Cinci motive pentru care să alegi o tură pe munte cu ghid

 ghid montan

„Da’ la ce-ţi trebuie ghid? Eu mă descurc bine mersi şi singur!”

Iată un mesaj des întâlnit pe reţelele de socializare, atunci când vine vorba despre turele ghidate: un subiect controversat. Astăzi voi încerca să mă opresc un pic asupra lor şi... să fiu cât mai imparţială posibil. Sunt ele doar „o modă”? E o ruşine să mergi cu ghid, eşti mai puţin „om de munte” dacă alegi asta? De ce, totuşi, aleg unii oameni ture ghidate în natură? Ce poate să îţi ofere un ghid?

 

Păi... hai să vedem:

 

1. Informaţii. Mulţi care calcă pe munte pentru prima oară, fac asta pentru a „evada” din rutina cotidiană. Bucuroşi de o nouă experienţă, fascinaţi de frumuseţea peisajului sau încântaţi că fac „un pic de mişcare”, aceştia sunt prea puţin interesaţi de geografia sau istoria care încarcă locurile prin care umblă ei. Şi după ce te-ai cazat de trei ori în aceeaşi staţiune şi ai parcurs acelaşi traseu, vei începe să ştii că „la munte e mai frig”, „la munte sunt pietre”, „la munte cresc „brazi”” – denumire generică pentru toate coniferele. Dacă ai noroc, prinzi de pe undeva şi vreun toponim local mai important. Dar cam pe aici se opreşte cunoaşterea. „Se vede frumos în depărtare” de pe vârf… dar ce se vede, ce munţi, ce localităţi… nimic. „Culegem flori” – că sunt ele de leac, toxice sau protejate de lege…. sau, măcar, cum se cheamă popular… de unde să ştim. „Ne urcăm în copaci” , fără să ştim că bietul „brad” e ditamai molidul. Şi încă mai credem în poveşti cu ursul care ne pândeşte după colţ ca să ne mănânce.

 

Cu un ghid alături, treburile se schimbă un pic: dacă ghidul e bun şi iubeşte cee ace face, va şti să deschidă ochii participanţilor asupra elementelor întâlnite pe traseu. Fie că este vorba de flora, fauna, geologie, istorie sau noţiuni de securitate a deplasării în teren montan, ghidul este (sau ar trebui să fie) o enciclopedie vie şi… interactiv prezentată. Astfel încât, la finalul turei, să pleci acasă îmbogăţit cu o mulţime de cunoştinţe practice sau curiozităţi din lumea naturii, proaspăt dobândite şi gata de a fi utilizate sau, de ce nu, transmise mai departe!

 

Noţiuni de salvare din avalanşă, esenţiale în turele de iarnă. Foto Daniel Damaschin

 

2. Trasee mai puţin cunoscute. Pentru mine, modul în care mulţi oameni se autolimitează la câteva trasee (foarte populare) este un fenomen greu de înţeles... şi nu chiar: o vreme - mai exact la începuturile mele într-ale mersului pe munte - am îngroşat rândurile celor care procedează astfel. Bucuria parcurgerii unor trasee mai sălbatice, în anonimatul lor, a venit mult mai târziu, odată cu experienţa. Dar voi nu faceţi ca mine! Dacă aţi ajuns în punctul în care aţi făcut singuri mai multe trasee marcate, clasice, un ghid potrivit vă poate duce pe cărări umblate doar de localnici sau de animalele sălbatice, vă poate învăţa câteva noţiuni de orientare în teren nemarcat, vă poate lărgi foarte mult orizontul. Pentru că munţii ţării nu încep cu creasta Făgăraşului sau a Craiului, nici nu se termină pe platoul Bucegilor!

 

     Niciodată nu este prea devreme pentru a te familiariza cu harta şi busola. Foto: Otto Hauck

 

3. Planificarea turei. Este unul dintre principalele motive invocate de participanţii la ture organizate. Lucrezi la birou 8-9 h pe zi; când vii acasă, numai harta nu o deschizi (cu excepţia cazurilor în care te numeri printre pasionaţi). Şi chiar dacă o deschizi: a estima corect timpul total şi timpii parţiali de realizare a unui traseu (raportat la structura grupului), a calcula pauzele, a vorbi, eventual, la cazare (sau a căuta loc de cort), la transport, a gândi bagajele, a ţine legătura cu toţi colegii de tură, a evalua diferitele riscuri... sunt etape pe cât de necesare, pe atât de mâncătoare de timp. Mai ales dacă nu faci asta în mod uzual. Aşa că există opţiunea de a lăsa toată această muncă pe seama cuiva calificat. Iar tu şi prietenii tăi să vă bucuraţi de munte... cu mai puţine griji.

 

4. Grup omogen. În directă legătură cu punctul de mai sus: unul din rolurile esenţiale ale ghidului este de a se asigura ca grupul este relativ omogen din punct de vedere al capacităţilor fizice (în primul rând) şi, preferabil, al vârstei, intereselor, experienţei. A aduna grupuri adecvate traseului propus (sau invers, a propune trasee adecvate grupului pe care îl are), a organiza grupuri pe care să le poată gestiona din punct de vedere numeric şi nu numai, ţine de calităţile şi profesionalismul ghidului (grupurile de 50-100 de persoane nu intră în această categorie: dincolo de aspectele legate de securitate, experienţa este mult mai impersonală şi impactul asupra fiecărui participant mult mai mic decât ar fi într-un grup mai restrâns).

 

     Un grup restrâns şi omogen înseamnă o experienţă mai interactivă pentru fiecare participant. Foto Ioan Stoenică

 

5. Siguranţă. Râdem, vorbim, ne organizăm, învăţăm... dar cel mai important aspect al oricărei ture montane este să te întorci acasă în siguranţă. Iar primul şi cel mai important rol al ghidului este exact de a evalua corect riscurile, de a le minimiza şi de a oferi un grad cât mai ridicat de securitate individuală şi de grup. Cât mai ridicat, întrucât riscul nu poate fi complet eliminat din mediul outdoor şi nimeni, indiferent de calificare sau experienţă, nu vă poate garanta siguranţă totală pe munte. Dar alegerea unui ghid bine pregătit poate reduce mult incidentele neplăcute. Uneori, cu enervantul „suflat în iaurt” (neplăcut pentru ghid în cel puţin egală măsură ca pentru participanţi, vă asigur!), în care ghidul este nevoit să ia decizia de a întoarce grupul, din raţiuni de siguranţă, înainte de atingerea „obiectivului” propus. Dacă veţi fi vreodată în această situaţie, încercaţi să vedeţi dincolo de „vârful visat” şi să susţineţi decizia ghidului vostru, acordând, astfel, încrederea cuvenită persoanei care s-a angajat să aibă grijă de viaţa voastră.

 

   Exerciţii de siguranţă pe stâncă, în cadrul cursului de Lideri Montani Internaţionali. Foto: Ciprian Constantineanu

 

O ultimă vorbă, dacă tot scriam mai sus despre alegerea ghidului (un subiect vast, care poate face obiectul unui articol separat): mare atenţie în mâinile cui vă lăsaţi. Este dreptul şi responsabilitatea voastră să îi solicitaţi ghidului vostru documentele care îî acordă dreptul de practică (atestat de ghid montan – nu local/naţional, pentru ture în afara şoselei!). Este obligat să vă ofere şi documente fiscale, atunci când îl plătiţi direct. Dat fiind că „piaţa” şcolilor de ghizi din România este încă foarte diversă, formatorii având standarde foarte diferite, apartenenţa ghidului la o asociaţie profesională de calitate, eventual afiliată internaţional, este o garanţie în plus că cineva verifiică periodic cunoştinţele şi activitatea respectivului ghid. Feed-back-ul de la clienţi este, şi el, un criteriu important. Adică nu toţi cei care îşi scriu „ghid montan” maaare pe goretex chiar îndeplinesc criteriile pentru această calificare (ba aş zice că cei care le îndeplinesc, nu îşi scriu foarte mare pe tricou)

   Apartenenţa la o asociaţie profesională cu afiliere internaţională, un indiciu în plus despre calitatea pregătirii unui ghid. Foto: Ioan Stoenică

„Dar... eu mă descurc bine mersi şi singur!”

„Să fii sănătos, să ai cărări cu soare şi... să realizezi că nu toţi oamenii sunt la fel, nu tuturor li se potriveşte ce ţi se potriveşte ţie şi invers!”

 

Ilinca Stoenică

Septembrie 2018

 

Cinci motive pentru care să alegi o tură pe munte cu ghid