Traseul nr. 56 TR este un traseu dificil, urmând drumul forestier ce urcă pe Valea Viștei Mari, apoi poteca care traversează de câteva ori firul văii și depășind Căldarea Viștei Mari în urcuș pronunțat până în creasta principală. Este un traseu cu marcaj bun, ce poate pune probleme în condiții de vizibilitate scăzută și nerecomandat iarna în funcție de cantitatea şi calitatea zăpezii.
Pornind din centrul orașului Victoria, vom merge spre est spre satul Viștea de Sus, întâlnind drumul spre complexul Sâmbăta, pe care îl vom urma cca. 5 km, până la ramificația drumului forestier spre Valea Viștea Mare. După aproximativ 4 km, drumul e înlocuit de o potecă pe care vom continua spre sud, pe firul văii, ajungând la limita de sus a pădurii. Urmează o porțiune relativ ușoară, lăsând în urmă Refugiul Salvamont amplasat la aprox. 1400 m și continuând pe poteca ce devine obositoare datorită celor 550 m diferență de nivel și a grohotișurilor. Vom ieşi în zona de gol alpin, traversând căldarea largă a Viștei Mari în urcuș mai pronunțat, ajungând pe un tăpșan înierbat, de unde vom continua în serpentine susținut. Curând vom străbate o zonă de bolovani și grohotiș, ajungând sub peretele din fundul căldării, continuând pe sub abruptul crestei principale și ieșind în creasta principală, în Portița Viștei (2310m), intersecție cu marcajul de creastă (traseul 1) și marcajul Triunghi Roșu (traseul 54) ce urcă pe Valea Rea cu pornire din comuna Nucșoara. În apropiere de șa se află și Refugiul Salvamont Viștea.
Pentru o perspectivă și mai panoramică asupra găleți glaciare a Văii Rele și a Văii Viștea se poate continua ascensiunea pe “trapezul” Viștea - Moldoveanu, marcat cu punct roșu (traseul 52), care ne va conduce pe cel mai înalt vârf din Carpații românești, Vârful Moldoveanu (2544 m).
Comentarii