MTB în Munții Latoriței - Drumul Strategic

Explorarea munților pe distanțe mari e dificil de realizat la pas într-o singură zi și de aceea cea mai eficientă și ecologică metodă de a face acest lucru este cu bicicleta. Am explorat Munții Latoriței într-un circuit de aproape 60 km în care am văzut chei spectaculoase, o creastă cu priveliști minunate, lacuri și un drum istoric, Drumul Strategic.
 dsc_0336.jpg

Valea Latoriței

Traseul nostru este un circuit având ca început și sfârșit localitatea Ciungetu din jud. Vâlcea și este recomandat bicicliștilor cu o condiție fizică bună având în vedere diferența de nivel (+1500 m/ -1500 m), distanța de 56 km și unele porțiuni tehnice.

În Ciungetu lăsăm mașinile la intersecția drumurilor dinspre Valea Latoriței (stânga) și Valea Rudăreasa (dreapta) și ne îndreptăm în urcare ușoară pe Valea Latoriței care, până la Lacul Petrimanu, se desfășoară pe asfalt.

Latorița formează de asemenea niște chei spectaculoase, Cheile Latoriței, cu pereți de stâncă înalți de zeci de metri de pe care ocazional curge apă formând cascade, cum ar fi Cascada Apa Spânzurată.

 

Lacul Petrimanu și Lacul Galbenu

La Lacul Petrimanu ajungem după 2 ore (se poate ajunge până aici cu orice mașină drumul fiind asfaltat).

Este un lac artificial cu baraj și în zonă sunt câteva pensiuni unde vă puteți caza.

Continuăm pe drumul de macadam în urcare mai accentuată și ajungem în scurt timp (30 minute) și la Lacul Galbenu - tot lac artificial cu baraj.

Trecem de acesta și coborâm până la nivelul Latoriței și traversăm apa pentru a da de un drum foarte abrupt ce urcă în creastă.

ATENȚIE: Traversarea nu se face pe podețul din imaginea de mai jos ci se mai continuă pe drum încă aprox. 100 m în amonte după care se traversează apa și veți da de drumul ce urcă în creastă.

 

Urcarea în creasta Munților Latoriței

Nu vrem să vă faceți iluzii fiindcă drumul ce urcă în creastă e foarte abrupt, pe alocuri cu pantă de 30%, iar panta medie e de 20%.

Deși acest drum abrupt are doar 2.5 km lungime nouă ne-a luat 2 ore să ajungem în creastă diferența de nivel între vale și creastă fiind de aprox. +800 m.

După acest chin de a urca o asemenea porțiune dificilă moralul ne este ridicat de vederea platoului înnierbat al crestei Munților Latoriței.

SFAT: Nu recomandăm parcurgerea traseului în sens invers fiindcă această porțiune ar trebui coborâtă și este extrem, extrem de periculos să cobori pe acolo atât din cauza pantei, dar și din cauza numeroșilor bolovani de pe drum sau a trunchiurilor de copaci.

 

Drumul Strategic

După ce ieșim în golul alpin ajungem repede și pe Drumul Strategic (numit și Strategica).

Acest drum parcurge întreaga creastă a Munților Latoriței legând celebra șosea Transalpina de localitatea Voineasa, jud. Vâlcea.

Noi ne-am intersectat cu Drumul Strategic la aprox. 6 km de la Transalpina și continuăm spre dreapta.

Se mai urcă puțin pe acest drum până atingem altitudinea maximă a acesuia, 2000 metri.

Priveliștile de pe acest drum sunt foarte spectaculoase: vârfuri stâncoase în zare, culmi înnierbate sau păduri de molid cât vezi cu ochii.

Noi parcurgem 12 km pe acest drum spectaculos și în multe locuri ne oprim pentru a admira priveliștea.

Piesa de rezistență este însă vederea spre Lacul Vidra aflat in partea de Nord - Vest la baza unei păduri de brazi.

Ce priveliști minunate de jur împrejur! Efortul depus pentru a ajunge aici a meritat cu vârf și îndesat!

 

Coborârea pe Valea Rudăreasa

După o pauză binemeritată la altitudinea maximă de 2000 metri începem coborârea în care “pierdem” aprox. 1500 m altitudine până ajungem la Ciungetu (aflat la 600 m altitudine).

Inițial drumul e cu câteva șanțuri mai adânci unde trebuie să navighezi mai cu grijă.

Apoi drumul intră în pădure și ajunge și la partea cea mai spectaculoasă unde drumul este săpat în stâncă aflându-se la câteva zeci de metri înălțime față de vale.

Pentru fanii MTB e o coborâre senzațională lungă de 20 km pe care noi am atins viteza maximă de 45 km/h.

Articol de Amazing Romania. Citește și articolul original.

Comentarii

imaginea utilizatorului CISU ION RADU

Este vis !