Vârful Cucurbăta Mică
07 Ian 2022

Spre Cucurbăta Mică – vârful spectaculos cu eoliene

Distribuie pe:
Vf. Curcubăta Mică este singurul vârf semeț din România cu un parc eolian

Asemenea lui Don Quijote, am plecat, cu pași mici, în căutarea uriașilor cu brațe lungi cât două leghe. Șuieratul lor, în bătaia vântului, ne-a dat senzația că acolo, pe Cucurbăta Mică, se petrece cu adevărat o luptă de uriași. Am vrut să ne luptăm cu ei și să le venim de petrecanie, dar ne-am ales doar cu bucurie fără margini, sau cu marginile atât de îndepărtate încât am cuprins cu privirea o jumătate de țară, jumătatea dintre Soare și ceața deasă, care acoperea cealaltă jumătate.

Vârful Cucurbăta Mică

Spre Cucurbăta Mică

Munții Bihor – Acoperișul Apusenilor

Munții Bihor reprezintă cel mai înalt compartiment al Carpaților Occidentali și al Munților Apuseni, ocupând o poziție centrală în cadrul acestora. Vârful Bihor, numit și Cucurbăta Mare, are altitudinea de 1849 m și cel mai pregnant caracter alpin dintre toate vârfurile Apusenilor. Dar, nu-i așa, nu altitudinea și alte caracteristici cantitative fac din Munții Apuseni un loc unic, ci diversitatea lor, iar Munții Bihor nu se dezmint. În partea nordică a acestora, unde altitudinile sunt în general sub 1400 m, pe fondul subasmentului calcaros, s-a dezvoltat cel mai spectaculos relief carstic, cel din platoul Padiș.

În partea sudică a Bihorului, pe fondul unei geologii predominant cristaline, formele sunt mai masive, mai greoaie, cu altitudini mai mari, trădând o ușoară modelare glacio-nivală sub Vf. Bihor. Planimetric, cele trei masive centrale înalte ale Apusenilor, Bihor, Vlădeasa și Muntele Mare, formează un triunghi. Pe oricare dintre ele ai fi, le poți vedea simultan pe celelalte două, bineînțeles dacă limpezimea atmosferică permite.

Vârful Cucurbăta Mică

Munții Bihor, cu cele două vârfuri principale, fotografiați dinspre Vlădeasa.

Vârful Cucurbăta Mică

Vf. Cucurbăta Mare, cel mai înalt din Munții Bihor.

Vârful Cucurbăta Mică

Vf. Cucurbăta Mică, al doilea cel mai înalt din Munții Bihor

Vârful Cucurbăta Mică

Munții Bohor fotografiați de pe Muntele Găina.

Vârful Cucurbăta Mică

Munții Bohor fotografiați dinspre Munții Găina.

Vârful Cucurbăta Mică

Munții Bohor fotografiați dinspre Munții Cindrel.

Vârful Cucurbăta Mică

Zona circului glacio-nival de sub Vf. Bihor.

Vârful Cucurbăta Mică

Vf. Cucurbăta Mică.

Vârful Cucurbăta Mică

Este unul dintre cele mai înalte vârfuri ale Munților Bihor. Cu cei 1769 m, este al doilea în ordinea altitudinii după Vf. Bihor sau Cucurbăta Mare (1849 m). Imaginea Vârfului Cucurbăta Mică a devenit asociată cu cea a centralelor eoliene amplasate în apropierea lui. Vârfului Cucurbăta Mică este localizat la 3 km SE de Vf. Cucurbăta Mare, fiind separat de acesta prin două mici înșeuări și un vârf intermediar cu altitudinea puțin peste 1760 m. De sub el izvorăsc câțiva afluenți ai Arieșului Mic, care se scurg spre sud și ai Arieșului Mare, la nord. De pe Vârful Cucurbăta Mică te poți bucura de perspectivele largi și de senzația de libertate pe care ți le oferă golul alpin.

Este cel mai bun punct de belvedere spre Valea Arieșului Mare și Valea Arieșului Mic care, împreună cu culmile largi dintre ele, formează renumita Țară a Moților. Această „țară” este cel mai umanizat compartiment carpatic, cu cătune care urcă la peste 1400 m.

Ce mai putem vedea de pe Vf. Cucurbăta Mică:

Spre nord-vest se pot vedea Vârful Bihor și Vârful Piatra Grăitoare; Bihorul Nordic, cu platoul Padiș, iar mai departe Munții Vlădeasa, inclusiv vârful cu stația meteo și culmea Cârligatele.

Spre est se poate vedea Valea Arieșului din sectorul mijlociu și Muntele Mare, cu domul militar de pe vârful său.

Spre sud și sud-est se pot vedea Valea Arieșului Mic, iar dincolo de ea Culmea Muntelui Găina, cu vârfurile sale. Puțin mai departe se poate vedea Masivul Vulcan și alte vârfuri ale Munților Metaliferi. Mult mai departe spre sud, dincolo de Culoarul larg al Mureșului dinspre Orăștie, se pot vedea Munții Cindrel, Șureanu, Parâng, Retezat, Godeanu și Țarcu.

Spre sud-est privirile ajung până la Munții Făgărașului.

Vârful Cucurbăta Mică

Vf. Cucurbăta Mica fotografiat de la adăposturile de vară de la „Mutătură”.

Vârful Cucurbăta Mică

Vf. Vlădeasa văzut dinspre Vf. Cucurbăta Mica.

Vârful Cucurbăta Mică

Culmea Cârligatele văzută dinspre Vf. Cucurbăta Mica.

Vârful Cucurbăta Mică

Muntele Mare văzut dinspre Vf. Cucurbăta Mica.

Vârful Cucurbăta Mică

Valea Arieșului Mic și Vf. Găina văzute dinspre Vf. Cucurbăta Mica.

Vârful Cucurbăta Mică

Masivul Vulcan și Meridinoalii, dinspre Vf. Cucurbăta Mica.

Vârful Cucurbăta Mică

Munții Retezat, văzuți de pe Vf. Cucurbăta Mica.

Vârful Cucurbăta Mică

 

Vârful Cucurbăta Mică

Munții Cindrel văzuți de pe Vf. Cucurbăta Mică.

Vârful Cucurbăta Mică

Munții Făgărașului văzuți de pe Vf. Cucurbăta Mică.

Centralele eoliene

Chiar în apropierea vârfului, pe o culme care coboară spre Valea Arieșului Mic, se află amplasate 5 centrale eoliene. Turnurile uriașe ale acestora te fac să te simți mic. Înălțimea lor este de 105 m, iar palele elicelor au 45 m lungime și o masă de 6,5 tone fiecare.

Din păcate, Vârful Cucurbăta Mică este și locul unei întâmplări tragice, care a avut loc în anul 1990. La data de 31 iulie un tânăr pilot militar din Escadrila a II-a Regimentul 93 Aviaţie Vânătoare Giarmata – Timişoara, si-a pierdut viața în timpul unui exercițiu aviatic. Aeronava sa a urcat până la înălțimea de 12.000 m, de unde a plonjat spre sol. Datorită vitezei și a unghiului mare de impact aeronava  a intrat în versantul muntelui, străpungându-l. Nu a fost niciodată scoasă la suprafață. La locul impactului, la altitudinea de aproximativ 1736 m, în anul 2018, colegii săi au amenajat o cruce comemorativă.

Vârful Cucurbăta Mică

Eolienele de pe Vf. Cucurbăta Mică și Pensiunea „La Americanu”

Vârful Cucurbăta Mică

Perspective de pe Vf. Cucurbăta Mică.

Vârful Cucurbăta Mică

Centrală eoliană pe Vf. Cucurbăta Mică.

Vârful Cucurbăta Mică

Centrală eoliană pe Vf. Cucurbăta Mică.

Vârful Cucurbăta Mică

Pe lângă turnurile de 104 m părem niște pitici.

Vârful Cucurbăta Mică

Centrală eoliană pe Vf. Cucurbăta Mică.

Vârful Cucurbăta Mică

Centrală eoliană pe Vf. Cucurbăta Mică.

Vârful Cucurbăta Mică

Energii verzi

Vârful Cucurbăta Mică

Centrală eoliană pe Vf. Cucurbăta Mică.

Trasee spre Vârful Curcubăta Mică

Pe acest vârf se poate ajunge pe trasee marcate doar până în apropierea lui, pentru că nici o potecă marcată nu trece peste vârf.

Din oricare parte ai veni, urcarea pe vârful propriu-zis se face pe poteci nemarcate.

Din Șaua Vârtop, de pe DN75, urmând marcajul Bandă Roșie - Șaua Vârtop - Vârful Piatra Grăitoare - Vârful Biharia - Vârful Bihor (Cucurbăta Mare). De pe Vf. Bihor, se părăsește marcajul și se merge pe creastă încă 3 km, spre SE, pe un drum vizibil vara, iar iarna urmând stâlpii care îl jalonează.

Pe traseul marcat cu Bandă Albastră Valea Arieşul Mare - sat Galbena - Valea Cepelor – Poiana La Mutătură (adăposturi din lemn). De la colibele de la ”Mutătură” se urcă pe drumul forestier până la prima curbă în „ac de păr”, de unde o părăsim și urcăm pieptiș direct spre vârful vizibil prin stânca de pe el. Ultimul turn, dinspre NV, al centralelor eoliene este la aproximativ 200 m de vârf.

Un alt traseu nemarcat foarte pitoresc este cel care urcă din Valea Arieșului Mic, cu acces din DJ762, apoi DC91, prin satul Târsa, apoi prin cătunele Târsa-Plai, și pe deasupra cătunelor Cândești și Budăi. Drumul asfaltat urcă mai sus de altitudinea de 1150 m, până în apropierea unei pensiuni ”La Americanu”  . Din acest punct se urcă pe un drum forestier, practicabil doar cu autoturisme off road până la ultima centrală eoliană (aprox. 5 km și 600 m diferență de altitudine). De la centrala eoliană mai sunt aproximativ 200 m distanță până pe vârf și o diferență de altitudine de cca 50 m.

Vârful Cucurbăta Mică

Urcarea din cătunul Târsa-Plai

Vârful Cucurbăta Mică

Minimalism de iarnă.

Vârful Cucurbăta Mică

Capătul drumului asfaltat.

Vârful Cucurbăta Mică

Urcarea pe drumul de țară.

Vârful Cucurbăta Mică

Iarna în Munții Bihor.

Vârful Cucurbăta Mică

Urcarea prin cătunul Budăi

Vârful Cucurbăta Mică

Fag secular.

Vârful Cucurbăta Mică

Bucuria iernii.

Vârful Cucurbăta Mică

Urcăm pe un drum bătut de utilaje șenilate.

Vârful Cucurbăta Mică

Iarna la ea acasă.

Vârful Cucurbăta Mică

Vf. Găina, deasupra ceții.

Vârful Cucurbăta Mică

Drumul urcă constant.

Vârful Cucurbăta Mică

Traversează pădurea de fag.

Vârful Cucurbăta Mică

Jocuri de lumini.

Vârful Cucurbăta Mică

Raze printre molizi.

Vârful Cucurbăta Mică

Continuăm pieptiș prin pădurea de fag.

Vârful Cucurbăta Mică

Admirăm din nou Vf. Găina.

Vârful Cucurbăta Mică

În depărtare Munții Parâng.

Vârful Cucurbăta Mică

Vf. Găina și Munții Retezat.

Vârful Cucurbăta Mică

Printre molizi zărim eolienele.

Vârful Cucurbăta Mică

Șuieratul lor ne va însoți permanent.

Vârful Cucurbăta Mică

Ieșirea din pădurea de conifere.

Vârful Cucurbăta Mică

Urcușul se mai domolește puțin.

Vârful Cucurbăta Mică

Insule din marea de ceață.

Vârful Cucurbăta Mică

Parângul în depărtare.

Vârful Cucurbăta Mică

Retezatul.

Vârful Cucurbăta Mică

Vântul a acoperit urmele de șenile.

Vârful Cucurbăta Mică

Vf. Cucurbăta Mică.

Vârful Cucurbăta Mică

Spectacolul iernii de peste tot.

Vârful Cucurbăta Mică

Molizii firavi sunt încărcați de zăpadă înghețată.

Vârful Cucurbăta Mică

Vântul ne ia în primire.

Vârful Cucurbăta Mică

Molizi gârboviți de zăpada grea.

Vârful Cucurbăta Mică

Totală înrobire.

Vârful Cucurbăta Mică

Soarele blând înmoaie frigul.

Vârful Cucurbăta Mică

Molizi făcând mătănii iernii.

Vârful Cucurbăta Mică

Adăposturile tehnice ne dau senzația unei stații de cercetare antarctice.

Vârful Cucurbăta Mică

Ne imaginăm că vedem Ghețarul de la Marea Ross și Munții Transantarctici.

Vârful Cucurbăta Mică

Vf. Bihor.

Vârful Cucurbăta Mică

O pauză de ceai fierbinte.

Vârful Cucurbăta Mică

Vf. Bihor.

Vârful Cucurbăta Mică

De pe Cucurbăta Mică spre Cucurbăta Mare.

Vârful Cucurbăta Mică

Privind spre Cucurbăta Mare.

Vârful Cucurbăta Mică

Piatra Grăitoare și adăposturile de la ”Mutătură”

Vârful Cucurbăta Mică

Adăposturile de la ”Mutătură”

Vârful Cucurbăta Mică

Vf. Cucurbăta Mică văzut dinspre adăposturile de la ”Mutătură”

Vârful Cucurbăta Mică

Țara Moților.

Vârful Cucurbăta Mică

Insule din Țara Moților.

Vârful Cucurbăta Mică

„Arhipelagurile” dinspre Muntele Mare.

Vârful Cucurbăta Mică

Vf. Cucurbăta Mică.

Vârful Cucurbăta Mică

Vf. Cucurbăta Mică.

Vârful Cucurbăta Mică

Coborârea de pe Vf. Cucurbăta Mică.

Vârful Cucurbăta Mică

Coborând spre sud, spre Arieșul Mic

Vârful Cucurbăta Mică

Culmea domoală dinspre sud s Cucurbetei Mici, cu vedere spre Meridionali.

Vârful Cucurbăta Mică

Vf. Cucurbăta Mică și culmea lui sudică, domoală.

Vârful Cucurbăta Mică

Valea Arieșului Mic, acoperită de ceață.

Vârful Cucurbăta Mică

Vf. Găina și Munții Retezat.

Vârful Cucurbăta Mică

Vf. Geamăna din Metaliferi.

Vârful Cucurbăta Mică

Spre Vf. Găina.

Vârful Cucurbăta Mică

Un utilaj care mai bate drumul spre Cucurbăta.

Vârful Cucurbăta Mică

Intrăm din marea de ceață.

Vârful Cucurbăta Mică

Apus peste Valea Arieșului Mic.

Vârful Cucurbăta Mică

Câteva case din cătunul Plai.

Vârful Cucurbăta Mică

De sub zăpada topită iese asfaltul șoselei de plai.

Vârful Cucurbăta Mică

Apus.

Vârful Cucurbăta Mică

Razele de soare crează efecte dramatice printre copacii învăluiți în ceață.

Alte atracții turistice din zonă

În apropierea Vârfului Cucurbăta Mică există numeroase alte puncte de interes turistic:

Dealul cu Melci, Cascada Pișoaia, Casa Memorială Avram Iancu, Cascada Pătrăhăițești, iar în apropiere, se desfășoară Târgul de Fete de pe Muntele Găina.

Vârful Cucurbăta Mică

Monumentul Avram Iancu de pe Vf. Găina.

Vârful Cucurbăta Mică

Casa Memorială Avram Iancu.

Vârful Cucurbăta Mică

Dealul cu Melci.

Sperăm că ți-a plăcut acest articol și te îndeamnă să descoperi singur frumusețile Munților Bihor cu MN17 - Harta de drumeție a Munţilor BIHOR - PLATOUL PADIȘ

Redactare, format și fotografii: Daniel Morar

MB02 - Trasee cicloturistice în Munţii BANATULUI ediția a 2-a

Mountainbikingul înseamnă aventură și relaxare totodată. Schubert & Franzke vine în întampinarea cicliştilor cu o nouă hartă de cicloturism ce cuprinde trasee de nivel mediu de aproximativ 50 de km, pentru cicliştii mai experimentaţi, dar şi mai scurte pentru cei mai puţin antrenaţi. 

Harta aflată la ediția a 2-a cuprinde …

30,00 LEI

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te
User Avatar
robotwolf
17 Mar 2026 22:52

Foarte bune pozele si explicatiile, felicitari pentru tura.

User Avatar
Morar Daniel
17 Mar 2026 22:52

Da, o tura frumoasă. Ne bucurăm ca v-a plăcut!