Cisnădioara – mic paradis la o alergare distanță

Povestea următoare se petrece într-o localitate care sibienilor le este bine cunoscută – Cisnădioara. Deși nu e niciun autobuz care să te ducă până acolo, e ușor de ajuns pe bicicletă, în alergare sau în drumeție. Merită parcurs fiecare din cei 10 km din centrul Sibiului, și de-ar fi numai pentru priveliștea absolut minunată pe care o ai de pe dealurile pline de cireși. Satul e așezat foarte idilic în jurul unui deal în vârful căruia stă de pază renumita cetate, loc din care poți vedea toată creasta Munților Făgăraș și dealurile care urcă spre Munții Cindrel. Acesta a atras dintotdeauna excursioniști de zi, dar și sibieni în căutarea unui loc de trăit verde, care să fie aproape de casă. Așa au simțit și părinții mei când s-au decis să cumpere o livadă cu o casă mică în centrul satului. De atunci, și eu sunt acolo acasă!
Povestea casei și a livezii a fost pentru mine introducerea perfectă în lumea poveștilor din Cisnădioara (Michelsberg, în germană) și ocazia de a cunoaște mai bine lumea săsească. E vorba despre o lume pe care o știam din copilărie, din Tălmaciu, un alt fost sat săsesc, situat la intrarea în Pasul Turnu Roșu, aka Valea Oltului. O lume care mi-era cunoscută și din școala generală și liceu, unde aveam foarte mulți colegi și prieteni sași. O lume pe care o știam și de la circuite turistice și brunch-uri, în cadrul cărora am prezentat adesea acest patrimoniu cultural pierdut. Însă acum, că fac iarăși parte dintr-un sat cu moștenire săsească, lumea această îmi este chiar mai apropiată. Simt să mai adaug aici faptul că ideea în sine de drumeție, marcarea traseelor și îngrijirea lor, are la noi o tradiție începută tot de sași.
Dar să revenim la casa din livadă și la povestea familiei Binder, membrii ei fiind cei care au vândut proprietatea. Seniorul acesteia a fost preot evanghelic în sat, preotul satului, cum s-ar zice, dar cu mult timp înainte. Eu îl știam de câțiva ani, de când l-am cunoscut în Valea Calvei (Valea Buii) / Kaltbachtal, mai în nordul județului, spre zona Târnave. Pregăteam un brunch în satul Boarta, care, fapt curios, în limba germană are o denumire foarte asemănătoare cu cea a Cisnădioarei: Michelsdorf. El locuia într-o casă aflată în afara satului și se ocupa cu apicultura, iar mierea pe care o producea o oferea copiilor săraci din zonă. Când am intrat la el pentru prima oară, am rămas foarte uimit să observ că una din camere avea un aer diferit de celelalte, avea ceva ce părea neschimbat de zeci de ani. M-a făcut curios și am aflat că acolo trăise doamna Frida Binder-Radler, mama domnului la care eram în vizită. Fusese scriitoare, pictor, pedagog și etnolog și avusese o activitate fascinantă. Câteva din lucrările ei neterminate mai erau încă expuse prin casă. Ce m-a bucurat pe moment cel mai tare a fost însă faptul că ea culesese multe legende din Kaltbachtal, publicându-le în anul 1983 într-o culegere care nu a fost tradusă până acum în română. Asta însemna că pentru mine, ghid la viitorul brunch, misiunea se apropia de sfârșit: găsisem conținutul perfect pentru vizitatori. Am tradus câteva legende cu gândul că am destule de povestit. Abia seara, când am ajuns acasă și am început să citesc mai multe despre ea, mi-am dat seama cu adevărat cât de uimitoare era povestea celei care fusese un artist complet: aceasta a ajutat la înființarea teatrului de păpuși din Sibiu, a înființat clubul poeților sași din Transilvania, a scris 21 de piese de teatru, a cules peste 60 de legende și a scris multe poezii în dialectul săsesc. Detalii despre viața ei, găsiți aici (LINK https://www.siebenbuerger.de/zeitung/artikel/saksesch/7947-frida-binder_... ), într-un articol în limba germană. Acum, după mulți ani de zile, l-am reîntâlnit pe domnul Binder la cumpărarea proprietății lor. Așadar, suntem, într-o anumită măsură, cei care poartă povestea familiei Binder mai departe. Mă bucur nespus de mult că pot, la rândul meu, să o împărtășesc la evenimentele noastre rurale și să o redau astăzi aici.
Cisnădioara are acum două zone majore de interes. Pe de-o parte, vorbim de frumosul centru vechi, poziționat mai jos, spre Valea Argintului. Vechea vatră a satului este formată dintr-un ansamblu mai mare, compus din casa parohială evanghelică, biserica evanghelică, casa curatorului și școala veche (care azi găzduiește un spațiu de expunere pentru artiști), o remiză de pompieri, care este acum în renovare, și un mic muzeu săsesc, închis momentan. Pe lângă această parte a satului, mai sunt de interes cetatea, dar și ansamblul Agora, un loc unde se întâmplă lucruri bune și un spațiu deschis comunității. Despre ambele voi vorbi ceva mai încolo, într-un alt context. Pe de altă parte, există o Cisnădioara nouă, care se dezvoltă pe dealurile din jur, unde se construiesc nenumărate vile. Dacă e să fiu sincer, această parte nu îmi place, dar nici nu cred că voi putea influența ușor modul în care oamenii își văd visul cu ochii. Pentru ei, nu există o legătură cu locul, specificul spațiului, cultura și tradiția de acolo. Din acest motiv, cred că fiecare își va păstra propria perspectivă. Celor care vizitează satul, le recomand să petreacă mai mult timp în zona veche, care are mult mai multe de oferit în comparație cu partea mai nouă.
Probabil că acum ați vrea să știți cum ajungem și ce putem face mai exact în Cisnădioara. În mod evident, voi face referire la variante de mișcare în natură, deci activități outdoor. În primul rând, trebuie să întăresc ideea: se ajunge foarte ușor. Prima varianta este cea în care urmați traseele marcate de colegii de la Asociația Tură în Natură. Au făcut o treabă excelentă și puteți pleca din centrul orașului Sibiu, urmărind aproape întotdeauna o potecă prin pădure. Fie că veniți cu bicicleta, în drumeție sau alergare, traseul e simplu. Se pornește din Parcul Sub Arini, pe lângă Trinkbach, se merge pe lângă Grădina Zoologică din Dumbrava Sibiului, iar apoi, aproape de intrarea în muzeul în aer liber, ASTRA, se traversează șoseaua pentru a intra din nou în pădure. Și tot așa, urmărind marcajele (LINK https://www.turainnatura.ro/ro/traseul-cicloturistic-drumul-sasilor-magu... ), ajungi ușor la destinație. Din sat, pornesc apoi mai multe trasee de drumeție: primul prin Valea Argintului, prin Rosengarten spre Curmătura Măgurii (1.000 m), marcat cu triunghi albastru; al doilea traseu, complet prin pădure, urcă spre Măgura Cisnădiei (1.307), pe Muchia Vânătorului. Ambele sunt marcate de Salvamont și pot fi urmărite ușor cu aplicația Munții Noștri. O tură mai scurtă este cea spre Rășinari, pe care noi o alegem de regulă când organizăm Picnic În Cindrel, un eveniment cu mâncare locală în rucsac, la pachet. E ușor de găsit urmărind marcajele roșii ale celor de la Tură în Natură.
Mi-e greu să mă opresc din a vă povesti mai multe, dar cred că e de ajuns pentru astăzi. Știu sigur că voi mai scrie în detaliu despre cahle, hencleș și multe specialități culinare săsești pe care le găsim la familia Henning. Apoi mă gândesc la legenda Pietrei Broaștei, o mică rezervație din zonă, dar și la povestea soiurilor locale de cireșe. Ambele sunt subiecte frumoase și bune de abordat cu copiii. Mai am în rucsac povești despre cetate, cistercieni și viticultură, dar și multe alte subiecte care își așteaptă rândul.