Grindină și soare prin Parâng

Deși Parângul mi se pare un munte prea frumos pentru a fi parcurs pe fugă, în doar 2 zile, e bine dacă-l poți vizita chiar și atât! Și dacă ai ocazia să dormi cu cortul pe malul vreunui lac sau pe vreo creastă, cu atât mai bine! În această excursie am pornit din Transalpina, având astfel avantajul de a pleca de la circa 2000 de metri altitudine.

Traseul, marcat cu Banda Rosie, urmeaza creasta spre vf Parangul Mare - dar nu urca pe toate varfurile - pe cele mai multe le ocoleste. Asta e un aspect de care trebuie tinut cont in special iarna, când astfel de variante pot deveni predispuse la avalanșe. Trecem astfel pe sub varful Mohoru și avem priveliști spre continuarea crestei - cu vârful Setea Mare, prima noastra țintă.

Momentan e soare și traseul merge lin până deasupra de Hornul Lacurilor, unde este o intersectie de trasee. Aceasta este o variantă mai scurtă de a ajunge la lacul Gâlcescu - acolo unde voiam să campăm.

Dar noi alegem o variantă un pic mai lungă, urcând mai întâi la vârful Setea Mare - de unde se deschid priveliști și spre Parângul Mare. Nu prea limpezi însă, se vede că în depărtare plouă și nu e exclus ca ploaia să vină și la noi.

Ne grăbim spre șaua Piatra Tăiată, nu înainte de a face câteva poze spectaculoase pe margine de prăpastie, cu vârful Setea Mare pe fundal. 

Suntem deasupra căldării cu lacul Gâlcescu, iar versanții sunt destul de abrupți - ar fi greu de coborât pe aici (eu mă uitam după alternative de coborâre, ploaia venea rapid). 

Cât de repede se pot schimba lucrurile pe munte - ca și în viață! Acum te bucuri de soare pe vreun vârf, în minutul următor ești în vreo râpă, ud și înfrigurat. Asta dacă nu ești bine echipat. Ploaia se apropie cu viteză de noi, o vedem atât de clar - ba, surprinzător, o și auzim! Câteva tunete ne fac să grăbim pasul pentru a coborî din creastă (unde riscul este mai mare).

Ajungem în șa și de acolo începem să coborâm în căldare. Suntem surprinși de o grindină foarte interesantă, uscată aș zice - adică nu ploua prea tare, era mai mult grindină.

Cu mâinile cam înghețate și telefonul ud, am reușit un scurt filmuleț în acele momente.

 

 

Ajunși în vale, pe teren mai lin, avansăm printre bolovani, văcuțe și măgăruși și ne bucuram că deja iese și o rază de soare.

Un curcubeu timid ne indică locul de campare, iar un viteluș se ține sprinten după mama lui. 

Ajungem la lacul Gâlcescu și ne instalăm tabăra, bucuroși că nu trebuie să punem corturile pe ploaie.

A urmat o seară liniștită, cu bucurie, așa cum sunt probabil toate serile petrecute între corturi, undeva departe, în munți. Bine, depinde ce ai adus cu tine. De fapt... în tine. Poate ai noroc și reușește muntele să scoată ceva mai bun la suprafață. 

A doua zi vremea a fost mai bună, iar noi am ocolit lacul pentru a urca pe altă parte înapoi în creastă.

Am ajuns mai întâi la alte două lacuri, aflate mai sus: Pencu și Vidal. De aici izvorăște practic râul Lotru, care se duce spre Voineasa și se varsă în Olt.

Deși mai trecusem o singură dată pe aici, m-am mirat să constat că mi-au rămas întipărite în minte aceste două denumiri de la tura avută cu un an în urmă. Aflându-ma lângă ele, pur și simplu denumirile mi-au apărut în minte ca din senin, ca și când am deschis sertarul care trebuia și acolo era scrisă informația. De fapt chiar asta s-a întâmplat, nu așa funcționăm? Avem în noi toate informațiile înregistrate încă din copilărie, doar că din păcate, nu prea avem acces conștient la ele. Se mai întâmplă însă și astfel de momente. Lacul mai mare este Vidal, iar cel mic, aflat în umbră (in dreapta), este Pencu. 

Urmează urcușul abrupt și... plin de grohotiș (grohotișos?) prin Hornul Lacurilor. E un pic mai ok pe urcare, dar chiar și așa, contează să fii încălțat corespunzător, cu bocanci peste gleznă, pentru că oricând poți călca strâmb pe pietrele astea sau poți aluneca. Sau ți se poate rostogoli o piatră peste picior. Nu îi înțeleg pe cei care merg pe munte în teneși sau adidași. Pe plajă se duc în cizme? 

Mult grohotiș pe aici, teren instabil... 

Ieșim înapoi în culme, un platou cu iarba galbenă și un cer frumos deasupra. Ce-a fost mai greu a trecut!  În depărtare se văd creste din munții Lotrului, Cindrel, Șureanu și Latoriței - trebuie doar să știi să-i identifici.

Iar în urmă, lacurile de la care am venit. 

Pentru că avem timp, urcăm și pe vârful Mohoru, gândindu-ne la versurile celebre "și de-o fi să mor, pe vârful Mohor...". Acum se văd fain în spate vârful Parângul Mare (stanga), dar și vârful Cârja, mai în dreapta - acela ascuțit. 

Iar bucuria oamenilor... se vede și ea uneori. Uneori mai greu, alteori - pe munte de exemplu - mai ușor. Este și de luat la pachet, așa că nu umpleți de acasă rucsacul cu prea multe lucruri, lăsați spațiu și pentru ce puteți găsi pe munte... de luat la pachet.

De aici coborâm accentuat pentru a reveni în potecă și apoi, printre turmele de oi, înapoi spre Transalpina.

Or fi cei doi ciobani din miorița? Sfătuindu-se în privința celui moldovean, aflat, poate, pe vârful Mohoru?

În Parâng am preferat să vin toamna de obicei, deși am fost și vara, dar și iarna. Toamna vremea e mai stabilă, dar uite că sunt zile în care poți avea parte inclusiv de fulgere (neanunțate pe prognoze). Oricum, fiind un munte așa frumos, cred că următoarea tură pe care o voi organiza aici va fi de 3 zile, ca și în anii trecuți. Tot cu cortul, desigur. Ca în episodul 63 al emisiunii "Pe poteci, spre inima ta!".

Haideți și voi!

 

Ioan Stoenică,

28 februarie 2020

www.ioanstoenica.com