Iarna prin Ciucas - culmea Zăganu
Adăugat acum 4 ani 9 luni de Ioan Stoenică.
Cum arată Ciucasul pe vremuri cu zapada?
Iarna, multe trasee montane devin mai dificile decât vara - chiar periculoase. Riscul de avalanșă apare pe pantele mai abrupte sau pe unele văi, așa că alegerea unui traseu de iarnă trebuie făcută cu atenție - doar pentru că este vorba de un traseu marcat, nu înseamnă că el poate fi parcurs în orice condiții. Așa că pe timp de iarnă, Ciucașul devine un fel de salvator al situației, cu potecile lui foarte umblate, reprezintă o variantă foarte bună pentru o drumeție în natură. Chiar și aici pot exista zone mai riscante, dar în general potecile sunt mai sigure - și există variante pentru toate gusturile (adică orice nivel de antrenament).
Pentru excursia aceasta, am urcat spre Muntele Roșu, apoi spre vârful Gropșoarele - bucurandu-ne de zăpada proaspăt căzută. Excursia este dintr-o iarnă mai albă decât cea din acest an...
Uneori, șoseaua până la Muntele Roșu e curată - și poți câștiga câțiva km urcând cu mașina până acolo. Noi am fost nevoiți să le lăsăm jos, la DN1a și să facem încălzirea, circa o oră, până la capătul asfaltului.
De la cabană (care este, momentan, închisă), începem urcușul mai susținut. Dar peisajele în jur devin tot mai largi, chiar dacă norii întunecă momentan cerul.
Dacă nu ar fi urme făcute de înaintașii noștri (dacii?), avansarea ar fi greoaie cu atâta zăpadă și ar fi nevoie de rachete. Dar urcăm bine, printre molizi, prin zone cu priveliști și poieni, în general la adăpost de vânt.
Curând ieșim însă la golul alpin și urmează urcarea spre vârful Muntele Roșu. Pe aici vântul își face mult mai tare simțită prezența, așa că punem ochelari de ski, cagule și ce mai avem la noi, pentru a ne proteja. Mănușile sunt foarte importante și trebuie să menționez că nu orice mănuși de iarnă pot face față condițiilor de pe munte.
Pe zonele de creastă, unde vântul întărește zăpada, colțarii aceia mici (spikes/snowline) pot fi foarte utili! De La Răscruce până la vârful Gropșoarele nu avem mult de mers, dar abia așteptăm să găsim un loc fără vânt.
Continuarea spre stâna din Zăganu este tare spectaculoasă și de fapt mi se pare una dintre cele mai frumoase zone din Ciucaș. Turnuri de stâncă, prăpăstii, peisaje largi dacă e senin...
Există și o zonă cu un cablu ajutător, care iarna poate fi îngropat sub zăpadă. Aici este una din zonele ce pot fi dificile dacă zăpada este abundentă sau înghețată, mai ales dacă ești printre primii care trec pe aici și, deci, nu sunt urme făcute. Trebuie trecut cu grijă, pe rând.
Trecem și pe lângă Turnul de Aramă, avansăm printre stânci și ieșim în noi puncte de belvedere.
Zărim și câteva capre negre...
În depărtare se vede vârful Ciucaș...
Iar înspre est, culmi din munții Tătaru.
Urmează coborârea spre stâna din Zăganu, o coborâre destul de lungă, la care, dacă nu ar fi urme deja făcute, trebuie să fii foarte atent. Poteca face mai multe schimbări de direcție iar iarna semnele sunt mult mai greu de urmărit. In departare se vede Clăbucetul Măneciului, un alt vârf unde organizez drumeții din când în când.
Coborârea ne duce pe sub stânci, până la marginea pădurii.
Și ajungem și la stâna din Zăganu. În funcție de perioadă, de zăpadă și de ritmul de mers, uneori am ajuns aici pe lumină, alteori a trebuit deja să folosim frontalele. Oricum, pentru turele de iarnă (când ziua e mai scurtă) frontalele sunt obligatorii.
De la stână ne luăm la revedere de la peisajele largi și intrăm în pădure, pentru încă circa o oră de coborât pentru a reveni la șosea.
Ciucașul e un munte spectaculos în orice anotimp, iar iarna, dacă ai parte de o zi senină și multă zăpadă, se poate transforma într-un munte de poveste. Unul care primește aproape mereu vântul puternic ce vine dinspre nord, așa că țineți cont și de acest aspect atunci când vă îndreptați spre crestele albe.
Ioan Stoenica
