Traseu Piatra Craiului- sfatul vostru

Română
Forumuri: 

Salutare!

 

Aș avea nevoie de un sfat de la cineva care cunoaște bine traseele și timpii în Piatra Craiului, anume dacă este realist următorul traseu pe care l-am propus. Suntem două persoane, condiție fizică bună, obișnuiți cu muntele. Ca bagaje vom aveam după noi un cort și sacii de dormit- evident, plus apă și mâncare pentru o zi de mers.

Planul este ca în prima zi să ajungem la Curmătura și acolo să punem cortul. 

A doua zi vrem să pornim în zori. Iată și traseul la care mă gândesc iar cine cunoaște să-mi spună dacă este realist să-l ducem la capăt până la sfârșitul zilei (ținând cont că în această perioadă avem cam 12 ore jumate de lumină). 

 

Curmătura- Vf Turnu- Vf La Om- La Table- Zărnești (prin Prăpăstii)

SAU:

Curmătura- Vf Ascuțit- Vf La Om- La Table- Zărnești (prin Prăpăstii)  (aproape la fel ca primul, deși îmi pare că scutind porțiunea de creastă dintre Turnu și Ascuțit s-ar tăia o oră, chiar și cu drumul mai lung dintre Curmătura și creastă).

 

În afară de de porțiunea dintre Curmătura și Ascuțit, am făcut cel puțin o dată toate celelalte porțiuni, dar ultima oară am fost în Piatra Craiului acum 4 ani și nu mai știu atât de bine distanțele, plus că în două rânduri am fost cu persoane care mergeau mai încet, deci timpii făcuți atunci nu sunt neapărat relevanți.

 

Voi ce ziceți? Vă rog, dacă se poate, o părere cât mai în cunoștință de cauză.

 

Vă mulțumesc și toate cele bune,

 

Mihai Marinescu