piatra nestemată a Carpaților

Vedere spre Coama Lungă din creasta sudică.

Sunt traversate pe rând zonele Vârfului Lespezi, de 2.142 m, și Vârfului Pietrei, de aproximativ 2.098 m. Deși altitudinea scade treptat, traseul rămâne accidentat și expus, cu pasaje în care sunt necesare sprijinirea în mâini și atenție sporită la pietrele instabile.

Victime ale accidentelor montane.

Sectoare de creastă cu o mare diversitate de peisaje.

Capra neagră din Piatra Craiului.

Vedere spre nord.

Vedere spre sud.

Sector de creastă din apropierea Poienii Închise.

Din câteva puncte ale crestei există belvederi superbe spre Poiana Închisă și pereții acesteia. Mai spre sud apar porțiuni cu jnepeni și sectoare mai domoale, fără ca succesiunea denivelărilor să înceteze complet. După depășirea Vârfului Funduri, de aproximativ 2.018 m, se coboară în Șaua Funduri, la circa 1.889 m, unde se află refugiul cu același nume. 

Peretele superior de la Poiana Închisă.

Colțul Carugelor.

Poiana Închisă văzut din creasta sudică.

Turiști deasupra Poienii Închise.

Deasupra peretelui Marelui Grohotiș.

Marele Grohotiș.

Spre sud creasta devine mai domoală.

Lacul Pecineagu dinspre izvoarele Dâmboviței.

Muntele Cascue, din Iezer-Păpușa.

Segmentul este dificil și solicitant, cu expunere, grohotiș instabil și puține posibilități de retragere. Nu există surse de apă pe creastă, iar parcurgerea necesită vreme stabilă, condiție fizică bună și experiență pe trasee alpine. 

Șaua Funduri.

Șaua Funduri – La Prepeleag (Punct Roșu, apoi Triunghi Albastru; ¾–1¼ ore)

Părasirea marcajului de creastă se face la cca 250 de metri spre nord de Șaua Funduri, unde este itersecția marcajului Punct Roșu al crestei principale cu marcajul Triunghi Albastru de pa Valea Urzicii. (De la aceasta intersecție de trasee se poate ajunge, după cca 220 de metri, la Refugiul Funduri urmând marcajul Cruce Roșie.).

Locul unde se intersectează marcajele.

Ieșirea spre Valea Urzicii.

Aici se părăsește creasta și se coboară spre vest, pe marcaj Triunghi Albastru, intrând în sectorul superior al Văii Urzicii. Coborârea este abruptă și  solicită atenție: poteca traversează calcar friabil, grohotiș instabil și câteva praguri stâncoase, unde trebuie folosite și mâinile. Se trece prin două hornuri scurte, unul dintre acestea fiind echipat cu un lanț, după care traseul continuă pe firul văii și peste câteva trepte de stâncă, pe alocuri ușor expuse.

Indicator spre Valea Urzicii.

Valea Urzicii - sectorul superior.

Valea Urzicii - sectorul mijlociu.

Memorialul victimelor unui accident montan.

Mai jos, panta se domolește treptat, poteca pătrunde în pădure și ajunge în punctul La Prepeleag, unde întâlnim ramificația marcată cu Cruce Roșie spre Crucea Grănicerului. Sectorul are aproximativ 600 m lungime, pierde circa 200–250 m altitudine și se parcurge, în funcție de experiență și starea terenului, în aproximativ 45 de minute–1 oră și 15 minute. 

La Prepeleag.

La Prepeleag – Șaua Tămășel (Triunghi Albastru; 1¾–2 ore

Din punctul La Prepeleag continuăm spre nord, pe marcajul Triunghi Albastru, traversând prin pădure firul Văii lui Ivan. Poteca ajunge curând la Cerdacul Stanciului, spectaculoasa arcadă naturală formată în peretele calcaros, iar la câteva zeci de metri se află intrarea în Peștera Stanciului. 

Cerdacul Stanciului.

Peștera Stanciului.

Mai departe, traseul urmează un brâu îngust și ușor vălurit pe la baza abruptului vestic. După intersectarea traseelor care coboară spre Cabana Garofița Pietrei Craiului, se intră  pe Marele Grohotiș, care se traversează pe o potecă relativ bine conturată. Deasupra se ridică Peretele Uriaș iar spre vest se deschid priveliști către Iezer–Păpușa.

Ramificația spre Cabana Garofița Pietrei Craiului

Traversarea Marelui Grohotiș.

La capătul nordic al grohotișului se trece pe sub Colțul Carugelor și se traverseaza Padina Lăncii. Poteca alternează apoi sectoarele de pădure cu limbile de grohotiș, coboară în partea superioară a Văii Seci a Tămășelului și urcă din nou, în serpentine, pe sub Umerii Pietrei Craiului. Din zona acestora începe coborârea prin pădure spre Șaua Tămășel, aflată la aproximativ 1.540 m.

Firul secundar al Padinei Lăncii.

Colțul Carugelor.

Șaua Tămășel – Curmătura Foii (Triunghi Albastru și Bandă Roșie; 1½–2 ore)

Din Șaua Tămășel, aflată la aproximativ 1.540 m, se urmează marcajele Triunghi Albastru și Bandă Roșie. Poteca urcă prin pădure și pe marginea unei zone defrișate până sub Vârful Tămășel, atingând altitudinea maximă a segmentului, de aproximativ 1.640 m. De aici începe coborârea spre Poiana Tămășel, unde se desprinde spre vest traseul marcat cu Punct Galben către Cabana Garofița Pietrei Craiului. 

Umerii Pietrei Craiului văzuți din Șaua Tămășel.

Creasta sudică văzută din Poiana Tămășel.

Poiana Închisă văzută din Poiana Tămășel.

Marele Grohotiș văzut din Poiana Tămășel.

Brâul Rășu văzut din Poiana Tămășel.

Intersecâie de trasee în Poiana Tămășel.

Traseul continuă pe curbă de nivel, prin pădure, până la Izvorul Oțetelei, sursă importantă de apă. Mai departe, sunt ocolite Curmătura Oțetelei și versantul vestic al Vârfului Capul Tămașului, după care poteca coboară în Curmătura Foii, la aproximativ 1.368 m.

Spre Curmătura Foii.

Curmătura Foii – Plaiul Foii (Triunghi Roșu și Triunghi Albastru; 1½–2 ore)

Din Curmătura Foii se urmează spre nord-est marcajul Triunghi Roșu, coborând susținut prin pădure, pe culmea Plaiului Mare. Poteca intersectează câteva zone mai deschise, apoi continuă pe un drum forestier. 

Intersecție de trasee în  Curmătura Foii.

Poteca pe Plaiul Mare.

Aproape de confluența Bârsei Tămașului cu Pârâul Bozii.

Mai jos se ajunge în apropierea Văii Bozii, iar traseul continuă pe drumul de pe Bârsa Tămașului, unde apar și alte marcaje comune. După traversarea Bârsei pe pod, se ajunge la Cabana Plaiul Foii, situată la aproximativ 850 m altitudine. 

Indicatorul de la confluență.

Panou al Parcului Național Piatra Craiului.

Bariera de pe Bârsa Tămașului.

Plaiul Foii.

Concluzii

Circuitul Plaiul Foii Refugiul Șpirlea – La Zăplaz – Șaua Grind – Creasta Sudică – Șaua Funduri – Valea Urzicii – Poiana Tămășel – Plaiul Foii este unul dintre cele mai spectaculoase și solicitante trasee din Piatra Craiului. Urcarea abruptă pe La Lanțuri, parcurgerea accidentată și expusă a Crestei Sudice, urmată de coborârea tehnică prin Valea Urzicii, formează un itinerar complet, cu peisaje impresionante și o mare varietate de forme de relief. Lungimea, diferența de nivel, terenul friabil și lipsa surselor de apă din sectoarele superioare impun experiență montană, condiție fizică bună, echipament adecvat și vreme stabilă. Este un traseu memorabil, dar care nu trebuie subestimat.

Sperăm că acest articol ți-a stârnit dorul de aventură și te-a inspirat să descoperi, pas cu pas, frumusețea potecilor din Munții Piatra Craiului folosind MN01 - Harta de drumeţie a Munţilor BUCEGI-LEAOTA

Redactare, format și fotografii: Daniel Morar.