Parcul National Cozia

Adăugat acum 2 ani 3 luni de Mihai Constantin.

Am pornit in aceasta drumetie la mijlocul lunii Decembrie, urmand traseul marcat cu banda albastra ce urca de la manastirea Stanisoara la cabana Cozia, pe muchia Vladesei. Jos, toamna tarzie iar sus, iarna in toata firea cu rafale de vant si mult alb de jur imprejur. Urcusul pana la cabana nu este greu dar necesita o buna conditie fizica. Poteca este presarata cu cateva puncte de belvedere unde iti poti odihni corpul si mintea. Prima zi s-a incheiat cu un apus de vis dar imediat si-au facut aparatie norilor care au ramas pana in cea de-a treia zi. Am ales sa raman doua nopti la cabana, unde am avut parte de foc in soba, ceai cald de muguri de brad, omleta cu branza si compania jucausa a celor 3 caini prietenosi. In a doua zi m-am plimbat putin prin zona, fiind cod galben de viscol nu am putut ramane prea mult in zonele expuse ci am ales padurea de brad ca adapost si recreere. A treia zi am ales sa cobor pe muchia Turneanu, traseu marcat cu banda rosie, pe traseul de iarna, pe deasupra stancilor. Vantul batea cu atata putere incat la iesirea din padure vizibilitatea era de maxim 3-4 m. Am inaintat mai mult decat ar fi trebuit spre N reusind sa ma abat de la poteca ce cobora pe muchie. Ajuns intre brazi, unde vantul nu a mai putut razbi, am deshis aplicatia de pe telefon si am coborat in diagonala spre cararea pe care am gasit-o dupa cateva sute de m. De aici, drumul prin padure, printre brazii albi si zapada proaspat asezata a fost pur si simplu magic. Coborarea prin acest peisaj a fost pe placul sufletului si uimit de minunatiile Naturii m-am trezit la marginea ultimei paduri de foioase, in dreptul fostei stani. De aici coborarea a fost mai abrupta si am pierdut foarte repede din altitudine, ajungand la izvorul de unde am alimentat cu apa proaspata, intr-un timp destul de scurt. Am coborat pana la intersectia cu poteca ce vine dinspre manastirea Turnu continuand in stanga, pe traseul comun ce urca la manastirea Stanisoara. Punct de belvedere de unde mai vad bucata de stanca mareata imbracata in alb. Sunetul raului ce strabate padurea batrana de fag ma insoteste pana aproape de manastire, cand aleg un ultim urcus pe langa constructiile oamenilor ce locuiesc la manastire si ajung la locul de parcare.

Am pornit in aceasta drumetie la mijlocul lunii Decembrie, urmand traseul marcat cu banda albastra ce urca de la manastirea Stanisoara la cabana Cozia, pe muchia Vladesei.
Jos, toamna tarzie iar sus, iarna in toata firea cu rafale de vant si mult alb de jur imprejur.
Urcusul pana la cabana nu este greu dar necesita o buna conditie fizica.
Poteca este presarata cu cateva puncte de belvedere unde iti poti odihni corpul si mintea.
Prima zi s-a incheiat cu un apus de vis dar imediat si-au facut aparatie norilor care au ramas pana in cea de-a treia zi.
Am ales sa raman doua nopti la cabana, unde am avut parte de foc in soba, ceai cald de muguri de brad, omleta cu branza si compania jucausa a celor 3 caini prietenosi.
In a doua zi m-am plimbat putin prin zona, fiind cod galben de viscol nu am putut ramane prea mult in zonele expuse ci am ales padurea de brad ca adapost si recreere.
A treia zi am ales sa cobor pe muchia Turneanu, traseu marcat cu banda rosie, pe traseul de iarna, pe deasupra stancilor. Vantul batea cu atata putere incat la iesirea din padure vizibilitatea era de maxim 3-4 m. Am inaintat mai mult decat ar fi trebuit spre N reusind sa ma abat de la poteca ce cobora pe muchie. Ajuns intre brazi, unde vantul nu a mai putut razbi, am deshis aplicatia de pe telefon si am coborat in diagonala spre cararea pe care am gasit-o dupa cateva sute de m.
De aici, drumul prin padure, printre brazii albi si zapada proaspat asezata a fost pur si simplu magic.
Coborarea prin acest peisaj a fost pe placul sufletului si uimit de minunatiile Naturii m-am trezit la marginea ultimei paduri de foioase, in dreptul fostei stani.
De aici coborarea a fost mai abrupta si am pierdut foarte repede din altitudine, ajungand la izvorul de unde am alimentat cu apa proaspata, intr-un timp destul de scurt.
Am coborat pana la intersectia cu poteca ce vine dinspre manastirea Turnu continuand in stanga, pe traseul comun ce urca la manastirea Stanisoara.
Punct de belvedere de unde mai vad bucata de stanca mareata imbracata in alb.
Sunetul raului ce strabate padurea batrana de fag ma insoteste pana aproape de manastire, cand aleg un ultim urcus pe langa constructiile oamenilor ce locuiesc la manastire si ajung la locul de parcare.

Prezent! Ma bucur de tot ce e si merg inainte.

Carari cu bucurie in suflet!

Etichete:

Masivul Cozia